Închide
O școală normală la cap sau sindromul ursului ce nu mai știe să facă altceva
”- Tati, ce face ursul ăsta?
– Se învârte în cerc, tati…
– Ca mine când alerg în cerc!
– Nu, nu ca tine. Tu fugi în cerc pentru că îți face plăcere. El merge în cerc pentru că nu știe să facă altceva.”
Probabil știți istoria ursului. A circulat într-o vreme pe canalele social media. Toți erau uimiți de comportamentul ”anormal” al animalului. ”Long story short”, un urs născut și crescut în captivitate vreme de mai mulți ani este redat vieții normale, în sălbăticie. Ursul, în loc să meargă și să se plimbe prin pădure în căutarea hranei… ghiciți? … se învârte între gratiile imaginare ale cuștii minții sale și așteaptă să i se dea de mâncare. Și mulți văd că e anormal comportamentul. Dar, din moment ce așa a fost învățat, ursul devine captiv învățăturii sale. Mintea lui nu poate să conceapă să facă și altceva în afară de ceea ce a exersat ani de zile.
Personal, m-a întristat fotografia și m-a dus gândul la ceea ce se întâmplă în zilele noastre, chiar sub ochii noștri, cu propriii noștri copii. Într-un sistem rigid care uniformizează diferențele, vrem tineri dezinvolți, tineri asumați. Din păcate, nu se prea poate…
”Stați cuminți!” ”Nu vreau să aud musca!” ”Aici nu vii ca să pui întrebări!”
Cum arată un copil ajuns la 20 de ani și crescut cu mesaje zilnice ca cele de mai sus? Ce va putea să mai facă tânărul nostru după ce ani de zile modelul său de gândire a fost ”educat” să fie cuminte? Să nu ”deranjeze”? Doar să asculte? Să fie submisiv? Ce va face un tânăr care ani de zile s-a educat singur să-i ”facă” pe profesori? Va putea mai mult? Va putea să se îndrepte spre atingerea propriului său potențial? Puțin probabil.
Cine poartă vina în acest context? Văd zilnic grupuri de părinți care își îndreaptă ”tirul” spre sistem. Dar, oare, sistemul este singurul responsabil de activarea ”sindromului ursidelor”?
Nu. O parte a vinei este la noi, părinții, pentru că acceptăm tacit situația. Pentru că alegem în fiecare zi să menținem metehnele sistemului prin înscrierea copiilor noștri exact la școlile pe care le dorim schimbate. Intru în contact cu foarte mulți părinți care luptă să schimbe sistemul. Și multe inițiative sunt faine. Doar că singura problemă este timpul pe care nu îl mai au la dispoziție copiii noștri. În timp ce luptăm cu sistemul, copiii merg în continuare la școală. Și nu e o luptă facilă, ci una de anduranță, de nervi pisați și cu puține efecte imediate. Este ca atunci când ai inundație și, în loc să oprești sursa de apă, te apuci să strângi apa și eventual te chinuiești creativ să-i facilitezi scurgerea către canal. Ce s-ar întâmpla dacă părinții ar întra în grevă, dacă ar refuza să își mai dea copiii la școală? E retorică. Oare, nu s-ar îndrepta lucrurile dacă ar ști că nu mai au material uman ”de educat”?
Altfel, ce opțiuni am ca părinte? Prima ar fi să fac un efort zilnic fantastic și să preiau eu formarea ”life skill-urilor” copilului meu. Un efort fantastic de a-i susține și cultiva talentul natural. O altă opțiune este să apelez la tot felul de cursuri de dezvoltare personală care să contra-balanseze puțin direcția copilului meu în viață. A treia opțiune ar fi să găsesc un sistem complet de educație, alternativ la ceea ce se întâmplă în prezent. Ușor de zis, mai greu de făcut. Frica trecerii la alt sistem îi paralizează pe părinți. În consonanță cu boala noastră națională de a pune răul înainte (parcă o aud pe bunica!), mulți părinți aleg: ”mai bine rămâne aici, că n-o muri”. Vestea bună este că în anii ce vor urma vor apărea tot mai multe alternative la venerabilul sistem și, încet-încet, se va crea o cultură a educației de calitate.
O școală normală la cap.
Cum ar arăta o școală normală la cap? Asta a fost întrebarea de la care am pornit Success Academy și, acum, AmSchool, cele două proiecte foarte dragi nouă și de care se bucură anual peste 400 de copii și adolescenți, două inițiative de educație actuală și pragmatică, iubite de tinerii cu care lucrăm și apreciate de părinții lor.
Acum 30-40 de ani, fluxurile cunoașterii însemnau transferul de cunoștințe din mintea unui profesor în mințile copiilor cu care ei lucrau. Astăzi acest transfer este total învechit. Din această perspectivă profesorul și-a pierdut rolul de unic deținător al cunoașterii. Astăzi există Google, Wikipedia, Youtube și mii de alte surse de informare cu care nu te poți bate. Problema nu mai este de unde să-și ia tinerii informația. Pitagora este pe Youtube!
Problema este că profesorii nu conștientizează ce se întâmplă în jurul lor. Nu înțeleg că au fost detronați și că ar trebui să facă pasul lateral către facilitarea învățării. Pasul către a crea experiențe ”wow” de învățare. Ochelarii de cal nu te duc neapărat către destinație. Nu mai este niciun miracol de ce se plictisesc copiii la școală. Profesorii nu intuiesc că astăzi rolul lor ar trebui să fie unul motivator, inspirațional. Am căutat în AmSchool profesori cu altfel de mentalitate. Oameni deschiși la nou și care să știe cum să lucreze cu un copil, la fel cum un antrenor stă umăr-la-umăr alături de sportivul pe care îl pregătește.
Spațiul de învățare este foarte important. Un spațiu care să-i țină captivi în bănci ore în șir ”ca la pușcărie” – cum îmi spunea deunăzi un tânăr de clasa a 6-a (!!!) – nu mai sunt de actualitate. Tinerii vor spații naturale și normale de învățare. Spații care să îi inspire și care să nu-i îngrădească. Spații în care, dacă vor, să se ridice și să se mobilizeze. Spații în care să poată învăța în propriul stil. Individual, în grupuri mici cu acei colegi cu care se înțelege cel mai bine sau în grupuri mai mari, dacă este cazul. Spațiile deschise încurajează învățarea socială, învățarea în grupuri. Și, încurajează și capacitatea lor de relaționare.
O școală normală la cap înseamnă cooperare. Matematic, cooperarea aduce mai multe beneficii decât competiția. Cu toate acestea, copiii noștri sunt încurajați să fie hiper-competitivi. ”Cât ai luat la….?” ”Sunt mai bun ca tine la…”. ”Ești cel mai bun din clasă!” Notele nu încurajează colaborarea. Este anormal ca un copil să lupte pentru note mai ceva ca pentru viața sa. Este exacerbată lupta aceasta pentru note (și vine la pachet cu ”păcălirea” profesorilor și ”împușcarea” notelor) și supremație. În viață au cel mai mare succes cei care știu să coopereze, să conlucreze, cei care înțeleg puterea lui ”împreună”. Mentalitatea profesorilor nu încurajează cooperarea. Suntem captivi prin copiii noștri unei mentalități pe care nu o mai regăsim în sistemele educaționale evoluate. Ordinea falsă, ierarhiile, concepția că ”fiecare e de fapt pe cont propriu” sunt găuri viermănoase de care nu scăpăm. Cap
Ce câștigă un copil care ia o notă bună? Nimic. Poate o creștere în ego și participarea în ierarhie. Nu sunt câștiguri ”pozitive”. Ce pierde dacă ia o notă proastă? Totul. Sistemul de motivare este total defect și se ajunge până la pierderea totală a interesului copilului pentru studiu. Am lucrat ani de zile în proiecte de motivare a angajaților. Nu au funcționat niciodată sistemele bazate pe pedeapsă. Ele funcționau foarte bine în epoca industrială. Atunci oamenii erau forțați să vină la ”muncă” și superiorii aveau o putere masivă și discreționară asupra lor. Astăzi, în libertate, copii sunt liberi la minte. Cum vă puteți închipui că poate funcționa un astfel de sistem?!!
”În România, și opționalele sunt obligatorii.” Nu e un paradox. Rolul unui opțional este să îi deschidă unui copil ușa spre un domeniu de cunoaștere pe care și-l dorește. E în legătură directă cu drumul de carieră pe care vrea să-l afle în avans. Cu materii obligatorii reușim să-i uniformizăm pe toți. Sir Ken Robinson poate, prin ce a lăsat în urma sa, să dea niște detalii legate de talent, creativitate și felul în care școala reușește să-i pregătească pentru viață și profesie. Cap
Acesta este un subiect critic. Aproape 90% dintre tinerii de clasa a XI-a nu știu ce vor să facă în viață. ”Lasă, că se descurcă el, cum ne-am descurcat toți!” E o prostie mare pe care o aud destul de des. ”Se descurcă” ăsta este responsabil în România de faptul că peste 60% dintre persoanele active nu fac profesia pe care și-ar fi dorit să o facă. Dar nu e nicio problemă. Merge și așa. Cap
Tinerii, când trebuie să ia o decizie de carieră, sunt precum niște orbi puși la intersecție să decidă direcția. Și toți urlă la ei să aleagă încotro să meargă. Dar ei nu văd nimic dincolo de limitele impuse tocmai de un sistem anomic. Cap
O școală normală la cap înseamnă să te îngrijești (tu, școală) de calitățile unui tânăr, să observi dincolo de axiome și formule ce înclinații are copilul din fața ta. Și acest lucru nu se face prin cabinete anoste de consiliere școlară la care oricum nu se duce nimeni. Se face prin feedback-ul dat tinerilor de care îți pasă, dacă îți pasă. De la naștere, dacă ai ochi și puțin spirit de observație, poți vedea la tineri anumite calități care îi fac unici și speciali. În loc să le suprimi, mai bine le cultivi. Pentru că tocmai aceste calități îți vor plăti pensia peste ani. Cap
Rolul școlii este să-l conducă pe un tânăr pe un traseu profesional care să-i facă plăcere. Am cam pierdut din vedere acest ”amănunt”. Cap
O școală adaptată la copil este una care ține cont de feedback-ul copiilor. Dacă doar îl obligi, roadele vor fi arse. Avem nevoie de feedback ca să știm ce nu e ok. Cum să te adaptezi la copil dacă nu-i permiți să exprime?!! Astăzi, școala e surdă și oarbă. Nu vede, nu aude și nu dezvoltă calitățile personale. Dacă iese, iese. Trebuie să aibă și Cel de sus un rol aici. Deci, cum o da Domnul. Cap
Învățarea are o puternică funcție socială. Copiii care învață în clustere de 5-7 colegi înțeleg mai bine ce învață. Ne plângem de analfabetism funcțional, dar nu facem nimic să vedem că s-au schimbat timpurile. Suntem rămași în secolul locomotivei cu aburi. Îi vedem la școală că se împart natural în grupuri de 5-6, dar menținem clasele de peste 30 de copii. Știm că social deprind mai ușor, dar îi obligăm să învețe individual. Acasă. În camera lor. Singuri și în beznă. Fără să verbalizeze, fără să pună întrebări, fără să se clarifice. Avem, însă, un scop. Să ia note mari, în rest nu mai contează. Unde este școala care stimulează învățarea? Care creează contextul și spațiul învățării? Cap
Construim o școală. Povestea AmSchool.
6 ani de cercetare și lucru efectiv cu tinerii de la Success Academy. Să aflăm ce vor copiii și cum văd ei că ar trebui să fie școala. Am vrut de la început să ne putem mândri că suntem o școală iubită de copii. Cred că este, de departe, cel mai important lucru în zilele noastre și, în special, în România. 6 ani în care am studiat sistemele educaționale din lume, în care am vizitat școli, am întâlnit și discutat cu sute de oameni, în care am gândit un model care să se plieze pe nevoile copiilor noștri. AmSchool este o școală construită cu drag pentru copii și educație.
Totul a pornit de la un grup de părinți cu ai căror copii lucrăm la Success Academy. ”De ce nu vă gândiți să faceți o școală?” Am primit de zeci de ori întrebarea aceasta. ”Copiii noștri ar fi fericiți să învețe alături de voi.” Asta am și făcut. Dar cu pași mărunți și cu atenție la toate amănuntele care vor face diferența în viitor. Astăzi suntem o școală a viitorului. Cap
Am reunit în AmSchool toate principiile de mai sus și, știu deja, că vom fi un model care va declanșa o reacție în lanț. Și este foarte bine. Nu pot să mai cred în schimbarea care să vină de sus în jos, ”de la centru”. Chiar de ar fi bune deciziile luate ”sus”, la nivel de implementare în școală, totul va fi cu susul în jos. Cap
Cred că Revoluția Educației trebuie să înceapă de jos, de la firul ierbii, prin părinți care se unesc și crează o școală așa cum și-o doresc. Acum, nu mâine. În momentul în care din ce în ce mai mulți părinți vor conștientiza că nu trebuie să accepte metehnele școlii clasice, sistemul clasic va fi obligat să se schimbe. Este un parcurs firesc pe care îl puteți vedea în toate țările dezvoltate. Și nu vorbesc aici de cazul special al celor din anumite țări nordice. Global, școlile de top sunt într-o proporție covârșitoare private. De ce? Pentru că cele clasice nu au reușit să se schimbe. Nu au reușit să țină pasul. Dar, au evoluat mult față de cum erau înainte. Sau, dacă au ținut pasul, se află deja în top. Educația trebuie liberalizată și este unica soluție pentru a ne trata de cancerul unor mentalități învechite. Cap
un articol propus de Ovidiu Atanasiu / Fondator AmSchool & Success Academy
www.AmSchool.ro
www.SuccessAcademy.ro
”După 20 de ani petrecuți în educația pragmatică, nu pot să mai cred în metodele de acum 50 de ani. Învățarea trebuie să fie o activitate plăcută și atractivă pentru tineri. Dacă este făcută corect și adaptată zilelor noastre.”
Ovidiu și-a petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând programe de training și formare pentru echipe din companii. În ultimii 6 ani a dezvoltat Success Academy, o școală unică în România, menită să îi pregătească pe copii și adolescenți pentru viața personală și profesională. Până în prezent, peste 600 de tineri au absolvit programele Success Academy. Iar rezultatele sunt cu adevărat remarcabile.
Dacă vrei să afli mai multe despre AmSchool, citește în continuare:
