Închide
Nu, nu în sensul figurat, ci în cel mai propriu sens. Să vorbim, așadar, despre cum învață copiii să coloreze.
Majoritatea copiilor ajung pe la trei ani în fața unei cărți de colorat, dacă nu cumva chiar mai devreme. Li se pun în față creioane colorate sau carioci și li se arată desenele din carte. Sunt încurajați să înceapă să coloreze spațiile albe, ba uneori li se spune și ce combinații de culori să folosească, ce este „frumos“.
Am întâlnit un băiețel în vârstă de trei ani și jumătate și, după ce am stat noi vreo două ore de vorbă și deja ne împrieteniserăm, i-am propus să mergem în librărie și să-și aleagă o carte de povești, poate una de colorat. „Nu de colorat!“ Recunosc, m-a surprins exclamația lui și-am încercat să aflu ce poate avea un copil de trei ani și jumătate împotriva unei cărți de colorat. Explicația a venit dintr-o suflare:
„Nu știu să colorez! Nu colorez bine! Mereu depășesc linia! Nu știu să fac niciodată bine un desen.“ Aha, deci cineva încercase să-l facă să coloreze la milimetru un desen dintr-o carte. Am aflat că așa era, ba încă repetat. Asta în timp ce alți copii, colegi de grupă la o grădiniță privată, erau lăudați pentru cât de bine reușeau să respecte liniile.
L-am întrebat pe copil de ce îi place să depășească liniile. A tresărit de parcă fusese prins cu ocaua mică. Era clar c-o făcea intenționat, îmi dădusem seama de asta din felul în care strânsese pumnii lui mici când îmi spusese cuvintele alea, care nu erau ale lui, erau reproșurile unor adulți, era clar. Dar mi-a răspuns la întrebare, mi-a zis așa: „Eu mă joc când colorez, eu nu sunt serios când desenez, dar asta nu e bine.“
O, ba e nu doar bine, e chiar foarte bine! I-am povestit și eu despre liniile din cărțile de colorat, despre cum le depășim cum vrem noi, e o chestiune de curaj să depășești linia unui desen, e un fel în care îți arăți bucuria și arăți și că ești liber să schimbi desenul cum vrei tu. E joaca ta, e pagina ta din cartea de colorat, tu alegi culorile, tu alegi ce faci cu liniile, le respecți sau le depășești. Important e să te bucuri când colorezi. Iar dacă nu-ți plac desenele găsite într-o carte, le creezi pe ale tale.
Am scos agenda mea mică, stiloul și-am desenat un copil. Cum am putut eu, că și eu desenez ca un copil preșcolar. Băiețelul s-a amuzat de desenul meu, a cerut stiloul, l-a apucat bine-bine, nu mai văzuse un stilou, a cerut întâi să-i spun ce-i ăla stilou și ce facem cu el, și apoi s-a apucat să-mi modifice desenul. Copilul lui avea ochii mai mari și mult mai plini de albastru la final. Și dinți, pentru că eu n-am fost în stare să-i fac decât gură. A, și-o căciulă ca de pitic fiindcă era deja decembrie și-n ziua aia dăduse prima zăpadă.
