fbpx

”Nu, nu are nimeni nimic cu noi!”

de Marcel Bartic, director educațional Little London International Academy

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a publicat un sondaj referitor la unele probleme ale învățământului românesc.

Eu zic că, înainte să sărim în sus că iar are lumea ceva cu noi, profesorii, să stăm blând și să cugetăm dacă nu cumva or avea oamenii ăștia dreptate.

Prea mult timp alocat predării, prea puține exerciții aplicative, puțin timp alocat metodelor activ-participative și mai nici o legătură între programele școlare și cerințele de pe piața muncii sau nevoile sociale. Să nu mai spun că puțini dintre noi ne dăm seama cât de important e să ne evaluăm periodic și să ne alocăm timp și resurse pentru formarea profesională. Esențial chiar.

Mi se pare că prea așteptăm să vină alții să ne măture praful din bătătură. Prea des dăm vina pe “sistem”, fără să ne dăm seama că noi formăm sistemul. Prea ne-am format reflexul de a da vina pe alții în loc să ne întrebăm ce-am fi putut face noi mai bine. Și, mai ales, să recunoaștem atunci când greșim.

Da, e important să spui “îmi pare rău, am greșit”. Pentru elevi e un mesaj care te umanizează. Te aduce mai aproape de ei. Deschide porți.

Sunt oameni valoroși în învățământul românesc. Dar izolați și în situația de a împinge la deal un bolovan prea greu pentru ei singuri. O mână de olimpici nu va schimba situația procentului de analfabetism funcțional în care băltim de (prea) mult timp. Lucrurile se vor schimba când acești profesori vor fi o masă critică în învățământul românesc. Când vor exista dezbateri între ei, polemici, schimb de idei, schimb real de experiență. Asociații profesionale ale cadrelor didactice, care să vină cu soluții privind adaptarea materiilor la mileniul trei și la nevoile societății din care facem parte. Ar trebui să renunțăm la proiectarea sindicalistă a planului cadru, doar de dragul de a păstra ore și catedre.

Cele mai spectaculoase rezultate la catedră le ai atunci când TU, domnule profesor, doamna profesoară, alegi să schimbi ceva în felul în care relaționezi cu copiii. Să-i faci să înțeleagă că te bucuri să-i vezi. Că ești super entuziasmat de materia ta. Că nu-ți dorești să fii nicăieri în altă parte decât acolo cu ei. Că le ești alături când le e greu. Că te îngrijorezi pentru ei când au probleme. Că te bucuri cu ei împreună când au un succes, cât de mic. Asta le dă încredere în tine și-ți aduce un respect imens din partea lor.

Da. Așa vine respectul din partea copiilor pentru profesorii lor.

Nu, nu are nimeni nimic cu noi. Dacă nu vom fi realiști și nu vom conștientiza că avem și noi o responsabilitate foarte mare, vom pierde pariul competenței în educație. Vom fi înlocuiți, nu că ar vrea cineva dar nu vor avea încotro, cu tot felul de soluții surogat. Cursuri online. Educație nonformală. Meditații.

Sau, ceea ce ar fi cu adevărat catastrofal, nu va mai simți nimeni nevoia de a pune ceva sau pe cineva în locul nostru.