Închide
În prag de declarare oficială a epidemiei de gripă, jurnalistul Realitatea Tv Nora Dincă a descris, pe pagina sa de Facebook, situația normelor de igienă în școala la care a mers copilul său, timp de opt ani.
Prezentăm textul integral, cu acordul autoarei:
53 de victime din cauza gripei, la această oră.
Până ieri, când cifra ajunsese deja la 47,
în liceul fiului meu, liceu bucureștean, ultracentral, nu a existat NICIODATĂ săpun la toalete (de apă caldă nu mai vorbesc, probabil nici nu va fi vreodată).
Înțeleg că e la fel peste tot.
Copilul meu e clasa a X-a.
M-am luptat cu această problemă, fără izbândă, 8 ani de școală generală -dealtfel, acolo streptococul beta hemolitic era practic la el acasă, iar asta nu a fost o problemă pentru nimeni, nu s-a putut obține nicicum implicarea Sanepidului, astfel că am șmotruit tot noi, părinții, podele, pereți, bănci, prize, întrerupătoare, holuri, toalete, cu maglavais de omora și HIV-ul, cumpărat tot de noi, evident.
Nu a existat ședință, inclusiv alea cu directoarea,
-unde se completau tone de procese verbale și ni se aducea la cunostință că nu sunt bani și ce clase sunt codașe la fondul școlii- să nu-mi mut gura la ceafă cu subiectul ăsta. Răspunsurile erau halucinante: copiii își bat joc de săpun, mai mare mizerie fac cu el, luați-le geluri dezinfectante. Subiect închis.
În opt ani, o singură lună, prin clasa a patra, au avut săpun lichid la baie, și asta pentru că s-a derulat o campanie, „Cu mănuțele curate”, și le-au fost donate, nu mai stiu de cine, aparate de șervețele uscate, deci era de porc să nu aibă și săpun.
Prin clasa a șaptea, o mămică-boboc în comitetul de părinți al școlii a ridicat problema lipsei hârtiei igienice la toalete. Am zâmbit și i-am urat bun venit în clubul de două persoane. Era siderată de răspunsuri, a fost privită ca o extraterestră de toți ceilalți, inclusiv părinți („haideți doamnă, ce, nu puteți să-i dați fetii șervețele umede la ea?! e mult mai igienic!” -lucru adevărat, ținând cont cum arătau wc-urile copiilor și că nu existau decât două femei de serviciu pe toată școala și posturile erau înghețate și, oricât am încercat, nu am avut voie să angajăm noi, părinții, o firmă de curățenie, că era ilegal, așa că am obținut, cu multă muncă de convingere și asta, din pricina câtorva părinți care nu concepeau așa ceva, să venim prin rotație, o dată pe săptămână, vinerea, câte doi părinți, să facem curățenie serioasă în clasă; părinții de la clasa paralelă nu au fost de acord cu asta și nu au participat niciodată.)
Așa că la liceu eu eram gata obosită și nu am mai avut puterea să o iau de capăt într-o luptă cu morile de vânt. În plus, grijile părintelui de adolescent sunt mult, mult mai mari de atât.
Dar acum am ținut să consemnez și să felicit pe cei care au înfăptuit minunea de a dota cu săpun liceele -presupun/sper că toate- chiar dacă pentru asta a fost nevoie să moară 47 de oameni. Așa ne mișcăm noi, mai greu, pe-aici, prin Grădina Maicii Domnului. Dar cu „demnitate și profesionism”.
