fbpx

Moment istoric în știință: prima fotografie a unei găuri negre

Sursă foto: CNN

Organizația National Science Foundation a anunțat că a reușit să surprindă, pentru prima dată, într-o fotografie, o gaură neagră, anunță CNN.  Gaura neagră fotografiată se află în centrul unei galaxii care poartă numele M87, au precizat cercetătorii.

”Am văzut ceea ce credeam că nu poate fi văzut vreodată”, a declarat Sheperd Doeleman, director al proiectului Event Horizon Telescope.

Realizarea a fost posibilă datorită unei rețele globale de telescoape, organizată de oamenii de știință începând di luna aprilie a anului 2017.

Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri – de trei milioane de ori mai mare decât Pământul – şi a fost descrisă de cercetători drept „un monstru”, potrivit BBC.

Ea se află la 500 milioane de miliarde km distanţă.

gaură neagră este o regiune în spațiu-timp cu o forță gravitațională atât de mare încât nimic – nici măcar particulele și radiația electromagnetică ca lumina – nu poate scăpa odată intrat în ea. Teoria relativității generale prezice că o masă suficient de compactă poate deforma spațiul și timpul astfel încât să formeze o gaură neagră. Limitele unei astfel de regiuni din care nimic nu poate scăpa este numită orizontul evenimentelor. Chiar dacă orizontul evenimentelor are un efect enorm asupra sorții și circumstanțele unui obiect care trece prin aceasta, nicio caracteristică aparentă nu poate fi observată. În multe moduri o gaură neagră se comportă ca un corp negru ideal, deoarece nu reflectă lumină deloc. Mai mult, teoria câmpului cuantic în spațiu-timp curbat prezice un orizont al evenimentelor invers proporțional mesei acestuia. Temperatura este de ordinul miliardelor de grade Celsius în cazul găurilor negre de masă stelară, făcându-le, esențial, imposibil de observat.

Găurile negre cu o masă stelară sunt așteptate a se forma atunci când o stea foarte masivă se colapsează la sfârșitul ciclului de viață. După ce o gaură neagră s-a format, aceasta poate continua să crească prin absorbția continuă de masă din împrejurimi. Prin absorbția de alte stele și coliziunea cu alte găuri negre, găuri negre supermasive cu o masă de milioane de sori se pot forma. Există o prezumție generală cum că aproape fiecare galaxie are o gaură supermasivă la centrul ei.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.