Închide
de Mirabela Amarandei, expert în Educație
Cred că noul ministru al Educației va trebui să aibă în vedere două direcții strategice atunci când își gândește programul și, implicit, acțiunile. Pe de o parte, să asigure funcționalitatea sistemului, cu ajustările necesare după dezastrul lăsat de fosta guvernare. Asta înseamnă nu doar plata salariilor, ci și bugetarea programelor deja existente, organizarea și desfășurarea examenelor naționale, a admiterii la liceu, a licitației pentru manuale, stabilirea cifrelor de școlarizare etc.
Pe de altă parte, viitorul ministru va trebui să-și stabilească și să inițieze, cu sprijinul guvernului, 2-3 măsuri de reformă asupra cărora să se concentreze în următorul an de mandat. Cred că e important ca viitorul guvern să nu repete greșeala din 2016 când, sub presiunea nevoilor de a interveni în toate sectoarele, a așteptărilor ridicate și a dorinței de a schimba în bine, au fost inițiate mai multe măsuri, unele dintre acestea neavând șansa să se maturizeze.
Și astăzi așteptările sunt mari, dezastrul economic, instituțional și social este greu, poate imposibil de cuantificat.
Ce cred eu că ar trebui să se întâmple în educație și cercetare (o listă scurtă, sunt convinsă că ea poate fi completată):
1. Măsuri pe termen scurt și mediu, pentru asigurarea bunei funcționalități a sistemului:
– revenirea la formula corectării lucrărilor la Evaluarea Natională și Bacalaureat în alte centre decât cele de evaluare (e posibil, metodologia se poate modifica prin ordin de ministru până la cel tarziu 6 luni înainte de examen);
– inițierea licitațiilor pentru manualele din anul școlar 2020- 2021, astfel încât elevii să aibă la timp manuale pe bănci la începutul anului școlar; deblocarea situațiilor cu manualele lipsă din acest an școlar;
– rectificarea bugetară, pentru asigurarea bugetului necesar plății salariilor, utilităților etc.;
– punerea în aplicare a metodologiei pilot pentru combaterea segregării școlare (ordinul privind interzicerea segregării școlare a fost emis în 2016, ministerului i-a luat 3 ani să elaboreze o metodologie);
– deblocarea situației privind rezidențiatul;
– schimbarea metodologiei privind admiterea la liceu și școala profesională: am în vedere elevii care au luat sub 5 la evaluarea națională, trimiși în mod obligatoriu către școlile profesionale;
– deblocarea situației privind noua programă școlară pentru liceu ( viața poate fi ironică uneori, un guvern ”de criză” are din nou sarcina dificilă a unei noi programe în preuniversitar);
– modificarea metodologiei propuse de actuala guvernare, de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii (reacția Universității din București și a Universității Babeș Bolyai pe acest subiect este edificatoare);
– revenirea la filosofia consiliilor consultative din învățământ superior și cercetare: expertiză internațională, independență de factorul politic, competența și buna reputație a membrilor;
– finanțarea adecvată a cercetării (nici 0,2%, față de 1% buget public până în 2020, asumat de România) și respectarea standardelor legate de competitivitate în finanțarea proiectelor naționale de cercetare.
Sunt doar câteva din măsurile imediate necesare, în mod evident lista se va completa în urma unui audit intern în minister. Înainte de a trece la măsurile ”de viziune”, aș vrea să punctez că e absolut necesar ca ministerul și instituțiile satelit (subordonate sau în coordonare, școli, CCD-uri etc.) să revină la practicile ce vizează transparența instituțională, de respectare a contractului social inclusiv prin publicarea informațiilor de interes public, prin inițierea de dezbateri publice, prin informare responsabilă și în respect față de misiunea publică a instituției și a întregului sistem.
2. Măsuri de moderizarea a paradigmei în educație (termen mediu și lung)
– Inițierea masteratului didactic: universitățile cu școli pedagogice de tradiție pot fi partenerii acestui demers necesar, de schimbare radicală a modului în care România își pregătește viitorii profesori. Măsura trebuie gândită împreună cu o viziune de atragere a celor mai buni absolveți în educație- cu intervenții inclusiv salariale-, cu un program de pregătire dedicat profesorilor de la catedră, cu profesionalizarea managementului din educație.
– Inițierea unui program național de formare a profesorilor pe următoarele dimensiuni: incluziune, pedagogii inovatoare, cetățenie activă. Programul trebuie să includă și să extindă CRED, cu viziune și finanțare publică națională.
– Modificarea paradigmei de finanțarea a universităților, cu criterii de finanțare care sprijină excelența și competitivitatea, activitatea de inovare și de cercetare din universități, precum și dimensiunea incluzivă a universităților. Cu alte cuvinte, o finanțare care premiază educația de calitate, cercetarea de top și relevanța internațională, nu mediocritatea.
– Demersuri pentru flexibilizarea curriculară în spațiul universitar, împreună cu modernizarea cadrului calificărilor- în acord cu practicile și tendințele europene.
Nu voi aduce în discuție o nouă lege a educației, cred că nu este oportună, cu un guvern de tranziție cum este cel pe care România îl așteaptă în aceste zile. Mai cred că trebuie să fim realiști să să cerem ceea ce se poate face într-un an de guvernare. Și mai trebuie să cerem dialog constant, consultare cu toți actorii implicați ( profesori, elevi, studenți, universiăți, societatea civilă) pentru ca instituția școlii să își poată recâștiga locul în societate.
