Ministerul și ISMB își pasează responsabilitatea în cazul abuzului la Bacalaureat, reclamat de Fepal

Photo 131140442 | Application © Tero Vesalainen | Dreamstime.com

După ce Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL) a reclamat abuzul în aplicarea procedurii de vizualizare a lucrărilor de Bacalaureat, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București (ISMB) pasează responsabilitatea reciproc. „Răspunsurile oficiale nu răspund la nimic”, spune părintele care a semnalat situația.

Potrivit unei sesizări recente făcute de un părinte, prezentată de Educație Privată, comisia unui centru de examen din București ar fi limitat vizualizarea lucrării la doar 3 minute, ar fi interzis pixul, foaia și baremul, și ar fi amenințat cu chemarea poliției în cazul insistenței asupra dreptului de a analiza lucrarea. Totul, în contradicție cu scopul declarat al procedurii: informarea elevului înainte de depunerea unei contestații.

Printre solicitările clare ale părintelui s-au numărat:

– demararea unei anchete privind comportamentul comisiei de examen, care ar fi limitat vizualizarea lucrării la 3 minute și ar fi refuzat accesul cu pix și foaie;

– introducerea unui timp minim de 15 minute pentru vizualizare și permisiunea de a folosi instrumente de notare și baremul aferent;

– includerea borderoului de notare în timpul vizualizării;

– posibilitatea unei vizualizări digitale, securizate, prin cont personal online;

– o comunicare clară a scopului real al vizualizării, în contextul confuziilor persistente din școli.

Procedura e clară, transmite Ministerul Educației

În replică, Ministerul Educației susține că procedura oficială este clară și că vizualizarea are caracter strict informativ, fără să implice corectare, reevaluare sau notare.

„Vizualizarea are caracter informativ, oferind candidatului posibilitatea de a lua cunoştinţă de conținutul propriei lucrări scrise, în vederea formulării unei decizii informate cu privire la eventuala depunere a unei contestaţii”, precizează ministerul.

Cu toate acestea, instituția condusă de Daniel David nu face referire la acuzațiile concrete de comportament abuziv ale comisiei, limitarea timpului la 3-5 minute, interzicerea obiectelor de scris sau intimidarea candidaților și părinților. Răspunsul s-a limitat la citarea cadrului procedural existent, fără a răspunde solicitărilor de modificare sau anchetă.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a declarat că, în centrul vizat, „procedura a fost respectată” și că elevul s-a prezentat însoțit de mama sa, fapt contrar regulamentului. Nicio instituție nu a anunțat, însă, vreo anchetă privind comportamentul cadrelor didactice din comisie.

ISMB: Regulile au fost respectate

Într-un răspuns trimis în urma sesizării, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) susține că la centrul de examen din Sectorul 2 „au fost respectate prevederile procedurii MEC” și că nu a identificat abateri în procesul de vizualizar

„Candidatul, deşi major, s-a prezentat pentru vizualizare însoțit de mama sa, deși accesul este permis exclusiv elevilor. (…) Accesul în sală se face fără obiecte de scris, fără telefoane sau alte instrumente de înregistrare”, mai precizează ISMB, condus de Florin Lixandru.

Inspectoratul mai adaugă că nu are competențe în modificarea procedurii naționale, pasând astfel responsabilitatea înapoi către Minister.

„În loc să investigheze concret ce s-a întâmplat într-un centru, mi-au spus ce scrie în regulamente, de parcă n-aș fi citit procedura deja. Dacă ar fi să le acordăm o notă, conform baremului de la Bacalaureat sau Evaluarea Națională – ținând cont de motivarea adecvată a răspunsului, adecvarea conținutului la cerință și claritatea exprimării ideilor – ce notă le-ați da?”, subliniază părintele.

Abuzuri la vizualizarea lucrărilor de BAC, semnalizate de FePAL: „Solicităm MEC să ia măsuri urgente”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.