Mi-e teamă pentru copiii care desenează soarele în colțul paginii și cred că toți oamenii sunt buni

Mi-e teamă pentru copiii care desenează soarele în colțul paginii

de Cristian Tănase, profesor

Recunosc, am fost destul de demoralizat după turul acesta al alegerilor. Poate că democrația din România are nevoie de un astfel de șoc… Și scriu aceste rânduri cu speranța că educația este scutul cel mai puternic împotriva urii. Numai că România nu-și poate permite să repete greșelile trecutului. România nu are nevoie de ură, ci de unitate. Nu are nevoie de extreme, ci de echilibru. În fața valului tot mai agresiv al discursului extremist, tăcerea nu e o opțiune.

Am ales să stau zilnic în fața copiilor acestei țări și să cred, cu toată ființa mea, că lumea poate fi mai bună. Dar astăzi mi-e puțin teamă. Nu pentru mine. Ci pentru ei, pentru copiii care încă desenează soarele în colțul paginii și cred că toți oamenii sunt buni. 🙂 Mi-e teamă pentru liniștea lor, pentru viitorul lor, pentru dreptul lor de a trăi într-o țară care iubește, nu urăște.

Extrema dreaptă, oricât de seducător și simplist și-ar ambala mesajul, nu aduce soluții reale. Ea seamănă frică, dezbinare, intoleranță. Ea caută vinovați, nu răspunsuri. În spatele sloganurilor tari se ascunde o lume care exclude, care judecă, care lovește… mai ales atunci când te aștepți mai puțin. Și dacă stăm deoparte, dacă ne lăsăm cuprinși de apatie sau neîncredere, riscăm să le dăm puterea tocmai celor care nu cred în libertate, în egalitate, în demnitate umană.

Le spun adesea elevilor mei că tăcerea e cel mai periculos răspuns în fața nedreptății. În fiecare proiect pe care l-am făcut cu ei despre importanța votului, le-am vorbit despre puterea pe care o are o alegere. A vota nu înseamnă doar o ștampilă pe o bucată de hârtie. Înseamnă mai mult de atât. Înseamnă asumare și o lecție vie de civism!
Știu că mulți dintre voi simt dezamăgire. Știu că auziți peste tot: „Nu avem de unde alege. Sunt toți la fel.” Dar oare chiar sunt toți la fel? Sau e mai ușor să ne retragem, să ne spălăm pe mâini, să ne convingem că nu avem nicio putere?

Când spunem că nu avem opțiuni, riscăm să facem exact ce își doresc cei care vor o societate apatică, lipsită de voce. Nu votul e inutil. Ci absența lui e periculoasă! Pentru că în timp ce noi ne declarăm scârbiți și neputincioși, alții se mobilizează. Cu discursuri extremiste, cu ură, cu promisiuni care sună bine, dar sapă adânc în democrație. La alegerile recente din Germania, această țară a fost salvată pentru că oamenii au ieșit să voteze! A fost o prezență record! Vrem să fim o țară ca afară? Haideți să fim Germania!

Nu alegem perfecțiunea. Alegem direcția! Alegem dacă vrem să pășim, cu toate neajunsurile, spre construcție, sau dacă lăsăm spațiu celor care vor să dărâme.
Când alegem să nu alegem, dăm putere celor care nu ne reprezintă. Și tăcerea noastră devine sprijinul lor.

Aș vrea să pot pune în mâinile fiecărui tânăr, fiecărui om, privirea unui copil care m-ar întreaba, așa cum o mai fac ei din când în când: „Domnu’, dar de ce suntem într-o astfel de situație?”
Și ar trebui să-i răspund: „Pentru că unii au tăcut când trebuiau să strige! Pentru că unii au zis că nu au de unde alege! Pentru că unii și-au pierdut credința într-un viitor care merita apărat!”
Nu repetați greșelile trecutului. Nu vă resemnați. Nu lăsați apatia să vă fure vocea!