Închide
de prof. drd. Ioana Dan, coordonator activități non-formale la LTN metacompetențe
De curând, într-un articol al domnului prof. univ. dr. Mircea Miclea, am citit următorul fragment: “Ideologia că îi lăsăm pe copii să facă ce vor că astfel le dezvoltăm creativitatea e falimentară din punct de vedere științific și din punctul de vedere a ceea ce îi va ajuta pe ei într-un viitor incert, care nu îi va întreba cât de mult le place, ci cât de performanți sunt. Autodisciplina este una din metacompetențele cele mai eficiente pentru viitor.”, idee care m-a determinat să reflectez la realitatea din școala românească și la modul în care adulții, fie ei profesori sau părinți, aleg să sprijine dezvoltarea personalității copiilor.
Aici, la Liceul Teoretic Național, prin intermediul Modelului LTN “Școală pentru viață” promovăm dezvoltarea personală a fiecărui elev, prin numeroase proiecte educaționale, gândindu-ne de fiecare dată la utilitatea activităților, una câte una în parte, astfel încât, în mod constant, să avem confirmarea că ne urmăm scopurile stabilite și că perseverăm în atingerea obiectivelor noastre, pentru a știi că nu ne abatem de la proiectul pe care îl propunem ca model.
În mod constant recomandăm cadrelor didactice să le ofere copiilor mai multe posibilități de abordare a procesului de învățare, deoarece elevii au o capacitate extraordinară de a face și singuri o mulțime de lucruri, este nevoie doar de un context potrivit care să îi motiveze să facă asta. O modalitate simplă prin care putem corela interesele elevilor cu programa școlară este să le dăm acestora mai multe teme cu rezolvări multiple, astfel încât să le oferim oportunitatea de a-și valorifica fiecare, într-o manieră diferită, dar disciplinată, aptitudinile și înclinațiile.
Noi, cadrele didactice putem adopta o altfel de atitudine în clasă, acordându-le elevilor noștri ceva mai multă autonomie, pentru a le oferi mai multe posibilități de a-și asuma responsabilități adecvate vârstei. Cerem responsabilitate din partea elevilor și identificăm multe modalități prin care îi putem încuraja să își asume responsabilitățile în clasă, însă, indiferent cum hotărâm să procedăm, totul începe de la încredere.
Testele și studiile realizate în ultimii ani arată că disciplina este de două ori mai importantă decât inteligența, disciplina înseamnă a avea planuri, a avea un proiect al tău, nu de a trăi în funcție de un context. Totodată, în articolul menționat, domnul prof. univ. dr. Mircea Miclea amintea că autodisciplina vine din afară (“Un copil nu e autodisciplinat, creierul lui e hedonist (…) Numai că trebuie să facem diferența între ce îi este plăcut și ce îi este util unui copil”).
Nu putem decât să susținem acest punct de vedere, venind cu exemplul activităților și proiectelor pe care noi le facem în cadrul Liceului Teoretic Național, periodic sau în funcție de calendarul deja stabilit. Crearea de către adulți, în cazul nostru, de către profesori, a situațiilor reale de învățare și implicarea în activități de tipul Jocul LTN, care deși este un joc aflat la limita dintre realitate și ficțiune, are marele avantaj de a-i conduce pe elevi la ceea ce contează cu adevărat: niciunul dintre ei nu trebuie să termine școala fără a afla la ce este bun. Unul dintre obiectivele strategiei bazate pe crearea de situații reale de învățare este să le dezvoltăm elevilor sentimentul că învățarea lor are cu adevărat un sens și o relevanță, lucru care, până la urmă, le va provoca și bună dispoziție.
Tot în cadrul Modelului nostru educațional “Școală pentru viață” promovăm Târgurile LTN, program educativ destinat afirmării creativității și personalității elevilor, dincolo de aspectul teoretic. Obiectivul principal, strâns legat de una dintre metacompetențele necesare în viitor: disciplina/autodisciplina, este acela ca, în mod individual sau pe echipă, elevii să gândească și să realizeze produse sau servicii din toate domeniile, care să poată fi ulterior vândute, într-un cadru organizat, pe parcursul celor două evenimente: Târgul de iarnă și Târgul de primăvară.
Nu pot să nu fiu reflexivă și să îmi pun următoarea întrebare: Vom reuși oare să le acordăm elevilor, în mod regulat, suficientă libertate pentru a-și asuma o responsabilitate adecvată în ceea ce privește procesul educațional? A le oferi elevilor noștri libertăți acceptabile implică niște riscuri (căci ar putea da greș), însă potențialele avantaje sunt extraordinare: mai puțin stres, redirecționarea într-o mai mare măsură a muncii profesorilor către sarcini practice, propuse împreună cu elevii și un nivel mai mare de responsabilitate al acestora din urmă asupra procesului de învățare, ceea ce duce la încurajarea obținerii succesului pe plan școlar și totodată a implicării conștiente și a stării de bine.
Dacă reușim să ne facem timp pentru a-i vedea pe copiii noștri cu adevărat, să îi ascultăm, să privim ce fac, să aflăm ce simt, ne va fi mult mai ușor să le apreciem eforturile și succesele atunci când învață să fie disciplinați pentru a-și construi un drum către un scop. În același sens ne va fi mai ușor să îi lăsăm să se străduiască singuri sau să le dăm o pârghie de sprijin. Dorim să îi vedem pe elevii noștri raportându-se cu încredere și optimism la propriile visuri sau obiective. Cu siguranță, pe parcursul anilor de școală sau după, vor exista și momente de descurajare, dar recunoscându-le fiecare pas în drumul lor disciplinat spre țintă și încurajându-i să persevereze în fața încercărilor, le sprijinim menținerea unei atitudini pozitive și realizarea acelui proiect personal pe care singuri și l-au propus.
