Mesajul de 1 Decembrie al Consiliul Național al Elevilor

”Azi nu ne-am îmbrăcat în costum național și nici nu am fluturat tricolorul pe stradă, la geam sau la oglinda mașinii”

Consiliul Național al Elevilor a publicat, pe pagina de Facebook a organizației, un mesaj în care vorbește despre Ziua Națională în contextul problemelor din Educație.

Prezentăm mesajul, integral:

Azi nu ne-am îmbrăcat în costum național și nici nu am fluturat tricolorul pe stradă, la geam sau la oglinda mașinii. Ce am făcut, însă, a fost să ne gândim la ceea ce am realizat pentru elevii din România de la ultimul 1 Decembrie și până astăzi.

La finalul unui an încununat de lupte pentru echitate, amenințată de un Ordin de ministru ce ar fi trimis elevii cu note sub 5 la admiterea la liceu direct în școlile profesionale, pentru o structură echilibrată a anului școlar, care să nu afecteze continuitatea actului didactic, pentru o consultare reală a celor aflați pe băncile școlii și eliminarea modificărilor „din pix”, pentru transparență și incluziune în sistemul educațional, ne dăm seama că mai sunt multe provocări în față până a ajunge să vorbim despre un învățământ centrat cu adevărat pe elev.

Ceea ce ne dorim pentru România în următorul an și nu numai este unitate. Fără o aliniere a tuturor actorilor implicați în educație – elevi, părinți, profesori – și o colaborare reală cu decidenții, hainele de sărbătoare sunt de prisos.

Daca ați ajuns aici, s-ar putea să vă intereseze și:

România, anul 2019. Unii copii încă mai merg la școală îngrămădiți în căruță