Închide
Mesaj către Mitropolia Clujului
de Marcel Bartic, profesor de istorie
Permiteți-mi, vă rog, un punct de vedere. Din partea unui ateu, ca să fie absolut transparente intențiile mele.
Potrivit libertății de conștiință, ceea ce organizați dumneavoastră este perfect legitim. Aveți tot dreptul să organizați această slujbă, foarte bine că intențiile sunt legate de un start bun al elevilor, nu am nici o îndoială că sunt elevi ortodocși care își doresc (și au dreptul) să participe la această slujbă.
Nu am nimic împotrivă, chiar dacă eu nu cred în acest tip de spiritualitate, dar pot să-l respect. Indignarea publică însă nu a fost generată de slujba în sine, ci de mesajul doamnei inspector general.
O mai spun o dată, nu slujba, nu prezența unor elevi ortodocși care își doresc, ei și părinții lor, să fie acolo, ci mesajul inițial al inspectorului general.
În mesajul respectiv scrie clar, școlile trebuie să asigure participarea unei clase de elevi.
Mesajul ăsta e greșit din toate punctele de vedere, sper că nu mai e nevoie să explic și de ce.
Dar să mergem mai departe, ăsta e un exercițiu de reflecție pe care constat că nu l-a făcut nimeni.
Să zicem că a fost o greșeală.
Posibil. Nu neg, toți greșim, până la urmă nu era un capăt de lume, nici măcar eu, ateu, nu aș fi reacționat vehement. Sunt obișnuit cu comunicările date de un inspectorat școlar, e în regulă, se mai pot strecura formulări mai mult sau mai puțin fericite, dar îi cunosc pe oamenii care trimit astfel de informări, înțeleg circuitul birocratic din spate, chiar n-are rost să mă supăr de la atâta lucru.
Din povestea asta, mesajul important e că există o tensiune foarte mare la orice presupune obligativitatea religiei în instituțiile publice.
Insist pe termenul folosit.
Obligativitatea.
Nu împotriva religiei, nu împotriva credinței, nu împotriva preoților sau profesorilor de religie. Întâmplător, chiar cunosc astfel de oameni, cu un solid bagaj cultural, e o plăcere să stăm de vorbă. Bine, spre deosebire de creștinii de Facebook, teologii pe care îi cunosc nu se grăbesc să mă judece sau să mă eticheteze că sunt ateu, sorosist, bananier sau mai știu eu ce, ci putem avea o conversație foarte decentă, cu folos intelectual pentru ambele părți.
Revin, că am divagat un pic, vă rog un pic de îngăduință.
Apare (din ce in ce mai) des această furie pentru că există această nemulțumire, la nivelul școlilor din România, că părinții care nu vor religie nu au opțiuni. Se fac presiuni asupra lor, sunt părinți care nu vor religie, dar școala nu le oferă alternativă și așa mai departe.
Oamenii ăștia nu au nimic împotriva religiei. Vor doar să fie lăsați în pace, ei și copiii lor.
Instituția școlii însă pare foarte rigidă din punctul ăsta de vedere.
O mai spun o dată, asta nu înseamnă că toți profesorii de religie, toți preoții sunt de criticat, unii sunt oameni foarte faini.
Faptul că părinții despre care vă vorbeam mai sus trăiesc cu impresia că li se bagă religia pe gât, iar instituția școlii pare a fi surdă la această sensibilitate, absolut legitimă până la urmă (libertatea de conștiință, nu?) generează astfel de tensiuni.
Sigur, mă puteți contrazice vehement, îmi puteți anula argumentele, dar realitatea rămâne. La orice incident de acest fel, reacțiile publicului sunt din ce în ce mai furioase. Mă puteți contrazice, puteți nega această concluzie, realitatea însă asta rămâne.
Dacă veți reuși să depășiți reflexul de a-i expedia pe toți în zona conspirațiilor ateist-sorosiste, veți face o remarcabilă descoperire. Toate tensiunile astea vor dispărea aproape instant. Pentru că, o mai spun o dată, oamenii nu au nimic împotriva religiei.
Vor doar să fie lăsați în pace.
La o invitație, cum ar fi trebuit să fie de la bun început mesajul Mitropoliei, nici ei, nici eu n-am fi avut nimic de obiectat. Ba chiar, cine știe, poate că am fi salutat inițiativa. În definitiv, sunt atâtea probleme în școlile din România, încât orice, fie și o slujbă, chiar dacă nu cred în semnificațiile ei spirituale, ar putea fi de ajutor.
Cât de mult am avea de învățat unii de la alții dacă, pur și simplu, am lăsa etichetele deoparte. Dacă ne-am da răgaz să vedem bunele intenții din partea Celuilalt!
Vă rog să-mi mai îngăduiți o observație referitoare la mesajul doamnei inspector.
Încă o dată, nu are legătură cu ideea de credință sau cu rolul (absolut legitim) de a oferi copiilor ortodocși îndrumare spirituală. Foarte bine, este dreptul lor. Dar nu așa, nu printr-un inspectorat școlar. Nu printr-o instituție publică, nu printr-un mesaj categoric de adus cu arcanul la biserică. Dacă aș fi foarte încrâncenat, aș spune că lamuririle ulterioare ale doamnei inspector au venit ca urmare a scandalului public.
Dar nu sunt.
Chiar nu sunt. Chiar pot să înțeleg că a fost o greșeală, pe care probabil, dacă doamna ar fi făcut un gest (absolut creștinesc) de a-și cere iertare, ar fi anulat orice supărări.
Dar nu a fost prima greșeală.
A mai avut.
Vă reamintesc că tot dumneaei a promovat în școli, în urmă cu câțiva ani, un aparat de citit viitorul în palmă. Ori asta nu doar că e profund antiștiințific, dar nu e în acord nici măcar cu cuvântul Sfintei Scripturi.
Înțelegeți acum de unde reacțiile astea foarte supărate?
De la multele, prea multele situații de acest fel. La care, îmi pare rău să o spun, își baga coada și politica.
Poate că, dacă măcar o dată, fie și pentru o clipă, veți încerca să-i vedeți pe semenii dumneavoastră, așa diferiți cum sunt ei, altfel decat după canoanele religiei cărei apartineti, veți vedea ca de fapt sunt niște oameni absolut normali, cu păcatele și virtuțile lor, cu fricile și limitele lor, cu obligațiile și drepturile lor.
Poate că atunci, cine stie?
Poate vom învăța (măcar) să conviețuim în pace.
Așa diferiți cum suntem.