Programul „Masa Sănătoasă” a fost implementat doar la o treime dintre cele 450 de școli beneficiare, în realitate. Peste 60% dintre acestea au ales să ofere sandvici, arată un studiu realizat de Fundația World Vision România.
Studiul „Sunt hrăniți Destul copiii României? Masa la școală și masa acasă” reprezintă prima analiză în profunzime a modului în care copiii din zonele defavorizate ale României sunt hrăniți atât în familie, cât și în școală. Studiul are un eșantion de 100 de școli (aproximativ o treime dintre școlile beneficiare). Sondajul a fost făcut și în rândul părinților beneficiari indirecți (părinții/tutorii copiilor), iar eșantionul este de peste 400 respondenți.
În primul semestru al anului şcolar 2023-2024, Programul Naţional „Masă Sănătoasă” a fost implementat în mod real în aproximativ o treime (36%) dintre cele 450 de unităţi şcolare selectate.
La nivel naţional, 9% dintre şcolile incluse în eşantion au optat pentru o masă caldă preparată în regim propriu, 28% pentru masă caldă în regim de catering şi aproape două treimi dintre şcolile beneficiare (63%) PNMS au optat pentru varianta pachet alimentar.
„Acest studiu ne arată clar realitatea în ceea ce priveşte modul în care copiii noştri sunt hrăniţi, acasă şi la şcoală. Iar realitatea este una alarmantă. Facem un apel către toate autorităţile cu atribuţii în domeniu, de la educaţie, sănătate, agricultură, fonduri, cât şi la societatea civilă pentru a gândi împreună măsuri integrate în domeniul nutriţiei. Copiii noştri nu sunt hrăniţi suficient şi, cu siguranţă, nu suficient de nutritiv. Pe lângă politici publice, este extrem de important să se urmărească şi procesul de implementare, fiindcă ceea ce este scris în documente, prin ordine de ministru, nu ajunge întotdeauna să fie şi implementat corect la firul ierbii, după cum a demonstrat acest studiu. Noi am decis să extindem programul «Pâine şi Mâine» pe care-l desfăşurăm deja în 33 de sate şi care oferă, printre altele, o masă caldă zilnic pentru 1.500 de copii din ciclul primar. După cum arată şi studiul, masa caldă de la şcoală reprezintă o necesitate imediată pentru aceşti copii din medii defavorizate”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al fundaţiei World Vision România.
În ceea ce priveşte conţinutul „mesei sănătoase” din cadrul programului guvernamental, studiul World Vision România arată că pachetul alimentar, care este opţiunea implementată de majoritatea şcolilor din program, constă, de cele mai multe ori, într-un sandvici însoţit de o băutură răcoritoare/apă sau iaurt şi un produs dulce de patiserie.
De asemenea, 70% dintre părinţii intervievaţi şi 36% dintre cadrele didactice din şcolile unde se implementează PNMS consideră că 15 lei este o sumă prea mică pentru o masă consistentă acordată copiilor în fiecare zi.
64% dintre reprezentanţii şcolilor incluse în procesul de evaluare apreciază că frecvenţa şcolară a copiilor s-a îmbunătăţit după introducerea PNMS. Probabilitatea acestei aprecieri pozitive creşte cu 18% în cazul şcolilor care oferă masă caldă în regim propriu.
Pentru cea mai mare parte dintre şcolile beneficiare (77% dintre ele), PNMS a avut un grad ridicat de dificultate, implementarea programului nefiind precedată de o pregătire a unităţilor şcolare de a oferi masă caldă copiilor prin asigurarea unor spaţii adecvate sau de estimare a capacităţilor la nivel local de a identifica firme specializate în acest sens.
Lipsa spaţiului şi dotărilor necesare preparării mesei a făcut ca procesul de externalizare a PNMS să fie aproape general (91%), alocarea financiară diminuându-se prin costuri suplimentare aferente externalizării (transport, profit, ambalare etc.).