Mărturia unei mame care și-a mutat copiii de la Școala nr.195: ”Cutuma și banul sunt cele care conduc totul, de la director pana la portar!”

Sursă foto: https://scoala195.invatamantsector3.ro/

După ce jurnalistul Stelian Muscalu a criticat, pe blogul său, practica din Școala nr. 195 din București de a colecta bani nefiscalizați de la părinți, o mamă ai cărei copii au fost elevi în respectiva unitate școlară a contactat Educație Privată, pentru a povesti situația sa.

Adnana Mutlu afirmă că, în perioada în care copiii săi au frecventat Școala nr. 195, au avut loc situații similare (colectări de bani nefiscalizați de la părinți), dar și incidente de neglijență și bullying, inclusiv din partea cadrelor didactice, față de care școala nu a luat nicio măsură. Prin urmare, a decis să își mute copiii la o altă școală de stat, unde lucrurile se desfășoară cu totul altfel, într-o atmosferă normală și fără solicitări de ordin financiar.

Educație Privată a contactat Școala nr. 195 pentru a comenta aceste acuzații. În momentul în care unitatea școlară ne va trimite un punct de vedere, îl vom publica.

Scrisoarea doamnei Adnana Mutlu, integral:

Mă numesc Adnana Mutlu și sunt mama a 2 băieți, ambii foști elevi ai școlii 195. Va scriu pt că am citit azi articolul dvs despre această școală. Ceea ce ați prezentat este real, dar mult prea soft pentru situația prezentă.
Dar, să revin la copiii mei. Cel mare este acum cls a 5a la Colegiul Tudor Vianu, iar cel mic este clasa a la la o altă școală, mutat din ianuarie anul acesta din 195.
Cel mare a făcut 5 ani în Școala nr. 195. În cazul lui nu pot vorbi decât despre chestiile obișnuite: fondul clasei 50 lei| semestru de obicei, 2 imprimante cumpărate, ateliere plătite, bani strânși de crăciun, 8 martie, ziua dnei, Paște, sfârșit de an și alte asemenea ocazii. Minimum 50 lei se dădeau în asemenea ocazii. La 32 copii în clasa faceți dvs socoteală.
Ei, dar să va spun despre cel mic! Fiind deja un părinte cu”vechime” în școală când a început el clasa 0 și la unele recomandări am ales-o pe dna Sanda Bar. Am vizitat-o, niciodată cu mâna goală, de 3-4 ori, nu mai știu exact, dar am reușit. Cel mic a început școală în clasa ei. Iar dacă la cel mare cheltuielile mi s-au părut în limitele normalitățîi, aici a fost cu totul altă situația. Când a venit vacanță de Crăciun și am tras linie am văzut un total (relativ, pentru că nu notasem chiar totul, de peste 1200 lei!!! În 3 luni! S-au cumpărat imprimantă, rechizite la clasa, deși unii copii aveau deja tot, dar dna voia anumite rechizite, mobilă, daaa mobilă în clasă!!!, cadouri de moș nicolae și moș crăciun, auxiliare, nenumărate consumabile…..
Până la sfârșitul anului școlar, vorbim de clasa 0, se depașiseră 2000 lei de copil. Dacă cineva îndrăznea să comenteze, venea replică Dnei Bar: ” chiar nu puteți da 20/50/100 lei pentru copilul dvs?”. Eu nu am comentat niciodată, recunosc. A venit clasa 1. În a 2 a săptămâna de școală a început SDS (programul școală după școală) plătit încă pe vremea aceea, adică plăteai și primeai chitanță ( nu fac degeaba aceste precizări). Deși SDS ținea 2 ore, dna stătea cu unii copii până la 5, 6 în școală. Și îi era foame, nu putea stă cu un covrig până seară. Și a hotărât să mănânce la restaurant!! Și să mănânce și copiii, deși în acea vreme funcționa o cantină în incinta școlii!!! În imediată apropiere a școlii este un restaurant de cartier, Allegro se numește. Au vorbit părințîi, au stabilit ora, meniul… Aici eu am vb personal cu Dna, i-am spus că al meu copil va mânca din pachețelul de acasă și am stabilit că va merge și el cu toți ceilalți la restaurant, dar va mânca din cutiuță lui.
Zis și făcut! Doar că dna a uitat de copilul meu, el a rămas în clasa singur, mai mult de 30 minute, 2 zile la rând!!!! În  a 3a zi, pt că nu îmi venea totuși să cred ce zicea copilul, m am dus la școală, am rămas în mașină și am privit cum dna și copiii pleacă la 11.55 spre restaurant, fără copilul meu. Am intrat în clasa, copilul s-a speriat când am deschis ușa și l-am luat cu mine. Am așteptat în mașîină și am tot așteptat….dna s-a întors de la restaurant, a început SDS și la o ora și 15 min după, a constatat că al meu copil lipsește și m-a sunat! În tot acest timp, copilul repete obsesiv ” pe dna chiar nu o interesează de mine”. 1 ora și 15 minute!!!
Sar  peste câteva zile și peste amănunte. Am ajuns în biroul dnei Ștefania Voicu, director general la Școala nr. 195. Prezent era și dl Tolescu, dir adjunct. Le-am povestit totul, iar reacția dnei director a fostl: “Dna Mutlu aveți dreptul să faceți ce doriți, puteți da în judecată școală și pe învățătoare și să câștigați. Dar gândiți-va dacă merită! Eu, personal, nu îi pot fsce absolut nimic! Sunt legata de mâini și de picioare! Să o dau afară? Dar am o lipsa acută de personal, iar dna Bar e titulară!”. Ce am făcut eu? Mi-am mutat în liniște copilul la o altă învățătoare, dna Moldovanu. Aici aceleași discuții despre bani, cam aceleași sume, însoțite de un act pedagogic un pic îndoielnic calitativ vorbind,dar și de urlete, jigniri… Mai mult de 2 ani mă linișteam gândind că nu se urlă la copilul meu. Al meu era cuminte, ascultător cu cele mai bune rexultate din clasa la concursurile școlare. Până când am constatat prin noiembrie trecut schimbări comportamentale la copil. După ce am luat pe rând și am analizat mediile în care stătea copilul meu și le-am exclus pe rând, a rămas sala de clasa. Încet, încet copilul a început să povestească ce se întâmplă în amănunt în clasa. Eu, iarăși Toma necredinciosul, cu ajutorul unei aplicații pe telefonul meu și cu concursul copilului am înregistrat câteva zile discuțiile din clasa. Aceste înregistrări sunt exemple perfecte, de studiat chiar despre ce inseamnă bullyng-ul. Urlete peste limita suportabilității, îndemnuri la izolarea unor copii, jignirea copiilor și a părinților…
Credeți că am făcut ceva, că am luat vreo atitudine puternică? Nuuuu, pentru că într-un caz similar întâmplat în școală  cu 2 ani înainte, directoarea a zis că nu are ce să facă…
Doar mi-am luat copilul, l-am mutat într-o altă școală, muuult mai mică, într-un alt sector. Iar acum după ce a trecut o luna la nouă școală, pot spune că a fost cea mai bună decizie pe care am luat -o până acum pentru copilul meu. Nu uitați, va rog, pentru ce am scris mai sus am înregistrări!
Acum, de ce s-a ajuns aici? Din cauza cadrelor didactice, răspunsul rapid. Dar, cei mai vinovați sunt, cu siguranță părințîi! Așa că mine, recunosc și îmi fac mea culpă. Dar dacă eu am zis gata într-o zi, prea puțini o fac. Accepta aceste comportamente deviante, acceptă să plătească sume din ce în ce mai mari de bani de la un an la altul. Iar în 195 cutumă și banul sunt cele care conduc totul, de la director până la portar!
La nouă școală am întrebat cât trebuie să dau pentru fondul clasei și niște ochi mari și mirați mi-au răspuns: “nimic”.
Această este realitatea în școală 195, cea mai mare școală din țară!
Școala nouă este o școală foarte mică, sunt 2 clase pe generație, la 195 erau în jur de 10. În clasa erau 25 de copii, acum 26 cu al meu. La Școala nr. 195 erau 36!! Aici sunt câteva sute de copii în total, dincolo erau vreo 2700. Numerele mici reprezintă avantaje clare din punctul meu de vedere.
Pe nouă învățătoare, Cristina Manolache (a propos, am întrebat-o și nu are nimic împotriva să îi pomenesc numele) am cunoscut-o întâmplător, împreună cu Emin (cel mic al meu). Totul a pornit de la o remarcă de a lui ” ce mi-ar place și mie să am o învățătoare că ea”. Asta se întâmplă prin octombrie.
Cam atunci am început să remarc schimbări în comportamentul lui: irascibilitate nejustificată, lacrimi fără motiv *mami, să știi că de multe ori încep să îmi curgă lacrimile, așa, degeaba, chiar nu știu de ce, dar mă ascund să nu mă vezi și să nu suferi și tu”.
Oook
Când am realizat că totul vine de la școală a început să fie mai deschis: * când dna începe să țipe, eu tremur foarte tare și mă sperii, apoi realizez că nu țipă la mine, mă mai liniștesc un pic dar tot tremur”. Dar tot încerca să îi găsească scuze. * mami, suntem mulți, cum altfel să ne stăpânească?*. I-am spus că eu am fost într-o clasa cu 42 de copii ( școală 11) și învățătoarea nu a țipat niciodată la noi. Reacția lui a fost halucinantă* dar cum se făcea ascultată? Va bătea?* 
Acesta a fost momentul în care am zis gata.
La începutul lui decembrie, m-am hotărât pentru mutare. Când i-am spus copulului, a fost chiar încântat deși eu mă așteptăm la altceva, sincer.(știi tu, colegii).
Când am întrebat-o pe dna Manolache dacă l-ar vrea pe Emin în clasa răspunsul dânsei a fost ” aș fi onorată să îl am pe Emin în clasa mea”.
Am fost și am vorbit cu dna directoare de la școală nouă, o persoană perfect normală, cu reacții perfect normale. Transferul a mers fără probleme, am plecat în relații cordiale din partea cealaltă.
Și a început școală…
Copilul meu este foarte sociabili, vorbăreț. 3 zile a stat în banca, nu se mișcă, nu vorbea, cred că nici nu respiră. Era șocat de atitudinea dnei și a copiilor.
A zis că dna le vorbește foarte frumos, nu ridică deloc tonul glumește cu ei, rade cu ei, are răbdare cu ei. Acestea sunt vorbele lui.
Aici participa la un cerc de matematică o oră pe săptămâna, au un club de lectură o dată pe luna care se ține la o biblioteca metropolitană din apropiere. Acestea sunt activități care se fac fără bani, numai prin implicarea și bunăvoința învățătoarei și a școlii. Tipul acesta de activități care nu implică nici o suma de bani erau de neimaginat în 195.
Iar copiii, deși nu provin, sau cei mai mulți cu siguranță, din părinți potenți financiar cum era în 195 sunt *super*:). L-au acceptat foarte ușor. *aici copiii nu se jignesc, nu se bat, nu se împing, ci în pauză ieșim toți și ne jucăm pe hol*. 
Ieri, Emin nu a stat cu colegul lui obișnuit de banca, ci cu o fetiță. Mi-a spus că au vorbit și au ras foarte mult. Eu: în ore???? *daâ, dna nu se supără. Putem vorbi și în ore, despre orice, doar să participe toată clasa la discuție*.
Cam asta este atmosfera. La noi a fost o mutare câștigătoare și sunt mai mult decât fericită că Emin are parte într-un final de o învățătoare așa cum ar trebui să fie mai toate.
Sunt sigură că, peste ani, va ține minte numai numele Dnei Mihalache și le va uită pe celelalte 2 pe care le-a mai avut. 
Azi a ieșit de la ore, a alergat spre mine și m-a îmbrățișat: ”Mami, mulțumesc că m-ai mutat aici, în clasa asta! Dna are mare grijă de noi, să știi”.
Cu deosebită stimă,
Adnana Mutlu