Închide
Interviu cu Marcel Bartic – Director al Liceului Teoretic Little London din Voluntari, Ilfov, și profesor de istorie
Când îți alegi meseria de profesor știi că rolul tău în societate este acela de a pune umărul la un viitor mai bun printr-o educație mai bună. Și un viitor mai bun înseamnă responsabilitate atât pentru copiii din marile orașe cât și pentru cei care accesul la educație reprezintă un lux. Acestea sunt principiile care guvernează activitatea de dascăl al lui Marcel Bartic, un profesor care a devenit o voce pentru breasla din care face parte și care face constant pasul înafara ariei de confort pentru a aduce schimbarea în bine. Bartic.
Sunteți o persoană implicată profund în sistemul educațional românesc. Pe lângă rolul de director pe care știm că îl ocupați la Little London International Academy, sunteți destul de des implicat și în alte proiecte educaționale. La ce vă gândiți atunci când întâlniți copii în medii defavorizate care nu dispun de instrumentele necesare sistemului de învățământ actual?
Sistemul nostru de învățământ nu este, din nefericire, unul echitabil. În România sunt încă prea mulți copii care nu au acces la o educație de calitate. Și nu vorbesc aici de tehnologie. Sunt școli în care nu sunt îndeplinite standarde sanitare și de siguranță elementare. Sunt școli din mediul rural cu deficit mare de profesori. Și asta nu e tot. Sunt numeroase comunități defavorizate în care școala este aproape un lux. Ce așteptări să avem de la școală în condițiile în care prioritatea multor familii este aceea de a supraviețui de la o zi la alta? Comunități în care copiii învață că mai întâi trebuie să muncească la câmp și mai apoi să meargă la școală. Învățământul românesc nu este cel din cele câteva licee de prestigiu din marile orașe. Învățământul nostru nu înseamnă cei câțiva olimpici cu care, fariseic, ne mândrim ori de câte ori avem ocazia. Sistemul nostru de învățământ înseamnă și elevii care nu au văzut niciodată o tabletă. Sau un computer. Sau care se gândesc dacă au cu ce se îmbrăca pentru a veni la școală. De ce cred eu că este responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem din egalitatea de șanse o prioritate absolută pentru educația din România? Pentru că acești copii vor fi adulții de mâine. Cu care noi vom fi colegi. Prieteni. Clienți. Ne vom întâlni în trafic cu ei. În magazine. La serviciu. La vot. Pentru că acești copii au dreptul la un viitor. Mă interesează mai puțin câte medii de zece are nu știu ce școală celebră de prin București cât mă doare că nu știu ce șanse au copiii din zonele defavorizate să-și continue educația. Acești elevi ar trebui să fie prima noastră grijă în următorii ani.
Deși realitatea comunităților rurale este ignorată în acest moment de autorități. Perioada crizei sanitare a adâncit regretabil distanța dintre marile orașe și mediul rural. Diferența între a avea acces la educație sau nu o face tehnologia. Cum credeți că schimbă regulile în educație platformele edtech? Ce soluție de acest fel ați folosit în această perioadă și cum v-a ajutat?
Educația digitală a produs o mică revoluție în școlile din România, pe care perioada ultimelor luni nu a făcut altceva decât să o accentueze. E adevărat, a contribuit și la scindarea publicului interesat de educație în două tabere. Una cantonată într-o zonă conservatoare, în care tehnologia este văzută mai degrabă ca un moft sau un deziderat imposibil de atins în condițiile dotărilor modeste din școli sau a formării precare a profesorilor.
Cealaltă tabără susține imperativ și iacobin că viitorul aparține doar digitalizării actului educațional. Eu cred că discuția despre rolul tehnologiei în educație trebuie subsumată interesului copilului. De asta uităm, poate, atunci când dezbatem această temă. Tehnologia în educație este și trebuie să fie un instrument folosit rațional în formarea elevului. Ea trebuie să fie un mijloc nu un scop în sine. Dar sunt de acord că schimbă foarte mult perspectiva asupra felului în care ne raportăm la procesul de învățământ. Cea mai importantă contribuție este, poate, faptul că obligă profesorii să facă pasul către formarea de competențe. Profesorul devine, mai degrabă un moderator, decât o autoritate supremă, a cărui putere derivă din faptul că este singurul care deține informația. Orice conținut este acum la un click distanță. Rolul profesorului este acela de a ajuta la formarea discernământului cu care elevul se apropie de această informație. De a forma gândirea critică. De a-i oferi instrumentele necesare privind sistematizarea și înțelegerea informației. În școala noastră, utilizăm mai multe platforme educaționale care susțin acest fel de a face educație. Cea mai importantă dintre ele este Adservio, pe care noi îl folosim atât pentru comunicarea cu elevii și părinții cât și pentru a facilita organizarea lecțiilor. Adservio ne-a ajutat foarte mult în transmiterea tuturor materialelor, prezentărilor și organizării programului nostru școlar.
Sunt foarte multe voci care propun sistemul blended learning odată cu debutul anului școlar 2020-2021. Ce părere aveți despre această soluție? Și ce ați propune pentru ca școala așa cum o știam să se transforme odată cu provocările implicate de criza sanitară?
Trebuie să vă mărturisesc că mă alătur celor care cred că o lecție susținută în sala de clasă, alături de copii, are un farmec care nu poate fi înlocuit. Interacțiunea și emoția oferită de atmosfera din sala de clasă nu pot fi egalate de nici o altă soluție, oricât de performantă ar fi. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că soluțiile oferite de învățământul online s-ar putea să fie cam singurele pe care le vom avea la îndemână dacă situația creată de pandemie va evolua într-un sens negativ. În loc să ne revoltăm împotriva acestui tip de învățământ, ar trebui, mai degrabă, să ne apropiem de el. Să-l cunoaștem, să-l învățăm mai bine. Și vom descoperi, de ce nu, că tehnologia ne poate fi, utilizată rațional și cu obiective clare, mai degrabă un prieten decât o sursă de nemulțumiri. Din punctul meu de vedere, ar trebui să ne familiarizăm cu acest tip de a face educație nu doar pentru că ne confruntăm acum cu o pandemie cât, mai degrabă, pentru că este un instrument foarte util și indispensabil școlii de mâine. Pentru asta însă factorii de decizie din România vor trebui să aibă în vedere foarte serios dotarea tuturor școlilor cu tehnologia necesară și, mai ales, formării profesorilor. Degeaba avem laboratoare performante dacă sunt deschise doar când e vreo inspecție. Degeaba sunt cumpărate device-uri de ultimă generație dacă profesorii nu sunt instruiți cum să le folosească și să le integreze în lecție.Bartic.
De unde vă luați zilnic energia pentru a lua de la capăt misiunea pe care ați ales-o acum mulți ani?
O, răspunsul meu aici e unul foarte simplu. De la copii. Entuziasmul și curiozitatea lor sunt cea mai importantă sursă de energie pentru orice profesor care simte că locul lui e la catedră. Mai cred că sentimentul de responsabilitate față de elevi constituie un motiv pentru care orice dificultate trece în plan secund. Copiii nu au nici o vină pentru problemele cu care ne confruntăm. Trebuie să înțelegem că, pentru ei, trebuie să fim înainte de toate, modele de urmat. Dacă ai ales să fii profesor, atunci îți asumi că acest lucru este o obligație esențială. Indiferent de cât de greu poate fi uneori. Bartic.
Dacă începând de mâine ați dispune de resurse nelimitate, ce ați face?
Dacă aș avea resurse nelimitate la dispoziție, m-aș asigura că toți copiii din țara noastră ar merge la școală. Și că ar face-o în condiții decente. Că ar avea profesori bine pregătiți, care să știe cum să aducă la lumină geniul din fiecare copil. Aș face din educație prioritatea absolută în societatea românească. Orice altceva nu reprezintă decât un derivat al educației. Nu putem avea o comunitate puternică, responsabilă și conștientă de drepturile și obligațiile ei în absența educației.
Care a fost/este cea mai mare provocare în cariera dumneavostră?
Poate că cea mai importantă provocare în cariera mea de profesor a fost aceea de a face parte dintr-o echipă de management a unei școli. Pentru că asta m-a pus în situația de a fi responsabil nu doar față de elevi ci și față de colegii mei. Iar din această perspectivă nu mai era suficient să arăt ce știu eu, ce pot eu, cât de important sunt eu, cât să-i ajut, să-i susțin pe ei să facă asta. Un director de școală care își înțelege menirea trebuie să accepte că un rol esențial îl au profesorii. Pentru asta, nu directivele sau tonul autoritar va duce echipa spre performanță ci felul în care știi să îi fii alături. Să le apreciezi profesorilor fiecare reușită. Să le fii aproape atunci când sunt momente dificile. Să fii o sursă de inspirație și motivație.
Ce înseamnă fericirea în corelație cu cariera ?
Fericirea nu e cel mai simplu concept despre care putem vorbi în corelație cu cariera. Dar dacă a te simți împlinit atunci când ești printre copii, când ești în mijlocul colegilor în cancelarie, dacă a simți că locul tău e doar acolo, în școală și nicăieri altundeva, atunci cred că da, sunt fericit cu cariera pe care o am. Când știi că rolul tău în societate este acela de a pune umărul la un viitor mai bun, asta îți oferă o satisfacție extraordinară. Și atunci, îți dai seama că, de fapt, tu nu ai un job. Îți urmezi un vis, pur și simplu.
Dacă ai ajuns aici, citește și:
Bartic Bartic Bartic
