fbpx

Marcel Bartic: Despre planurile-cadru pentru liceu și alte năzdrăvănii

năzdrăvănii

Marcel Bartic: ”Să învățăm să trăim în pace cu toții, acceptându-ne cu seninătate credința sau necredința. Știți cum am putea face noi toate aceste lucruri posibile? Dând mai multă autonomie curriculară școlilor. Mai multă libertate profesorilor.”

Despre planurile-cadru pentru liceu și alte năzdrăvănii
Luați de avântul dezbaterii pro și contra vaccinării și concentrați pe tema deschiderii școlilor, puțini am observat că s-a strecurat în spațiul public propunerea de dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu. Of. Încă una, îmi veți spune, poate, cu năduf. Da, boieri dumneavoastră, și încă una esențială pentru viitorul școlii românești. Știți, e ca-n bancul acela: de ce te apuci mai întâi? De problemele urgente sau de acelea importante?
Constat că planurile-cadru intră cu succes în ambele categorii.
Să le luăm cătinel și cu răbdare.
În primul rând, apreciez faptul că aceste documente au fost propuse spre modificare. Era musai. Nu s-a mai umblat la ele de prin 2009 toamna, de când au intrat în vigoare. Între timp, au apărut domenii noi de activitate, perspectiva unor joburi la care nici nu visam acum zece ani, provocări precum pandemia care au schimbat fundamental maniera în care ne raportăm la locul de muncă. Traversăm o epocă istorică imprevizibilă, care reclamă alte abilități și competențe decât cele cu care ne-am obișnuit precum și o mare capacitate de adaptare la neprevăzut.
Dar să zăbovim o clipă, din respect pentru cititorul mai puțin avizat, pe definiția acestor documente. Ce iaște, carevasăzică, planurile-cadru?
Imaginați-vă un set de acuarele cu tot felul de culori. Fiecare culoare înseamnă o materie, căreia îi este alocat un anumit număr de ore. Cu ajutorul lor, școala ar trebui să zugrăvească pe pânză profilul viitorului absolvent. E nevoie de multă măiestrie să alegi cele mai potrivite nuanțe, să știi să le combini, să le pui în cantitatea potrivită, să nu lași spații goale, să existe un echilibru cromatic între formă și conținut, în așa fel încât tabloul să fie unul complet iar portretul să fie cel al unui tânăr sigur pe el, responsabil și fericit.
Avem un astfel de tablou prin actualele planuri-cadru?
Nu. Nu îl avem.
Ce avem acum este un desen rudimentar, redat în culori tari, fără nuanțe, reminiscență a revoluției industriale, unde chipul absolventului nu exprimă nici o emoție, trăire sau pasiune. Este înfățișarea unui robot care, după finalizarea studiilor, trebuie să-și ia cuminte rolul de rotiță într-un angrenaj uriaș care nu mai știe pentru ce funcționează.
Hai să visăm puțin.
Să ne imaginăm că penelul cu care zugrăvim portretul viitorului absolvent nu mai este ținut de cineva sensibil la presiunile sindicatelor. Numai așa, de dragul de a păstra niște ore sau catedre.
Uite, eu nu aș mai lăsa un contur atât de gros între profilul umanist și cel real. Cum ar fi dacă unui absolvent de mate-info i s-ar insufla în școală gustul pentru filosofie și psihologie. Muzică. Poezie. Artă. Să i se cultive (ceva mai mult) înclinația pentru o viață trăită armonios și reflexele de a aprecia frumosul și binele. Cum ar fi dacă un june învățăcel de la filologie sau științe sociale ar fi în relații mai bune cu gândirea matematică. Rațională. Mai familiarizat cu științele exacte, cu noțiunea de experiment științific, cu ipotezele, demonstrațiile, procesele aferente. Să înțeleagă, de pildă, cum funcționează un vaccin. Mă iertați, n-am găsit altă rimă.
Dar hai să vedem ce mai găsim prin paleta noastră de culori. N-ați vrea să mai punem și ceva mai multă educație fizică? Educație. Fizică. Sportul nu este ceva pe care trebuie să-l facă doar cei orientați spre performanță. Sportul, mișcarea, un stil de viață sănătos, o nutriție echilibrată, toate acestea sunt indispensabile unui viitor cetățean care să stea cât mai departe de spitale și farmacii. Ce-ați zice și de ceva educație financiară? Educație antreprenorială. Să-l ajutăm pe tânărul nostru cetățean să-și gestioneze ceva mai bine banii. Să-și proiecteze ceva mai realist proiectele personale. Să nu mai avem o societate care stă cu mâna întinsă la stat pentru zece lei în plus la salariu sau la pensie. Uite, eu aș mai adăuga și un pic de educație sexuală. Pentru a nu mai avea un procent atât de mare de minore însărcinate și destine făcute praf. Pentru a înțelege noțiunea de consimțământ. Pentru ca băieții de astăzi să înțeleagă că femeile de mâine nu sunt proprietatea nimănui iar nu este nu.
Hai să facem doi pași în spate și să ne privim capodopera. Parcă prinde contur, nu?
A, mi se pare că acolo, în dreptul frunții, i-am putea zugrăvi absolventului nostru și o expresie de meditație și reflecție. Uite, înmuiem penelul într-un pic de istoria religiilor. Educație spirituală. O perspectivă comparată a religiilor, o raportare rațională și echilibrată la orientările filosofice nonteiste și înțelegerea noțiunii de secularism. Cum ar fi ca, pentru societatea noastră de peste zece, douăzeci de ani, certurile religioase, atentatele teroriste, fanatismul și ura să rămână doar o amintire?
Să învățăm să trăim în pace cu toții, acceptându-ne cu seninătate credința sau necredința.
Știți cum am putea face noi toate aceste lucruri posibile?
Dând mai multă autonomie curriculară școlilor. Mai multă libertate profesorilor. De ce să avem aceleași planuri-cadru pentru nu știu câte sute de mii de elevi? O școală din mediul rural are alte nevoi decât una de la oraș. Elevii dintr-o zonă defavorizată au alte provocări decât cei dintr-o zonă mai dezvoltată. Uite, curriculum la decizia elevilor. Cum sună?
Sigur, un curriculum bazat pe ceea ce poate oferi școala și profesorii ei. Dar asta ar însemna mai mult spațiu acordat orelor la libera alegere a școlii. Nu ea știe cel mai bine care-i sunt nevoile și perspectivele? Elevii, părinții și profesorii sunt parte a comunității iar ceea ce se întâmplă în sala de clasă ar trebui să susțină dezvoltarea și progresul tuturor. Cum ar fi dacă școlile ar fi privite nu ca o sursă inepuizabilă de cheltuieli ci ca pe cea mai sigură investiție în viitor?
Na, că am făcut și un pic de peisaj în spatele personajului nostru. Câteva raze de soare. Ceva mai mult verde. Și un cer parcă mai albastru. Mă rog, eu atât m-am priceput.
Dumneavoastră ce credeți că mai trebuie?
Uite, poftim pensula.
năzdrăvănii năzdrăvănii năzdrăvănii năzdrăvănii năzdrăvănii năzdrăvănii năzdrăvănii