Manifestul mediocrului

manifestul mediocrului

de Marcel Bartic, profesor

Mă cheamă Marcel și sunt un mediocru. Am fost o loază și, cel mai probabil, voi ajunge un pensionar hâtru cu bilete de tratament la Băile Olănești. 

Nu sunt un geniu, n-am fost niciodată și nici nu mi-am propus să fiu. Nu cred că voi revoluționa lumea și ar fi chiar scandalos să m-apuc eu să o salvez. N-am fost niciodată primul din clasă, exceptând situațiile în care întreba diriginta cine mama dracului a spart iar geamul cu mingea de fotbal. Au fugit toate coronițele și premiile de mine iar când a fost cazul să primesc vreunul am absentat prin chiulire pentru că nu mi-ar fi trecut prin cap că eu aș putea primi ceva. 

Am avut însă șansa să cunosc câțiva oameni care mi-au spus la un moment dat, băi,  Bartic, ești bun și tu la ceva. 

Nu știu dacă au crezut asta de-adevăratelea sau numa’ au vrut să mă încurajeze dar le-a ieșit. N-am răsturnat lumea din loc însă vorbele alea m-au făcut să am astăzi o profesie pe care o iubesc la nebunie. M-au ajutat să fiu un cetățean responsabil, care nu aruncă hârtiile pe stradă sau chiștoacele pe geamul mașinii. Dacă îmi mai rămân vreo doi franci după ce îmi plătesc plătesc alea zece rate la bancă, facturile și fonciirea, mai dau și unuia care n-are săracul nici cât am eu. Merg la vot cu credința stupidă că, odată și odată, gestul ăsta chiar va conta. Lupt cu pasiune pentru ideile în care cred și nu mă descurajează nimic dar absolut nimic  niciodată. De o mie de ori dacă aș da rateuri, de o mie de ori aș lua-o de la capăt. 

Sunt un om mulțumit. Adică împlinit.  Stai, ce vorbesc eu aicea? Sunt fericit. Pur și simplu fericit. Am o familie grozavă, prieteni deștepți și cu simțul umorului, o pramatie de câine și-o mâță care doarme toată ziua. Sunt biciclist de drag și șofer de nevoie. Citesc cu mirare și scriu cu îndârjire. Descopăr tainele universului într-un pahar de vin sec și le împărtășesc cu voioșie oricui are  chef să m-asculte. Îmi stiu bine limitele, m-am împăcat cu ele și încerc,  pe cât mă țin balamalele, să mi le depășesc. N-am nici un talent special dar cânt când m-apucă, dansez când îmi vine și îmi place de nu mai pot să joc fotbal cu elevii mei. 

Mă bucur în fiecare zi de lucruri mărunte. Mă entuziasmează la maximum absolut fiecare proiect în care intru. Mă țin cu încăpățânare de responsabilitățile pe care le am mai ales dacă știu că ar aduce un pic de bucurie celor din jurul meu. Cred că viața e cel mai mișto lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Nu trăiesc cu păreri de rău și am de gând să fac absolut orice îmi vor îngădui resursele morale, intelectuale și emoționale să fac.

Toate astea, pentru că, demult, când eram copil, cu premiere, fără premiere, niște oameni mi-au spus că sunt și eu bun la ceva.