Manifest pentru gândirea critică în școală

Manifest pentru gândirea critică în școală

de Gabi Bartic, CEO Brio

(gânduri apărute azi, după evenimentul AVE – 10 ani)
*(sau despre cum nu vrem copii cuminți, ci tineri liberi)*

Copiii cuminți NU schimbă lumea. Lumea o schimbă cei vizionari. Cei neastâmpărați. Cei care râd prea tare la ore. Cei care pun prea multe întrebări. Cei care contestă.
Inclusiv pe noi.
Mai ales pe noi.

Școala românească încă își dorește copii liniștiți. Imobilizați bine în bancă, cu lecția „învățată” și părerile ținute pentru acasă. Încă premiem cumințenia și pedepsim îndoiala. Încă visăm la tăcere, nu la curaj.
Dar dacă nu schimbăm nimic, o să ajungem să formăm generații perfecte pentru trecut. Și complet nepregătite pentru viitor.

Gândirea critică nu e moft. E igienă mentală.
Nu e rebeliune, ci responsabilitate.
Nu înseamnă să nu crezi în nimic, ci să înveți cum să alegi în ce merită să crezi.
Nu e o armă împotriva profesorului, ci un exercițiu de libertate împreună cu el.
Avem nevoie de copii care știu să spună „de ce?”. Și „de ce nu?”.
Care se uită la o lecție și întreabă „ce legătură are cu viața mea?”.
Care îmi pun întrebări. Care ne pun întrebări. Care greșesc cu capul lor, nu care reușesc cu capul altuia.

**Ce le oferim azi?**
Manuale învechite. Evaluări rigide până la sufocare. Frică de greșeală.
Zero dezbatere. Zero exercițiu al alegerii. Zero încredere că un elev poate gândi singur, cu voce tare.
Uniformizare. Nu creștere. Căci una e să evaluăm echitabil, și alta e să punem toți copiii în același șablon și să-l numim performanță.

**Și totuși, avem profesori extraordinari.** Care se încăpățânează să creadă în copii, nu în șabloane.
**Și avem copii extraordinari.** Care visează, care citesc, care analizează. Care vor mai mult decât ni se pare nouă că merită.
Pentru ei, pentru toți, să cerem asta:

O școală a gândirii vii:
1. Întrebările elevilor să nu mai fie „abatere de la oră”.
2. Greșelile lor să nu fie rușini, ci pași de învățare.
3. Gândurile lor să nu aibă „structură standard obligatorie”.
4. Istoria să se învețe comparativ. Nu triumfalist.
5. Educația civică să nu fie o materie marginală.
6. Filosofia să înceapă mai devreme.
7. Evaluările să măsoare idei, nu doar formule.
8. Proiectele interdisciplinare să fie practicate constant, ca instrumente reale de învățare.
9. Dezbaterea argumentativă să fie practică recurentă, nu un soi de olimpiadă exotică.
10. Profesorii să fie formați nu doar în știința predării, ci și în arta dialogului.

Pentru că nu mai avem nevoie de „copii model”.
Avem nevoie de oameni întregi. Curioși. Încăpățânați. Lucizi.
Care nu acceptă nimic „doar pentru că așa se face”.
Cu muzici. Cu tot.