Închide
Îmi trimit copilul la școală sau nu?
de Gabi Bartic, CEO Brio
E o discuție „simpatică” zilele astea în educație.
Un secretar de stat spune că n-ar fi bine să se abuzeze de scutiri medicale. Sar părinții: „să se ocupe înaltul funcționar de bubele școlii, medicina s-o lase medicilor”.
Fiecare are, până la un punct, un argument defensibil.
Dar eu cred că ne uităm greșit.
Nu am, sincer, relaxarea asta că Filip nu începe mâine școala.
E adevărat, el o începe luni. Dar asta nu e miza.
Cât timp a fost în sistemul de stat, Filip a mers la școală în toate zilele în care era zi de școală.
Chiar și când a fost — și am dovezi foarte clare în sensul ăsta — singurul copil din clasă prezent.
Chiar și atunci când mesajul a fost „veniți doar dacă vreți”.
Nu pentru că eram naivă.
Nu pentru că nu vedeam realitatea (nu vine niciun prof la ore, se face școală la mișto șamd).
Ci pentru că n-am vrut nicio secundă să abuzez sistemul, să cer derogări, să forțez zona gri.
Înțeleg așteptarea ca școala să înceapă luni.
Înțeleg și că unii părinți și-au mai lungit vacanța cu două zile.
Ce nu înțeleg este cum tolerăm (ba chiar le cerem pentru noi ca și cum ni se cuvin), fără să clipim, încălcări de regulamente când ne convin nouă — și devenim brusc indignați moral când alții le încalcă. Pe aceleași sau pe altele.
Suntem ok cu:
„lasă, că lipsim două zile”,
„un cadou mic, ce mare lucru”,
„merge și-așa”.
Dar ni se pare revoltător când alții:
predau superficial,
evaluează anapoda,
închid ochii unde n-ar trebui.
Știu foarte bine că nu se face școală „pe bune” de mâine.
Știu că lucrurile se dezmorțesc, realist, în clase, abia de joia viitoare.
Dar asta e, de fapt, irelevant.
Regula e regulă și când trebuie să o respect eu, și când trebuie să o respecte alții.
Iar faptul că alții nu o respectă nu reprezintă un permis de ne-respectare pentru mine.
Romanismul cu „hai, dom’le, s-au terminat problemele mari și v-ați găsit să vă legați de asta” e exact motivul pentru care nu avansăm.
Mereu va exista ceva mai grav. Mereu va fi „nu acum”.
Doar că e foarte simplu, chiar dacă ne place să o complicăm:
👉 n-ai legitimitate să ceri corectitudine de la alții, dacă tu nu o practici.
Așa e în trafic.
Așa e în educație.
Așa e, de fapt, în viață.
Hai cu muzicuța, că ce să și facem.