Luminița Macsim: ”Sistemul privat ar avea de câștigat din creșterea calității în școala publică”

Luminița Macsim, fondatoarea Little London International Academy, are 15 ani de experiență ca antreprenor în sistemul privat de Educație. În interviul pe care ni l-a acordat, explică felul în care a evoluat sistemul de învățământ din România, de ce fel de reformă are nevoie pentru ca schimbarea să nu însemne doar o formă fără fond, care sunt criteriile reale de performanță și care este relația dintre sistemul privat și școala publică.

Ce înseamnă antreprenoriatul pentru o școală privată, în România? Ați început în urmă cu 15 ani, deci aveți experiență destul de mare în domeniu. Care sunt părțile bune, care sunt cele rele, ce poți să faci și ce nu?

Antreprenoriatul în Educație este, cred,  una dintre cele mai mari provocări în România. Din punct de vedere legislativ, lucrurile nu au avut o evoluție clară, stabilă, care să ofere predictibilitate. Constat că, după 15 ani de antreprenoriat în educație, multe lucruri sunt exact ca atunci când am început.

Din ce punct de vedere?

În primul rând, din punct de vedere legislativ. Nu poți să faci educație când vin peste tine reforme după reforme, schimbări de dragul schimbării, factori de decizie care hotărăsc de la o zi la alta după cum bate vântul. Și este, din nefericire, o realitate pe care o constat atât în zona învățământului cât și în cel fiscal. Suntem astăzi în etapa în care experiența pe care am acumulat-o ne ajută să funcționăm și să adoptăm toate standardele de care este nevoie într-o școală acreditată, dar rămâne mai departe provocarea de a face față unui sistem care nu încurajează cu nimic inițiativa privată.

Ați început de la o grădiniță. Cum au decurs lucrurile în ceea ce privește dezvoltarea următoarelor unități de învățământ? E un lucru diferit să construiești o grădiniță față de o școală generală, iar, acum, un liceu.

Când am început cu grădinița în 2003, iar aici fac o legătură cu ce spuneam anterior, nici măcar nu exista Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, instituția care acum acreditează și autorizează toate grădinițele și școlile private din România. De la procesul de acreditare a grădiniței noastre, prin care am trecut în urmă cu cincisprezece ani, și până la ce experimentăm acum pentru gimnaziu și liceu lucrurile au evoluat într-o manieră extrem de dinamică. Prea dinamică aș spune, pentru succesul unui proiect educațional care are nevoie de repere legislative clare și stabile. E adevărat, o instituție de învățământ care susține toate ciclurile de învățământ preuniversitar, de la grădiniță la liceu, reprezintă în sine o provocare. Poate că, tocmai de aceea, mai multă autonomie în organizarea internă, mai multă putere de decizie dată școlilor, care știu cel mai bine care sunt prioritățile, ar fi un ajutor foarte util.

Diferența între sistemul privat și cel public constă, de multe ori, în bunele practici. Din acest punct de vedere, ce a fost mai important să le oferiți, la început, preșcolarilor iar, mai târziu, elevilor și liceenilor? Care au fost lucrurile la care ați ținut cel mai mult în toți acești ani?

Metode și sisteme de învățământ internaționale care ne-au inspirat, pentru că de la bun început am pornit de la premisa că nu le știm și nu le facem pe toate cel mai bine, ci avem de învățat, avem de căutat, avem de cercetat, pentru a reuși să dezvoltăm ceea ce înseamnă o școală adaptată generațiilor de copii din acest moment. Bune practici sau metode care ne-au inspirat au fost elemente de programă britanică, Montessori, elemente de inspirație finlandeză, toate, însă, adaptate contextului cultural din România. Am optat pentru încă o acreditare a școlii din partea Bacalaureatului Internațional. Am făcut asta pentru că avem astfel posibilitatea de a conecta programul românesc de învățământ la un sistem educațional internațional de mare prestigiu. Ceea ce facem acum în România este pionierat pe piața școlilor private.

Există, încă, destul de multe prejudecăți în ceea ce privește învățământul privat din România. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

Învățământul privat în România nu are tradiție și este ușor să acuzi ceva ce nu se poate certifica prin rezultate anterioare, însă cred că foarte multe, cele mai multe școli private din România își propun să ofere calitate. Ele pun în fața părinților în primul rând păstrarea unor valori care s-au pierdut, de multe ori, în timp, în sistemul de învățământ public. Ne dorim să avem copii onești, copii integri, copii respectuoși, responsabili, curajoși, copii care vor să cerceteze, copii empatici, toleranți. Toate acestea asigură cumva că școala lucrează și pentru dezvoltarea personală, socială și emoțională a copiilor.

Ați integrat în școala dumneavoastră și copii care au venit din sistemul public și  au primit burse de școlarizare. De ce ați simțit nevoia să demarați programul de burse?

Pentru a oferi posibilitatea oricărui copil sau oricărui părinte care dorește să acceseze învățământul privat să aibă această șansă.

Care sunt criteriile pentru burse?

Rezultatele școlare pe de o parte, dar și un anumit tip de comportament. Ne dorim ca profilul elevului cu bursă în Little London să fie cel al elevului Little London: responsabil, empatic, curajos, onest.

Se spune foarte des că încă nu există meseriile pe care copiii de azi le vor practica peste 20-30 de ani. Cum îi pregătim, în acest context?

Școala, dar și părinții sunt responsabili de a-i pregăti pentru acest lucru. Ambele părți trebuie să aibă în vedere că informația pe care o pun la dispoziția copiilor va fi necesară mai mult sau mai puțin, însă abilitatea de a învăța să înveți, de a fi deschis, de a găsi și a căuta de a-ți asuma riscuri sunt lucruri la fel de importante.

Cum reușiți să vă motivați profesorii? Intuiția ar spune că ar trebui să fie destul de ușor să aduci în sistemul privat un profesor de la școala de stat. Va primi, probabil, un salariu mai bun și va trebui să facă un alt gen de efort.

E o teorie care stă mai mult sau mai puțin în picioare, pentru că, în realitate, școlile private își doresc profesori buni, dar și profesori dornici să învețe, deschiși la nou, dispuși să își continue formarea profesională, conștienți că un act educațional de calitate nu începe și nu se termină în clasă. Dascălii noștri trebuie să fie lângă copii la masă, în pauze. Atunci când se bucură, când au un succes, când sunt mândri de reușita lor. Aproape de ei atunci când au un eșec. Când sunt triști. Pentru că tot educație se cheamă că faci și când îi întinzi o mână elevului tău și îl înveți cum să răzbească mai departe. Un profesor Little London este un model pentru elevii lui iar satisfacția de a vedea că sădești în mintea și sufletul copilului un pic din sufletul tău pentru a înflori și mai mult este, de departe, cea mai mare motivație.

E greu să găsiți astfel de profesori?

Da.

De ce?

Pentru că există câteva lucruri care au devenit obișnuite în viața profesorilor: un număr mic de ore petrecute în școală,  reticență în a discuta cu adevărat cu partenerii în educație, adică cu părinții, și de a fi deschiși și la preocupările acestora. Cel mai important, e greu să găsești profesori dornici cu adevărat să centreze Educația pe elev, nu pe persoana proprie.

Se vorbește foarte mult despre o reformă a Educației și mulți politicieni au declarat acest lucru o prioritate. Care credeți că ar trebui să fie cele mai importante schimbări produse de această reformă?

Schimbarea Legii Educației Naționale trebuie să fie însoțită și de o reformă curriculară profundă, adaptată lumii în care trăim. Este incceptabil să-i vedem pe elevii noștri tot ca pe niște cutiuțe mici în care înmagazinăm informația, și pe care o mai deschidem din când în când pentru a vedea cât praf s-a așezat pe ea. Dacă în secolul al XIX-lea, în plină revoluție industrială, acest mod de a face educație își avea rostul lui, la începutul mileniului al treilea paradigma curriculară nu mai poate fi aceeași. E nevoie de liberalizarea pieței manualelor, de un efort mai susținut în direcția formării didactice a studenților care își doresc să vină la catedră, adaptarea programelor educaționale la viața reală și un sistem de evaluare națională clar, stabil, predictibil. Reducerea birocrației și simplificarea procedurilor privind funcționarea unei școli sunt, de asemenea, priorități absolute.

În ce  fel? Care sunt schimbările importante pe care reforma programei ar trebui să le urmeze?

Se impun, în primul rând, decongestionarea programelor școlare și racordarea lor la nevoile societății în care trăim. Gândirea critică, învățarea digitală, un sistem de evaluare care să țină seama de inteligențele multiple și potențialul unic al fiecărui copil. Consolidarea bazei interdisciplinare pe care sunt așezate materiile din trunchiul comun, interconectarea disciplinelor pentru a ajuta copilul să înțeleagă că toate materiile pe care le face la școală nu sunt altceva decât versanți diferiți ai unui unui munte, în vârful căruia se află premiul: înțelegerea lumii în care trăim.

Care sunt valorile școlii dumneavoastră?

Respect, onestitate, integritate. Onestitate, inclusiv din punct de vedere academic. Titluri doctorale există, note cumpărate există în școala românească, nu putem să mai pretindem că nu. Onestitatea academică este primul aspect care definește o școală. De aceea, este atât de importantă pentru noi.

Sistemul privat ar avea de câștigat sau de pierdut din creșterea calității în școala publică?

Ar avea de câștigat. Atunci când ai competiție, nu ai decât de câștigat.