Lene birocratică și profilare etnică în cazul Creangă

de dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatrie

Au trecut multe săptămâni de când opinia publică afla despre un caz de agresiune într-o școală din București. Informația inițială a fost că elev și-a atacat profesoara cu un cuțit.

Ce s-a întâmplat după aceea e rețeta obișnuită știrilor de senzație. Poliția care a intervenit în forță. Detaliile macabre privind mesajele de amenințare pe care adolecentul le-ar fi scris colegilor, privind intenția de a omorî femeia. N-a fost foarte greu ca imaginea pictată oamenilor să fie aceea a unui asasin cu sânge rece unde doar providența a împiedicat o tragedie.

Copilul a fost reținut, plasat în arest și au început procedurile judiciare. Orele au trecut, zilele s-au succedat și atenția oamenilor a comutat la alte, și alte, noutăți. Tot ce-a mai rămas din această poveste a fost schița inițială, cu afirmațiile ”făcute la cald”.

Dacă v-aș spune că de acolo a început – posibil – o îngrozitoare eroare a actului de justiție s-ar putea că n-o să mă credeți. Și dacă am să scriu ”profilare etnică” majoritatea n-ați înțelege despre ce e vorba.

Termenul ”profilare etnică” are de-a face cu combaterea terorismului după atentatele de la 11 septembrie 2001. La momentul respectiv, în Statele Unite, prin legea Patriot, autorităților de resort le-au fost date puteri sporite de reținere, plasare în detenție și interogare printr-o procedură abreviată acelor persoane care, în baza unor criterii pre-stabilitate, erau automat plasate într-o zonă de ”risc” pentru statul american. Era vorba îndeosebi de persoane de religie musulmană, sau persoane provenind din Orientul Mijlociu, anumite țări cunoscute ca fiind gazdă pentru organizații extremiste sau pe lista organizațiilor teroriste.

Deși avea sens strict pentru profesioniști, în timp expresia ”profilare etnică” a căpătat alte conotații, de această dată peiorative, în mass-media de peste ocean fiind asociată cu o nouă formă de rasism, încălcarea drepturilor civile și rele tratamente aplicate persoanelor, în exces față de cutumă sau normă, tocmai pentru că aparțineau unei comunități oarecare. Deși autoritățile se apărau că ”doar aplică legea”, într-un număr de cazuri a devenit evident că mâna legii era, în cazul unora, făcută pumn. După care a venit cazul George Floyd.
În România un secret cunoscut mai de toți e că ”profilarea etnică” e folosită copios, uneori chiar exhibat, în ce privește tratamentul anumitor minorități, sau mijloacele prin care acestora li se respectă drepturile în relația cu legea.

Un detaliu la primă vedere neimportant, la momentul cazului de care vorbesc, a fost familia de origine. O familie mixtă, cu mamă româncă, tată turc. Câțiva jurnaliști s-au grăbit să observe că, în cultura turcă, bărbații sunt crescuți într-un anumit fel, violența împotriva femeilor se petrece de-o anumită manieră, la fel cum ”honour killing” sau ”uciderea din onoare” e un obicei răspândit. Nimeni nu s-a grăbit să-și facă, de fapt, temele vis-a-vis de adevărul unor astfel de alegații, sau să-și pună problema dacă nu cumva asta constituie ”profilare etnică”, deci un abuz.

În motivația prelungirii mandatului de reținere, dincolo de 30 de zile, ale unui COPIL (și insist asupra acestui detaliu), judecătorul a ascultat procurorii care, punând cap la cap elementul de precumpănire, arma folosită, dar și mesajele de pe telefon, au argumentat că făptașul reprezintă un pericol suficient pentru societate, deci nu poate fi lăsat la domiciliu.

Ar fi trebuit, cu celeritate, ca acestui adolescent să-i fie evaluată starea de sănătate mintală printr-o expertiză de specialitate. Cu celeritate înseamnă cât de repede posibil. Starea lui psihică, emoțională în orele și zilele după faptă ar fi putut constitui, mai departe, un argument atât pentru competența lui la momentul săvârșirii actului, dar și capacitatea de-a face față arestului, riscul deteriorării și mai departe a condiției lui șamd. Dar e România. Asta nu s-a întâmplat.

Nu s-a întâmplat mai bine de o lună. În lipsa unor elemente suplimentare, judecătorul a păstrat recomandarea procurorilor, ignorând faptul că – în cazul făptașilor minori – se aplică elemente suplimentare de grijă și atenție, cu atât mai mult cu cât e vorba de acuzații grave.

Iar un principiu intrat deja în vocabularul comun e ”pentru acuzații grave trebuie prezentate dovezi extraordinare”.

Pare evident că, în cazuri de agresiune, asalt și vătămare corporală, trebuie să ne concentrăm empatia și compasiunea pe victimă. Parte din empatie și compasiune implică o atitudine consecventă a legii cu privire la agresor. Acestuia din urmă îi sunt restrânse anumite drepturi, încă din fazele inițiale ale urmăririi penale. Legea, pe de altă parte, e acolo tocmai ca să prevină justițiarismul primitiv, în care se aplică – de fapt – doar patimile minții, prea des disproporționate la faptă. Legea e acolo nu doar să-i restrângă drepturi agresorului, dar și să-i asigure acesteia alte drepturi. Dreptul la apărare. Dreptul la expertiză. Dreptul la condiții umane de tratament în procesul legal, și mai apoi.

Ce poți spune despre dreptul la apărare când acestui adolescent i-a fost întârziată nepermis de mult expertiza medico-legală?

Ce poți spune despre sănătatea lui mintală câtă vreme, în prima lună, n-a avut acces la un medic specialist psihiatru?

E important, într-o țară normală, să ai acele mecanisme prin care să previi violența socială, să previi violența școlară. Dar dacă se întâmplă, e egalmente important să ai mecanismele prin care să evaluezi cauzele ei, să adresezi terapeutic consecințele ei printr-un ecosistem de justiție echitabil și, în primul rând, funcțional și calibrat nevoilor comunității.

Ceea ce a început ca o știre oribilă, într-o dimineață, continuă printr-o sinistră plastografie a justiției, care s-ar putea să aducă – din nou – România în fața CEDO pentru nerespectarea drepturilor persoanei la un proces echitabil. Cui îi pasă, de fapt, de asta?

Părinților acestui copil, cu siguranță. Avocaților lor. Celor – câțiva – din România care încă mai credem că pedeapsa, în sine, nu reabilitează persoana dar trebuie administrată în primul rând corect și echitabil. Iar asta, deocamdată, nu se întâmplă în acest caz. Nu se întâmplă deloc.

#medicinromania