Închide
Elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București au trăit, pentru câteva zeci de minute, o experiență șocantă: o lecție de istorie predată exact așa cum se făcea în perioada comunistă. Într-un demers educațional, profesoara Anemaria Soreață a ales să le arate elevilor, nu doar să le explice, cum arăta școala înainte de 1989.
În timpul orei, elevii au fost puși să își scoată bijuteriile, au fost mustrați pentru părul vopsit, li s-a vorbit pe un ton autoritar și li s-a strigat, replicând atmosfera rigidă și lipsită de empatie a școlii comuniste. Profesoara subliniază însă că a fost vorba despre o variantă mult „îndulcită” față de realitatea de atunci: „Se putea și mult mai rău”.
Exercițiul a avut loc în contextul în care, la 36 de ani de la Revoluție, istoria comunismului se predă pentru prima dată ca materie obligatorie la liceu, potrivit Euronews România. Scopul nu a fost șocarea gratuită a elevilor, ci înțelegerea profundă a unei epoci.
„La ora de Istoria comunismului în România, am încercat să redăm atmosfera unei lecții din perioada comunistă, așa cum o trăiam eu cândva, sub îndrumarea profesoarei mele de istorie. A fost o experiență tulburătoare”, a mărturisit potrivit Anemariei Soreață.
Profesoara spune că exercițiul a readus în prim-plan amintirea unei școli „fără empatie, reci, în care vocea elevului nu conta”, iar această reîntoarcere temporară în trecut a fost emoționantă pentru ea și șocantă pentru elevi, care au văzut-o „altfel decât o știau”.
Anemaria Soreață respinge însă discursul nostalgic despre comunism, încă prezent în societate.
„Pentru mine a fost emoționant să reintru în acel rol, iar pentru elevii mei a fost șocant să mă vadă altfel decât mă știu. Poate că mulți adulți vor repeta iarăși povestea idealizată: «Ce bine era în comunism, ce respect era, ce școală serioasă aveam…». Dar nu, adevărul e altul. Nu se făcea nimic pentru a construi omul, ci totul pentru a-l controla. Urmele acelui sistem se văd și azi, într-o societate încă dezbinată, în oameni încă modelați de frică, obediență și tăcere”, a explicat cadrul didactic.
În opinia sa, efectele acelui sistem sunt vizibile și astăzi: o societate fragmentată, oameni marcați de frică, obediență și tăcere. Profesoara atrage atenția și asupra relativizării suferinței istorice, atunci când experiențele personale sunt folosite pentru a nega realitatea: existența profesorilor abuzivi, a deținuților politici, a victimelor Revoluției din decembrie 1989.
„Lista nedreptăților și suferințelor poate continua la nesfârșit”, afirmă Soreață. „Gândiți cu mintea, dar nu uitați să simțiți cu sufletul. Doar așa putem spera să schimbăm ceva”, a adăugat profesoara.