Lăsați profesorii să fie profesori!

Lăsați profesorii să fie profesori!

de Cătălin Zaman, profesor de limba română și directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău

În ultimii ani, rolul profesorului a început să se degradeze într-un ritm alarmant. Nu una, ci zeci de sarcini suplimentare s-au așezat peste umerii dascălilor, până când activitatea pentru care au fost formați — predarea — riscă să devină o fărâmă într-un munte de birocrație. Toți vor performanță, calitate, implicare și rezultate excepționale, dar aceiași oameni care cer aceste lucruri par să uite esențialul: profesorii nu mai au timp să fie profesori.

Astăzi, un profesor completează dosare de rechizite, centralizează burse, completează liste, anexe, cereri, tabele, raportări. Participă la comisii peste comisii, la ședințe, inspecții, adunări, verificări. În loc să lucreze cu elevii, să pregătească materiale, să creeze resurse didactice, să inoveze, profesorul lucrează cu hârtia. Ore întregi. Zilnic.

Și toate acestea se adună peste program: olimpiade organizate în timpul liber, concursuri pregătite la final de săptămână, evaluări suplimentare, voluntariat „obligatoriu”, mascat sub termenul „implicare”.

Ne place să repetăm că „școala începe cu profesorul”. Dar cât timp profesorul trebuie să fie secretar, asistent social, contabil, arhivar, organizator de evenimente, tehnician IT, mediator și uneori chiar psiholog, când să mai fie profesor?

Undeva, ceva s-a rupt.

Societatea vrea rezultate spectaculoase, dar nu oferă timp, sprijin sau respect pentru cei care trebuie să le producă. Ministerul vrea lecții moderne, dar împovărează oamenii care ar trebui să le aplice. Toți vor performanțe, dar nu văd că performanțele nu se nasc din hârtii, ci din timp, energie și vocație.

Când profesorii semnalează problemele, primesc adesea același răspuns: „Asta este procedura”, „Completați încă o dată”, „Trimiteți într-un alt format”, „Verificați din nou tabelul”.
Și tot timpul se taie din pregătirea pentru ore, din atenția față de elevi, din viața personală.

Realitatea e simplă: nu poți construi un învățământ de calitate cu profesori sufocați.
Nu poți cere creativitate și răbdare unor oameni obosiți până la saturație de sarcini care nu au legătură cu esența meseriei lor.

Dacă vrem cu adevărat o școală bună, primul pas este clar și urgent: Lăsați profesorii să fie profesori.
Redați-le timpul. Redați-le demnitatea. Redați-le posibilitatea de a se concentra pe elevi, nu pe hârtii.
Educația nu se face în tabele.
Educația se face în clasă, între oameni.
Iar profesorii noștri merită să-și poată face meseria pentru care s-au pregătit.