
La etapa judeţeană a unui concurs de biologie organizat în Iași, regulamentul prevede că lucrările vor fi corectate în prezența elevului autor și de față cu un elev concurent, în calitate de martor.
Pitrivit publizației Ziarul de Iași, la faza pe județ a concursului „George Emil Palade”,
evaluarea lucrărilor elevilor se va realiza la sfârşitul probei, cu şablon de corectare, de către doi profesori evaluatori, în prezenţa elevului-autor al lucrării şi a unui elev concurent-martor. „În cazul în care elevul nu poate asista la corectarea lucrării sale acesta va da o declaraţie scrisă, pe verso-ul fişei de concurs, din care să reiasă că este de acord ca lucrarea să fie evaluată în absenţa lui, în prezenţa a doi elevi-martori”, a transmis comisia de organizare.
Etapa judeţeană a concursului „George Emil Palade” are loc sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 10, la Colegiul „Emil Racoviţă” din Iaşi. Elevii vor avea la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor de biologie.
Accesul elevilor în săli este permis pe baza actului de identitate, respectiv a carnetului de elev, vizat la zi, în intervalul orar 9:00-9:30. Rezultatele iniţiale vor fi afişate sâmbătă, 6 aprilie, iar cele finale vor fi publicate luni, 8 aprilie.