Închide
Gol-goluț, arareori. Pentru că, să nu uităm, fiecare are adevărul său. Fiecare om, dar și fiecare trust de presă. Și-aici se complică rău lucrurile.
Întâi, ştirile. Se întâmplă ceva, la faţa locului ajunge o echipă TV, prezintă situaţia așa cum este filmată de operator și transpusă în cuvinte de reporter. Asta dacă este vorba despre o transmisiune în direct. Dacă vedem aceeași știre transmisă de mai multe televiziuni, observăm micile sau marile diferențe de interpretare a faptelor. Dacă nu este în direct, atunci diferențele pot fi mari și foarte mari între posturile de televiziune, pentru că este mult mai mult timp pentru interpretarea faptelor. Pe de altă parte, e posibil ca în momentul în care se întâmplă acel lucru despre care se vorbește informațiile să fie puține, unele contradictorii, iar asta înseamnă că va mai trebui să treacă un timp până când apar lămuririle. Care lămuriri pot veni din surse diferite și iar pot apărea contradicții. Unii oameni nu au cum – nu au timp, nu au energie – să urmărească în ce fel se transformă o știre, ce deznodământ are, nici măcar la aceeași televiziune, darămite să compare perspectivele mai multor televiziuni. Așa că oamenii, din păcate cei mai mulți oameni, iau de bun ce aud/văd, iar unii dintre ei dau și mai departe.
Apoi, breaking news. Felul în care unele posturi de televiziune tratează știrile șocante induce o isterie națională, o stare de spaimă continuă, de societate/lume complet nesigură, de pericol care pândește de absolut orinde, incontrolabil. Sigur, chiar există astfel de situații, atacurile teroriste sunt un exemplu, însă acest fel alarmant de a prezenta știrile depășește cu mult și de mult sfera terorismului.
În sfârșit, reclamele. Cele din care oamenii află de sute de ori pe zi fără ce nu pot ei să trăiască. Cele în care produsele sunt prezentate drept salvatoare. Sau jucăriile arată și sunt prezentate în așa fel încât copiii nu mai vor nici să mănânce, nici să doarmă, nici să se joace până nu le au. Iar când le văd sunt dezamăgiți, de cele mai multe ori, pentru că nu sunt nici atât de frumoase, nici atât de deștepte, nici atât de rezistente pe cât au văzut ei în reclamele de la televizor. Despre detergenții care scot și petele de soare topit sau vitaminele care-ți dau o energie de extraterestru nu cred că e cazul să vorbim, am experimentat cu toții cât adevăr e în reclamele care li se fac. Cum experimentăm cel mai adesea și prejudecățile societății noastre, care se regăsesc în reclame. De cele mai multe ori, femeia gătește, femeia este preocupată de ce mănâncă partenerul și copiii, femeia spală rufe, ea trebuie să știe care este detergentul cel mai bun, și tot femeia trebuie să fie cât mai puțin îmbrăcată și să se afle în posturi cât mai senzuale atunci când face, de exemplu, reclamă la pastă de dinți, la șampon sau la gel de duș. Pentru că numai femeile care corespund standardelor de frumusețe impuse de societatea consumeristă se spală pe dinți, pe corp și-și spală și părul. Iar copiii sunt puși în fața acestor „adevăruri“ subtile, la fel ca și adulții, de sute de ori pe zi. Noroc că oamenii mai și muncesc, noroc că mai există și școală, joacă, altfel ar fi trebuit ca tot o femeie „perfectă“ să facă reclamă la cel mai eficient și nou produs de spălare a creierului uman. Adevărul…
