Închide
de Alexandru-Toma Pătrașcu, fondator Bucharest Science Festival
Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la introducerea vaccinării pe scară largă în Europa și America (folosesc acest termen în accepția modernă, căci sensul cuvîntului s-a schimbat în timp).
Mai precis, este vorba de descoperirea variolizării, o metodă de imunizare preventivă împotriva variolei, o boală dispărută azi. Spre deosebire de vaccinarea propriu-zisă – descoperită în 1796 de dr. Edward Jenner -, care folosește un virus diferit de cel care produce boala, variolizarea se făcea prin inocularea controlată a virusului variolei umane.
La începutul secolului XVIII, încep să ajungă în Occident informații privind o metodă de prevenire a variolei folosită de ceva timp în Imperiul Otoman și în Africa. Ca o curiozitate, cei doi medici care descriu procedura, Emmanuel Timoni și Giacomo Pylarino, au lucrat ani de zile în Principatele Române ca doctori ai unor mari case boierești, Pylarino fiind într-o vreme chiar medicul personal al lui Constantin Brîncoveanu.
Cu toate acestea, popularizarea variolizării și introducerea ei pe scară largă sînt legate nu de corpul medical ci de două personaje foarte aparte: în Anglia, Lady Mary Wortley Montagu, o bombă sexy a epocii, iar în America, Cotton Mather, un pastor fundamentalist, ocupat, printre altele, cu arsul vrăjitoarelor pe rug!
Lady Mary află de variolizare la Constantinopol, în perioadă cînd soțul ei era ambasadorul englez la Poartă. Știind cît de gravă e boala, își imunizează copilul și, odată întoarsă în țară începe să promoveze ideea în înalta societate și la curte, căci era bună prietenă cu Caroline de Ansbach, prințesă de Wales și viitoarea regină.
În 1721, Anglia este cuprinsă de o puternică epidemie de variolă, iar Caroline se hotărăște să-și variolizeze și ea copiii. Înainte însă, împreună cu medicii familiei regale, se decide efectuarea unui test pe un număr mai mare de oameni, iar pe 14 iunie se analizează din punct de vedere juridic posibilitatea de a oferi iertarea de pedeapsă unor pușcăriași care ar fi acceptat să ia parte la experiment. Ziarele vremii urmăresc și ele cu interes testul, dar deplîng „clemența“ acordată infractorilor…
Într-un final este aleasă închisoarea Newgate. Condițiile de detenție erau atît de cumplite, încît voluntari se găsiră rapid, iar șase deținuți fură inoculați pe 9 august. În esență se urmărea verificarea siguranței procedurii; în termenii actuali ar fi considerat un studiu clinic de faza I.
Zi după zi, medicul care conducea studiul îi consulta pe cei șase și înregistra cu minuțiozitate evoluția fiecărui caz în parte. Curînd după inoculare apărură primele semne ale variolei, dar era vorba de o formă ușoară. Treptat, starea subiecților se îmbunătăți și toți se însănătoșiră. Acum aveau imunitate pe viață împotriva bolii, iar pe 6 septembrie 1721, după cum li se făgăduise, fură iertați de pedeapsă și eliberați.
Reușita experimentului determină nenumărați părinți din înalta societate să-și inoculeze copiii, iar în primăvara anului următor însăși prințesa de Wales făcu pasul decisiv și își imuniză cele două fete. Evident, impactul asupra publicului fu enorm, iar încrederea dovedită de familia regală față de variolare încurajă adoptarea pe scară largă a metodei.
Variolizarea a reprezentat primul progres semnificativ din medicină, iar în timp a condus la inventarea vaccinării propriu-zise și la dispariția variolei ca boală.
Puteți afla mai multe despre cum se răspîndesc epidemiile și cum funcționează vaccinurile din Povestiri despre Epidemii și Vaccinuri, cartea pe care am publicat-o anul trecut la Humanitas.
Variolizarea
