La 18 ani (o perioadă nu foarte îndepărtată de cea de acum), când preocupările unui tânăr sunt găsirea unor răspunsuri clare la întrebările existențiale (unele care să-i valideze propriile convingeri, altele care să îl determine să se confrunte cu adevăruri mai puțin plăcute), mă frământau o mulțime de lucruri lumești sau mai puțin lumești, iar dificultatea de a le încadra într-un model logic, rațional care să mă facă să le înțeleg, cu experiența de viață prea puțin acumulată atunci, mă consumau teribil.
Dacă atunci, pentru mine, viitorul însemna evoluție socială, descoperirea unui leac pentru cancer, atenuarea foametei din zone mai puțin dezvoltate ale lumii, descoperirea unor noi civilizații de la care să putem învăța lucruri, avans impresionabil al științei sau valorificarea unor noi rădăcini culturale, acum îmi doresc doar să nu-mi vină vreun elev la clasă și să îl aud cum repetă ca un casetofon defect ”Ghe-Ghe!”, ”Înghețata, înghețata!” sau ”TikTok-Tiktok!”, ”Mămăligă cu cârnați!” și altele.
Trendul acesta nou numit NPC care ia amploare în rândul obsedaților de TikTok mă îngrijorează și mă determină să revin la aceleași frământări pe care le aveam în liceu, doar că acum principala îngrijorare este dacă, nu cumva, cerebelul nostru nu își face un reset serios, revenind la funcțiile lui neanderthaliene cu care a fost înzestrat la începuturile sale ”glorioase”.
Această modă a repetării obsesive, minute sau ore în șir, a unor cuvinte mai mult sau mai puțin vulgare, fără sens sau vreo legătură între ele, a prins și la copii și adolescenți, care, în mod normal, n-ar avea ce să caute pe o astfel de platformă socială la 13, 14 ani. E o dovadă clară că unii părinți chiar nu verifică activitatea zilnică a copiilor lor, iar aceasta-i o realitate de care m-am lovit des în munca didactică de 3 ani. Copiii au nevoie de îndrumare, de comunicare, de un schimb des de emoții și sentimente cu părinții lor, de relații afective sănătoase cu ei, de repere clare, nu de idoli isterizați de pe internet și de conținuturi de tip ”gunoi” pe care aceștia le accesează zilnic, în timp ce mama și tata tocesc liniștiți Facebook-ul, bucurându-se de liniștea din casă, una periculoasă, o liniște artificială și care va exploda într-un zgomot greu de gestionat mai târziu. 
