Închide
”Intelectualii votează cu Nicușor, iar idioții cu Simion” este o aberație
de Alexandra Anton, expertă în educație
Ani la rând s-a echivalat calitatea educației românești direct proporțional cu numărul de olimpici. Unde erau ceilalți elevi? În mare parte irelevanți, chiar dacă statistic semnificativi, marginalizați, blamați pentru că nu pot mai mult. Cauzele s-au discutat, dar nu s-au abordat sistematic. Olimpic nu ajunge cineva doar pentru că are o minte strălucită. Copii geniali se nasc și în familii sărace, numeroase, izolate, doar că ei nu reușesc întotdeauna să iasă la suprafață pentru că societatea nu oferă șanse egale tuturor. Ne mândrim cu olimpicii și avem de ce: printre altele, inovațiile în cercetare, inginerie și tehnologie (atât de vitală astăzi) li se datorează. E regretabil că elitismul a ucis incluziunea atunci când ni s-au luat ochii cu câteva victorii ca să nu vedem viciile sistemului, precum școlile subfinanțate sau rata crescută de abandon școlar. O societate care nu încurajează progresul și contribuțiile fiecăruia este terenul propice pentru analfabetism funcțional. Stigmatizarea meseriilor și a meseriașilor a fost o altă greșeală majoră. Liceele profesionale au fost desființate pentru că absolvenții lor nu luau note mari la BAC și ne „stricau” imaginea. Apoi ne-am trezit fără meseriași, pentru că mulți au plecat unde câștigau mai bine și erau mai apreciați. Vinovăția și lipsa apartenenței nu apar din senin. Excluderea pe baza nivelului de educație este un act social, dar granițele pe care le trasăm în funcție de educație sunt creația noastră — și deci stă în puterea noastră să le schimbăm. Nimeni nu câștigă din disprețul față de cei cu un alt parcurs educațional. Doar pierdem respect, încredere și capacitatea de a colabora. PE SCURT – O societate care nu își acceptă toți membrii, indiferent de nivelul lor de educație, se sabotează singură. Fără incluziune, nu poate exista nici bunăstare, nici coeziune, nici progres real. Așadar încotro?