Inflația de merit

de Marcel Bartic, profesor inflația

În România, legislația privind acordarea de stimulente și bonusuri financiare cadrelor didactice capabile de performanță nu e cea mai generoasă din Europa. Dimpotrivă. Ai zice că statul parcă își dorește să-și mențină profesorii într-un sistem de salarizare care inspiră blazare și mediocritate. Sunt profesori care au rezultate de excepție, au zvâc și nerv didactic, sunt creativi și inovatori. Cu toate acestea, validarea și recunoașterea financiară a eforturilor lor lipsesc aproape cu desăvârșire. Fie că ești un profesor remarcabil, fie că ești unul complet dezinteresat, grila de salarizare e aceeași pentru toți. 

Calde și sincere mulțumiri sindicatelor.

Există însă mult râvnitele salarii și gradații de merit. Primele înseamnă 15% din salariul de bază și se acordă pe un an. Celelalte sunt în cuantum de 25% și reprezintă un beneficiu acordat pe o perioadă de cinci ani. Frumos, bravo, bun. Până te uiți oleacă pe fișa de evaluare, care sumarizează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un profesor pentru a beneficia de aceste stimulente. În general, fișa cuprinde cam tot ce ar trebui să definească performanța la catedră. Rezultatele obținute cu elevii, implicarea în proiecte și activități de voluntariat, participarea la comisiile din școală, la nivel județean sau național, inițierea și implementarea unor procedee moderne în predare-învățare, în sfârșit, da, cam tot ce ar trebui să demonstreze un profesor implicat. Există însă acolo un capitol care punctează publicațiile candidatului. Luați-vă niște popocorn, că de aici încolo ne distrăm.

Așa cum se întâmplă prin mai toate instituțiile statului român, există și oportuniști care vor să intre pe ușa din spate a acestor recompense financiare. Și, pentru că există cerere, a apărut, cum era și firesc, oferta. V-ați scandalizat când ați citit despre site-uri care vând lucrări de licență sau de grad? Felicitări. Să le vedeți pe alea care publică, pe bani, articole și lucrări științifice cu cod ISBN. Tot felul de edituri de apartament sau platforme care, contra unei sume rezonabile, publică orice. Fără nici o recunoaștere științifică, uneori nici măcar o corectură minimală a scriiturii. Trimiți textul și, hocus pocus, ești autor, poți da autografe și lua gradații de merit. Care-i problema, mă veți întreba, care e vina lor, asta e economia de piață, de unde să știe oamenii ăia de la editură ce fac proaspeții oamenii de știință, critici literari, istorici sau ce mai fac ei acolo pe bandă rulantă. Ei au primit un text, l-au publicat, poate că omul voia să-și vadă numele pe coperta unei cărți pe care să o expună în vitrina din sufragerie.

Corect.

Dar cum verifică statul român că articolele sau cărțile publicate nu sunt altceva decât maculatură? Cum dai 25% din salariul de bază cuiva care nu a făcut altceva decât o copie xerox la prima pagină și a bifat în fișa de autoevaluare că are publicații științifice? Cum faci diferența între un profesor, care a muncit luni bune pentru un studiu serios sau câțiva ani pentru o carte, de unul care și-a cumpărat statutul de autor?  În nici un fel.

Ia să ne jucăm un pic cu cifrele să vedem ce iese. Să zicem că salariul de bază al unui profesor ar fi vreo de vreo 4000 de lei. 25% înseamnă 1000 de lei în plus la salariu. Pe lună. În cinci ani, adică 60 de luni, se adună 60000 de lei. Adică vreo 12 000 de euro. 

Care ziceați că nu sunt bani în învățământ?

În sistemul nostru de educație, dimensiunea contează. Dimensiunea dosarului. Cu cât e mai mare, cu atât cresc și șansele de a beneficia de acest bonus. Nu contează cum. Și nu v-am povestit încă de certificatele de participare de pe la simpozioane sau tot felul de conferințe fantomă! Mai acum vreo doi ani au fost arestați niște cetățeni din București pentru că vindeau certificate false de participare, ați ghicit, în vederea gradațiilor de merit. N-o mai lungesc, că văz că v-ați enervat. 

Salariile și gradațiile de merit sunt binevenite recompense financiare pentru profesorii dedicați,  cu vocație. Și sunt destui care își merită fiecare bănuț. Statul român însă trebuie să se asigure că banii ăștia trebuie să ajungă la ei nu la tot felul de impostori agramați, cu ifose dar experți în fentarea sistemului.

inflația inflația inflația inflația inflația