
Incident grav la examenul de Bacalaureat, vineri, la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București, semnalat de un părinte. O elevă ar fi fost surprinsă folosind telefonul mobil în timpul probei la logică, dar nu ar fi fost sancționată conform regulamentului în vigoare.
Într-o postare publicată pe Facebook, Andreea Ogăraru, mama uneia dintre elevele aflate în sala respectivă, susține că eleva în cauză ar fi fost surprinsă cu telefonul în timpul examenului și că reacția ei a fost sfidătoare: „L-a băgat în sân când a fost descoperită și a zis «și ce o să îmi faceți acum, o să mă dezbrăcați?»”.
„Și o bună parte din timpul de examen a fost gălăgie, scandal și stres”, a mai scris părintele. Tot ea afirmă că ceilalți candidați ar fi fost afectați de atmosferă și că, după terminarea probei, au fost reținuți pentru declarații. În plus, părintele critică lipsa de reacție a cadrelor didactice aflate în sală și atitudinea acestora față de ceilalți elevi.
„Ce fel de proceduri se aplică în astfel de cazuri, pentru că supraveghetorii nu par să fie în control, și cum nu se poate scoate din sală un astfel de copil?! Ce să înțelegem din atitudinea unei doamne din școală, din cancelarie, care le-a spus celorlalți copii «ce vă doare pe voi că a avut ea telefonul»?!” – se întreabă revoltată Andreea Ogăraru.
Conform metodologiei de organizare a examenului de Bacalaureat, folosirea sau deținerea mijloacelor electronice de comunicare în timpul probelor scrise atrage după sine eliminarea candidatului din examen și anularea lucrării.
În mesajul publicat, părintele reclamă și faptul că supraveghetorii nu au intervenit eficient și că eleva suspectată de fraudă ar fi fost lăsată să rămână în sală până la final. „Copiii cred că fetei i s-a și scanat lucrarea, nu avem informații în acest sens. Cert este că ea a rămas în examen până la final”, se mai arată în postare.
Am încercat să contactăm telefonic conducerea Colegiului Național „Iulia Hașdeu”, însă până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns. De asemenea, am solicitat un punct de vedere din partea inspectorului școlar general, Florin Lixandru, care ne-a transmis: „Vă rog să vă adresați în scris către ISMB.” Vom reveni cu detalii imediat ce vom primi un răspuns oficial din partea Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
BAC 2025/Biologie Prof. Daniela Constantin: Subiectul al III-lea necesita o atenție sporită