fbpx

În Liceul Teoretic Național, toți elevii din clasele primare fac înot

Liceul Teoretic Național este una dintre cele 56 de școli din România și 17 din București care au bazin de înot. În condițiile în care în țara noastră sunt aproape 7.000 de unități de învățământ, mai puțin de 1% dintre acestea au o astfel de bază materială, conform datelor Institutului Național de Statistică. Mai mult decât atât, în #LTN toți elevii din clasele primare fac ore de înot incluse în programa școlară de educație fizică.

Peste 100 de elevi, de la clasa pregătitoare până la clasa a patra, participă, pe rând, în fiecare modul, la ore de înot. De asemenea, copiii înscriși la Grădinița LTN au incluse în programă câte 2 ore de înot în fiecare săptămână. Copiii învață să se miște în apă, să-și coordoneze mâinile și picioarele, să facă mișcări precise, astfel încât să învețe cum să-ți controleze corpul și limitele. Prin practicarea înotului, elevii noștri se dezvoltă din punct de vedere psihomotor, își dezvoltă musculatura, își îmbunătățesc anduranța și flexibilitatea, dar și capacitatea respiratorie. Odată familiarizați cu acest sport, copiii vor putea să practice și alte sporturi acvatice.

La sfârșitul clasei a IV-a toți elevii #LTN știu să înoate

Începând cu acest an școlar, Liceul Teoretic Național le oferă elevilor posibilitatea ca una, dintre cele 2 ore de educație fizică, să fie alocată înotului. Astfel, primul modul a fost dedicat elevilor din clasa a IV-a, care după 2 luni de cursuri au reușit să-și perfecționeze tehnicile de înot. Din modulul al doilea, elevii claselor a III-a vor avea ore de înot incluse în orar. “Fac înot în LTN de 2 ani, ca opțional. M-am bucurat când am aflat că o oră pe săptămână voi merge la bazin cu toată clasa. Este motivant și distractiv să poți înota cu toți colegii. Noi știm să înotăm foarte bine, dar instructorii ne învață mișcări noi și ne încurajează să facem cât mai multe ture de bazin”, spune Andrei, elev în clasa a IV-a.

În afara orelor de înot din programa școlară, #LTN propune înotul și ca activitate extrașcolară, astfel încât elevii care vor să aprofundeze noțiunile participă la 1-3 ședințe săptămânal. Mai mult de jumătate dintre elevii care au parcurs primul modul de înot, au optat pentru lecții suplimentare. Unii aleg și varianta cursurilor individuale cu antrenor.

Copiii participă la aceste ore sub atenta supraveghere a 4 instructori. Pentru nivelul începător, elevii au la dispoziție și materiale ajutătoare (gonflabile și plutitoare). Profesorii, însă, îi învață pe cei mici să folosească cât mai puțin astfel de materiale, pentru ca aceștia să devină conștienți de corpul lor și de mișcările pe care le execută în apă. Își testează, astfel rezistența, învață singuri să se apropie de marginea bazinului atunci când simt că obosesc, fără a se baza pe alte suporturi plutitoare. “Elevii de clasa a IV-a au reușit, în cele 2 luni, să-și perfecționeze tehnicile de înot și să poată coordona mișcarea brațelor și a picioarelor  cu respirația. Acest lucru a fost posibil, într-un timp scurt, pentru că majoritatea au zeci de ore de înot parcurse înainte ”, susține Michael Nicoară, instructor de înot la LTN.

După aproximativ 10 ședințe de înot, 90% dintre copii reușesc să înoate mai multe ture de bazin și să facă pluta. “Cel mai mare progres se observă la copiii care nu au frică de apă și care au dezvoltate abiltățile motrice”, mai spune Michael.

Progresul copilului depinde de abilități, dar și de frecvența orelor de înot. La #LTN, cursurile de înot îi ajută pe elevi să învețe tehnici de respirație sub apă, să se scufunde, să plutească, să se simtă în siguranță în bazin, să știe câteva stiluri de înot, să înoate câteva ture de bazin și să dea dovadă de fairplay. 

Un copil are nevoie de o foarte bună organizare a timpului și a resurselor, astfel încât să poată asimila informație, fără să se suprasolicite. Să se împartă între școală, activități sportive, teme și joacă este o adevărată provocare. În #LTN, elevii învață cum să-și păstreze echilibrul, cum să-și prioritizeze activitățile și cum să-și organizeze timpul, astfel încât să poată da randament în toate aspectele vieții lor.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.