fbpx

În clasele noastre sunt prea mulți elevi invizibili

de Liliana Romaniuc, profesor, director programe de formare al Asociației Române de Literație

În clasele noastre sunt prea mulți elevi invizibili. Mă refer la acei elevi, mulți, prea mulți, care, deși sunt în bănci, ei nu sunt cu noi și, cel mai trist, poate nici cu ceilalți copii. Sunt elevii aceia care au rămas în urmă, care nu pot ține pasul cu ritmul de predare al profesorului, care nu pot învăța, care au anumite dizabilități sau care au traume personale de foarte puțini cunoscute.

Îi regăsesc în toate clasele noastre și, recunosc, oricât de reușită ar părea o lecție, dacă ea nu-i include și pe acești copii, eu, personal, plec cu un sentiment de tristețe profundă. Rezultatele majorității (una fragilă, de altfel) nu justifică pierderea minorității care devine din ce în ce mai mare, iar ascunderea în procentele evaluărilor (mai ales cele peste media națională) nu conduce la îmbunătățirea învățării. Oricât de multe schimbări se vor propune, dacă ele nu vor fi însoțite de transformări la nivelul paradigmelor profesionale ale profesorilor și echipelor de management, procesul de reformă va fi mult încetinit.

Nu cred în liderul mesianic, dar cred în geniul colectiv al școlii / clasei și în învățarea colaborativă. Așa vom putea să-i facem vizibili și pe elevii invizibili din clasele noastre, împreună!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.