Închide
Iluzia schimbării
de Cătălin Zaman, profesor de limba română, directorul Colegiului Național „Mihai Emimescu” din Buzău
De fiecare dată când se anunță „noi programe”, se reactivează aceeași speranță: poate, de data aceasta, vom vedea o transformare reală. Poate că sistemul va reuși, în sfârșit, să se racordeze la nevoile actuale ale elevilor, la dinamica societății și la logica educației moderne. Dar iată-ne, din nou, în fața aceleiași iluzii. O iluzie repetată ritualic, previzibilă și, din păcate, profund românească: iluzia schimbării.
Nu cred că noile programe vor suferi modificări semnificative nici în această etapă de „dezbatere publică”. Motivele sunt mai adânci decât simpla grabă administrativă sau lipsa timpului. Ele țin de trei atitudini care s-au sedimentat în cultura noastră educațională și care funcționează ca frâne invizibile ale oricărei reforme reale: egocentrismul, orgoliul și rigiditatea.
1.Egocentrismul: noi suntem centrul
De prea multe ori, programele par construite nu pentru elev, ci pentru autorii lor. În loc să ne întrebăm ce are nevoie copilul de astăzi să știe și să poată face, ne întrebăm ce credem noi că „trebuie” să învețe, conform propriilor convingeri și nostalgii academice.
Când „noi” suntem centrul și nu elevul, schimbarea devine imposibilă — pentru că nu este despre ceea ce trebuie schimbat, ci despre ceea ce trebuie menținut.
2. Orgoliul: nu se poate să fi greșit
Un alt obstacol, poate mai puternic decât primul, este orgoliul profesional.
Dacă admitem că actuala structură este ineficientă, înseamnă să admitem că, ani la rând, am cerut profesorilor, elevilor și părinților să lucreze într-un cadru prost construit.
De aceea, reformele sunt cosmetizate, ajustate la suprafață, niciodată regândite în profunzime. Orgoliul vede în schimbare un atac, nu o necesitate.
3. Rigiditatea: programe care reflectă o gândire încremenită
O programă construită rigid trădează o gândire rigidă.
Rigiditatea se vede în structuri fixe, în liste obligatorii, în refuzul de a integra nevoile unei generații complet diferite de cea de acum două-trei decenii.
Cât timp modul de gândire rămâne același, nicio programă „nouă” nu va fi cu adevărat nouă.
Adevărata reformă nu înseamnă redesenarea celei vechi, ci schimbarea felului în care gândim educația.
Până când nu vom accepta că programele trebuie să plece de la competențe reale, finalități clare și nevoile elevului, vom continua să trăim în aceeași iluzie: că schimbăm ceva, când, de fapt, totul rămâne la fel.