Ia-mă de mână și învață-mă!

Copilul în pragul grădiniței

La scurt timp după nașterea unui copil, părinții, copleșiți de noul context familial și de toate schimbările ce decurg din acesta, caută și asimilează informații despre creșterea, educarea și sănătatea puiului lor.
Internetul, cărțile și evenimentele de parenting evidențiază tot felul de metode, unele noi, altele ce revin periodic, menite să ajute noile familii să gestioneze tot ceea ce este legat de hrană de calitate, tehnici de adormire, echilibrare emoțională, disciplinare etc. Ideea fundamentală, credem noi, este că toate aceste informații nu trebuie considerate drept adevăruri universal valabile. Bineînțeles că asigură un suport absolut necesar pentru a ghida instinctele părinților spre o cale corectă, însă fiecare dintre noi trebuie să își ”simtă” copilul, să fie conștient în orice moment că apropierea firească și naturală, dragostea și grija cu care îl înconjoară pot rezolva de cele mai multe ori problemele specifice fiecărei etape de dezvoltare.
După primii doi ani de cunoaștere reciprocă și de modelare comportamentală, noua familie formată începe să analizeze perspectiva includerii micuțului om în colectivitate. De obicei, acest moment apare fie atunci când ambii părinți sunt constrânși să revină la job, fie când aceștia observă că omulețul începe să se plictisească de activitățile de acasă, devine din ce în ce mai independent și dornic de socializare, limbajul se dezvoltă pe zi ce trece tot mai mult sau, după cum auzim adesea: ”e ca un burete, absoarbe și reține tot ce îi spun!”

O nouă etapă

Poate urma o perioadă destul de stresantă, presărată de întrebări, recomandări și căutări. ”Oare ar fi mai bine să apelez la bunici? Poate la o bonă?” Grădinița este de obicei lăsată ca ultimă opțiune. Este considerată din start o desprindere bruscă și o confruntare cu realitatea socială, amânată pe cât posibil de noi, oamenii mari. De ce? Pentru că trăim zilnic nemulțumiri, dezamăgiri, am schimba multe dar suntem dispuși să facem puține. Vedem în jurul nostru semeni care sfidează cele mai elementare norme de bun-simț, situații ce stârnesc revoltă, milă sau alte sentimente asemănătoare. Prin urmare, mintea conștientă dar și subconștientul ne îndeamnă să ne protejăm puii cât mai mult, să nu îi expunem, să nu îi aducem în această lume nebună (prea) devreme.
Un nou val de controverse a apărut recent ca urmare a posibilității ca grădinița să devină obligatorie începând cu vârsta de 4 ani. Ar fi o expunere lungă și inutilă de argumente pro și contra de discutat aici.
Ce nu trebuie să scăpăm din vedere este că cei mici vor deveni cei mari. Vor deveni noua societate. Ei nu o cunosc pe cea actuală. Nu au propriile așteptări de la cei din jur, nu se desprind greu de mami sau de tati pentru că le este teamă de bonă, de bunici, de copiii de la grădi, de la petrecere sau de la locul de joacă.
Imediat ce ajungem la concluzia că nimeni nu ar putea să compenseze acasă nivelul de interacțiune și oportunitățile de dezvoltare dintr-o grădiniță, este important să nu le transferăm copiilor propriile emoții și anxietăți și să le construim încă de la cele mai fragede vârste o imagine pozitivă despre ce se va întâmpla atunci când va crește și va merge la grădiniță, privind noi înșine cu încredere și bucurie trecerea la această etapă.

 Căutarea

Când căutăm locul ideal în top grădinițe București, căutăm un spațiu în care interacțiunea și cooperarea sunt valorificate din prisma schimbărilor pe care le vor aduce în percepția și modul de relaționare al celor mici cu ceilalți și viața însăși, mai mult decât orice. Această interacțiune îi va ajuta să comunice mai bine și să își formeze o viziune mai coerentă asupra vieții și a celor din jur, determinându-i să renegocieze dimensiunile egoiste inerente ale personalității. O grădiniță sănătoasă este cea în care se pune accentul pe cooperare și colaborare, pe dorința intrinsecă de a primi și de a dărui.
Atunci când părintele își alcătuiește lista grădinițelor pe care să le viziteze, acesta ar trebui să includă acele grădinițe care își conștientizează și afirmă clar rolul pe care grădinița îl are în stabilirea unor relații solide cu mediul, cu natura, cu ceilalți copii, cu familia, adulții și lumea care îl înconjoară.

Decizia

Nu demult, am avut șansa de a auzi o declarație aparent șocantă a Fabiolei Hosu, fondatoarea Questfield. Îi spunea unei mămici aflate în vizită pentru a identifica cea mai bună grădiniță pentru fetița ei de 2 ani: ”să știți că, indiferent ce vă spun eu sau orice alt director de școală, indiferent cât am lăuda metodele și conceptele ce stau la baza actului educativ, ceea ce contează cu adevărat este profesorul din clasa!” Într-adevăr, sinceritatea ce stă la baza acestei afirmații este debordantă. Nu a fost menită să determine o alegere ci să îndemne la reflecție.
Am urmărit ce s-a întâmplat după vizita respectivă. Până la finalul săptămânii mămica a revenit, de această dată însoțită de fetița ei. Au intrat împreună în clasă, micuța a observat timid ce se întâmpla acolo, la măsuțele cu activități, în zonele senzoriale, a investigat cu atenție ferma pregătită pentru jocul de rol. Era încurajată să exploreze de o voce caldă ce se auzea mereu atât de aproape de codițele ei blonde. De această dată nu era vocea mamei. Era vocea lui Miss Alina Caladiev, profesor la grupa orange. Un caz fericit în care profesorul confirmă și susține credința directorului educațional. Se lasă ghidat de temperamentul copilului pentru a-l iniția și susține în demersul învățării, îl înconjoară cu afecțiune și îi oferă siguranță.

Îl ia de mână și îl învață!

articol pus la dispoziție de către Laura Antoniu, Questfield.

Designed by bearfotos / Freepik