
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, a anunțat că organizațiile sindicale din Educație vor organiza, luni, un protest la Parlament. Hăncescu afirmă că pachetul de măsuri anunțat de Guvern ”va sufoca învățământul, va face implozie.”
”Sunt prea multe măsuri venite peste noapte care să poată fi suportate de către sistemul de învățământ’, a declarat liderul de sindicat, citat de AGERPRES.
‘Protestul de luni este la Parlament, având în vedere că Guvernul va angaja răspunderea în Parlament. Este firesc să fim în fața Parlamentului luni. Era programat protestul la Guvern. Avem aprobare și pentru Parlament. Am fost prevăzători. (…) După cum văd că stau lucrurile, este foarte probabil în 8 septembrie deschiderea anului școlar să fie în stradă în București și în toate orașele din România. În premieră în ultimii 35 de ani facem o altă deschidere. Profesorii sunt cu elevii în stradă. Să dăm un semnal nu doar pentru România, ci și pentru celelalte țări’, a afirmat Simion Hancescu, într-o conferință de presă.
‘Măsura creșterii normei didactice este iresponsabilă, este cinică și va bulversa un întreg sistem pe o miză financiară nesemnificativă. Suntem în data de 4 iulie, când aproape întreaga mișcare de personal este încheiată. Mai avem doar concursul de titularizare în data de 15 iulie’, a spus Hancescu.