Închide
Sociologul Gelu Duminică afirmă că principiul echității validează decizia autorităților de a permite ca și un elev cu media 5 să ia bursă de merit.
El afirmă că efortul elevilor de a își îmbunătăți performanța școlară trebuie încurajat, mai ales în mediile dezavantajate.
Cu permisiunea autorului, preluăm, integral, argumentația sociologului Gelu Duminică:
Merit = vrednic de stimă, de laudă, de răsplată (sursă: DEX)
”Cum, domnule, să ia bursă de merit un copil cu media 5? Păi în liceul Y ultima medie pentru bursa de merit este 9.90, și ăla ia bursa în liceul Z cu media 5. Nu e drept….”
Într-adevăr, nu e drept. Însă este echitabil. Pentru că în educație avem un principiu care se numește ”abordare centrată pe nevoile elevului” care ar trebui să guverneze orice acțiune pe care o punem în practică.
În România, sistemul educațional este profund dezechilibrat și inechitabil. Avem un număr relativ mic de școli care oferă calitate, unde se îngrămădesc copiii cu rezultate foarte bune, și marea majoritate care adună elevii a căror rezultate școlare sunt modeste sau extrem de slabe. De foarte puține ori, rezultatele elevului din liceele slabe nu sunt din vina exclusivă a acestuia, performanța lui școlară fiind rezultatul unui cumul de factori socio-economici care conduc către această realitate. Astfel, foarte multe licee, mai ales cele din urbanul mic și mediul rural, adună elevi cu medii la examenul național între 1 și 5, unde foarte puțini știu să scrie și să citească. Aici, marea majoritate a elevilor sunt blazați, etichetați și slab motivați. Această realitate, documentată în mai toate studiile și cercetările realizate în ultimii 30 de ani, a condus la halucinanta situație în care cam 2% din tinerii din mediul rural reușesc să termine o facultate.
Până în acest moment, România a mers pe o politică egalitaristă, în care ”toți copiii au fost tratați la fel”, cu toate că acest tip de abordare pierde din vedere taman esența educației. Nu toți copiii sunt la fel, și pentru unii ai nevoie de măsuri echitabile (puteți să le numiți și măsuri afirmative) care să-i încurajeze să se bată cu propriile limite și să intre într-o competiție cu ei și cu ceilalți. Spre exemplu, pentru un copil care provine din mediile dezavantajate, plata pe care o poate obține pentru 5 zile de muncă cu ziua (500 de lei) poate face diferența între a suferi de foame sau a avea ce mânca seara cu familia. 5 zile de chiul de la școală înseamnă însă și 30 de absențe, care-l pot conduce, în doar câteva luni, în pericol de exmatriculare. Pentru familie, banii – ca rezultat imediat și palpabil care le îmbunătățește viața – sunt mai importanți decât investiția într-un viitor nesigur generat de faptul de a merge la școală, așa că presiunea lor este mai degrabă în zona de a încuraja tânărul să muncească cu ziua și să ajungă la școală când o putea. Pentru el, sentimentul că-și ajută familia este deloc de neglijat.
În liceele alea amărâte, cel cu media 5 este ”vrednic de stimă și de lauda” colegilor și profesorilor, fiind ”tocilarul clasei”. De foarte multe ori, doar pentru că știe să scrie și să citească sau pentru că reușește să înțeleagă mai bine decât ceilalți ce spune profesorul. În acest cazuri, marea provocare a sistemului educațional este cum să facă astfel încât acest elev să rămână în scoală (1) și cum să-l sprijine să devină mai bun și la anul să fie de 6 (peste doi ani de 7 și, Doamne-ajută, peste trei de 8) (2)? Bursa de merit acordată acestui elev este un tip de abordare apreciativă acordată acestui elev care nu se simte recompensat pentru că este ”amărât” (vezi bursa socială) ci pentru că este cel mai bun de la el din clasă/școală, poziționare care activează alte resorturi interne și externe. El va fi mult mai încurajat să ”tragă de el” pentru a fi bursier și la anul și colegii lui vor avea în ochii lor un exemplu concret de ”unul ca ei” care este recompensat pentru performanța școlară, făcându-i să înțeleagă că ei înșiși pot deveni bursieri dacă trag mai mult de ei. Nu e decât un ”morcov” oferit care este adaptat la realitatea acelei clase și școli, cu scopul de a provoca elevii să tragă mai tare și să ne ia banii.
Rezultatul nu poate fi decât unul în care cel cu nota 1 trage de el să învețe mai mult conștient fiind că poate lua bursă de merit dacă ajunge la 5 (țintă tangibilă pentru el) precum și faptul că celui cu 5 îi vor sufla în ceafă colegii dornici să ia cei aproximativ 500 lei/lună, obligându-l astfel să învețe mai mult. În plus, părintele va fi mai mândru de copilul lor (”ia bursă de merit”) și va susține în mai mare măsură traiectoria educațională.
Copilul din liceul de top nu este dezavantajat în niciun fel, el primind multe alte lucruri la care elevul din liceul ”amărât” doar visează: profesorii cu gradul I, laboratoare de top, echipamente didactice performante, activități extracurriculare, etc. Așa că dacă e să fim drepți, vom vedea că modul de oferire a burselor de merit încurajează, în modul în care este acum acordat, dorința oricărui elev – din orice liceu – să se bată cu el însuși și să performeze.
Numai că, pentru unii, performanță înseamnă medalie la olimpiadă (din nou, cam 2% din toți elevii României), pentru alții înseamnă nota 6 (cam 50% din elevii actuali).
Și credeți-mă, e mult mai multă muncă să ajungi la 6 când pornești de la 3, comparativ cu a ajunge la 10 pornind de la 9……
