Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, face o analogie între relele tratamente la care au fost supuși vârstnicii internați în „azilul groazei” din Voluntari și ce se întâmplă cu alte categorii demografice din România, inclusiv cu elevii din multe școli.
Ce spune Daniel Funeriu:
Ceea ce s-a descoperit referitor la bătrânii maltratați NU e un scandal de presă, nu e un scandal politic. E pur și simplu o crimă.
Indiferent de cât de mică a fost implicarea cuiva, acea persoană trebuie să stea cel puțin 10 ani în cea mai cruntă pușcărie.
Pe circuitul care a dus la aceste orori au fost, fără îndoială, zeci de persoane. Unul care scrie dosarul, unul care îl depune, unul care livrează mâncarea etc, etc.
Toți, absolut toți, sunt complici.
La fel ca în anii 90, când erau descoperite ororile din orfelinate, România, noi, eu, tu, nu mai putem spune că „e un fenomen marginal”.
Din păcate nu e, e doar o oglindă pusă în fața noastră: ceea ce se întâmpla cu bieții bătrâni se întâmplă, la alte dimensiuni dar conform aceluiași principiu al nepăsării în prea multe spitale.
Se întâmplă, cu mințile copiilor români, nu cu trupul lor, în prea multe școli ale „României Educate”!
Se întâmplă cu prea mulți oameni omorâți pe șosele pentru că suntem prea îngăduitori cu criminalii pe patru roți care beau sau se droghează la volan!
Se întâmplă prea des cu tinerii care își distrug creierii și corpul cu droguri pentru că, nu-i așa, „trebuie depenalizată posesia”. 20 de ani de pușcărie cruntă pentru traficanți e soluția, nu „depenalizarea posesiei”!
Se întâmplă cu prea mulți copii din „comunitățile dezavantajate” care nu sunt lăsați să meargă la școală de niște bestii cu chip uman, care merg până într-acolo încât să-și mărite fetițele de 10 ani!
Se întâmplă cu apele, câmpurile, peisajele și parcările noastre, unde români de rând, nu alții, aruncă cu nerușinare gunoaie care ilustrează perfect starea minții și sufletelor lor!
Se întâmplă cu spațiul nostru deliberativ, pe care îl lăsăm poluat de decenii de televiziuni tâmpe, prezentatoare și prezentatori care nu sunt decât niște gunoaie umane frumos machiate. Dar da, noi, nu alții, ne uităm în gurile lor hâde și sorbim puturoșenile „ideilor” lor!
Aaa, idei… deci „intelectuali”… Intelectuali lipsă! De 35 de ani îi adulăm pe aceiași doi -cert, oameni de mare valoare- pe lângă care apar mult prea puțini alții. Și, dintre cei care „apar”, majoritatea nu sunt decât niște maimuțe care au citit biblioteci de cărți dar nu au produs nicio idee sau, atunci când au avut putere sau influență, nicio faptă. Când, miraculos, mai apare unul autentic, armate de putori intelectuale se aruncă în haită să-l demoleze.
Da, peste toate acestea tronează, rânjind, nepăsarea. Nepăsarea funcționarului, nepăsarea politicianului, a primarului, a colegului de birou, nepăsarea profesorului sau a rectorului și, în general, a societății, a omului simplu: care spune, tot mai des „nu mă afectează pe mine, e treaba lui ce face”. De câte ori v-ați luat, pe stradă, de un adolescent sau adult care aruncă mucul de țigară pe jos?
Dragii mei: vă spun toate astea pentru că știu, din interior, cum e: știu toate scuzele invocate pentru care nu trebuia să încep curățenia generală în educație. Ce e de făcut? Simplu: să ne construim o țară. Care ne-a fost furată în primul și în primul rând de nepăsarea noastră. De fapt de nepăsarea voastră, pentru că eu, așa cum am putut, imperfect dar perseverent, m-am băgat în mocirla politică să îmi curăț țara un pic.
Mult succes! Eu încep, încetul cu încetul, să construiesc în privat ceea ce nu lumea politică m-a împiedicat să perfecționez pentru toți copiii țării mele.