
Justiție cu premii pentru corupția de la catedră
de Liviu Ardelean
Justiția insistă să ne arate că este disfuncțională, în timp ce Marcel Ciolacu ne cere să acceptăm necondiționat sistemul. „Cred că am vorbit prea mult despre justiție. Gata, funcționează, hai să o lăsăm în pace”, ne-a transmis recent premierul în cadrul unei emisiuni la Rock FM.
În realitate, într-un act de cruzime față de principiile morale ale sistemului de învățământ, o fostă inspectoare condamnată pentru luare de mită trebuie reangajată ca profesoară la o școală publică, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Constanța. O profesoară care a recunoscut două fapte distincte de corupție — una pentru a facilita transferul ilegal al unui elev, alta pentru a acorda o notă de trecere contra cost într-un concurs pentru ocuparea posturilor vacante în școli. Instituția care și-a făcut treaba și a concediat-o este acum obligată să îi plătească salariile din perioada în care a fost demisă pentru corupție.
Cum poate o instituție de învățământ să inspire încredere elevilor, părinților și profesorilor; cum poate școala să protejeze standardele morale atunci când justiția îi impune să primească la catedră o persoană condamnată pentru corupție? Cu ce drept să le mai ceară elevilor să fie integri? Ce mesaj primește societatea când vede că justiția nu sancționează mita, ba chiar o premiază!?
Decizia Curții de Apel Constanța poate fi explicată prin obligațiile impuse de Codul Muncii, dar este limpede că legislația actuală favorizează situații în care persoanele condamnate pentru corupție revin în funcții publice. Iar politicienii, în loc să își asume rezolvarea unor asemenea lacune legislative, preferă să deturneze atenția electoratului către teme care să aprindă spiritele. Nu doar că evită subiectul corupției în plină campanie electorală, dar candidații aduc pe agenda publică subiecte precum reglementarea libertăților fundamentale ale femeilor, pe care le consideră monede de schimb pentru voturi.
Într-o țară care aspiră la democrație, corupția nu trebuie tolerată și nici răsplătită. Decizia de la Constanța nu doar afectează percepția elevilor despre educație și integritate, ci și adâncește neîncrederea populației în statul de drept. Chiar dacă angajatul este protejat de Codul Muncii, astfel de situații ar trebui remediate prin modificarea legislației, care, tot mai evident, protejează corupții din instituțiile publice. România are nevoie de o justiție independentă, care să protejeze cetățenii de rând, nu doar privilegiații.
Iar invitația premierului Marcel Ciolacu de a lăsa justiția în pace ar trebui văzută ca un semnal de alarmă. Dar poate că nu ne (mai) dorim consolidarea principiilor democratice.
Școală obligată să reangajeze și să recompenseze o fostă inspectoare condamnată pentru șpagă