fbpx

Fascinantul domn Hartmann, rebelul cu o cauză care a revoluționat medicina

Pansamentele medicale și bumbacul absorbant sunt parte curenta din viața noastră. Le folosim în cele mai diverse situații, de la cele mai banale accidente până la intervențiile medicale cele mai sofisticate. Ne-am obișnuit atât de mult cu ele încât puțini dintre noi se gândesc cât de importantă a fost inventarea lor și cât au contribuit la salvarea de vieți în cei mai bine de 100 de ani de când există. Iar meritul pentru acest lucru îi aparține unui personaj foarte interesant: Paul Hartmann Sr., un adevărat rebel al vremurilor sale.

Povestea începe în anul 1843, când industriașul german Ludwig Hartmann a predat uzina de albire și moara de filare celor trei fii ai săi: Carl, Eduard și Paul Sr. cu solicitarea ca “cele două entități să rămână împreună și să nu fie separate”. Afacerea era una bine consolidată: grupul Hartmann luase ființă încă din anul 1818, când pionierul industrial Ludwig von Hartmann a achiziționat moara de filare Meebold.

Carl și-a asumat responsabilitatea pentru conducerea uzinei de albire. Eduard a preluat moara de filare din Herbrechtingen și Paul a preluat conducerea fabricii de bumbac din Heidenheim.

 

Doar că Paul avea alte planuri de viață decât cele pe care i le făcuse familia, motiv pentru care s-a împotrivit dorinței tatălui său de a rămâne în afaceri împreună cu frații săi. Și-a folosit curajul și talentul de antreprenor într-un domeniu mai complex și cu beneficii mai mari pentru semenii săi: medicina.

Împreună cu parteneri dedicați din domeniul medical, printre care și Sir Joseph Lister și Victor von Bruns, Paul Hartmann sr. a creat o companie care producea materiale pentru pansare și care avea să schimbe pentru totdeauna tratamentul rănilor. Așa s-a născut Paul Hartmann Bleaching, Dyeing and Dressing Company.

Cine erau, însă, cei doi parteneri ai lui Paul Hartmann? Adevărați pionieri ai medicinei și autorii unor invenții care au schimbat pentru totdeauna tratamentele medicale.

Sir Joseph Lister a fost un chirurg englez. Inspirat de descoperirile lui Louis Pasteur conform căruia plăgile se infectau adesea din cauza microorganismelor periculoase din aer, el și-a propus să găsească o soluție. După mai multe experimente, el a descoperit că acidul carbolic era un agent de dezinfecție adecvat. El a început să înmoaie pansamentele în acid carbolic, creând astfel primul pansament antiseptic din lume.

La rândul său, Profesorul Victor von Bruns a descoperit o modalitate de a scoate grăsimea din bumbac, permițând materialului să absoarbă o cantitate mult mai mare de lichid. Această invenție a marcat un punct de referință crucial în istoria îngrijirii plăgilor. Ea a deschis calea către bumbacul absorbant și producția industrială ulterioară a pansamentelor din lână de bumbac, de către Paul Hartmann, în anul 1873.

Cei trei au creat împreună mai mult decât o companie de succes, care încă există pe piață și s-a dezvoltat la nivel mondial. Acest lucru a fost posibil pentru că  Paul Hartmann a încurajat cele două somități și descoperirile lor. Chiar dacă s-a confruntat cu  reticența altora, i-a susținut și, datorită sprijinului necondiționat, s-a lansat pe scară largă pansamentul antiseptic, în 1874.

Hartmann, Lister și von Brunns au reușit să schimbe cu adevărat procedurile medicale și de îngrijire. Iar dovada cea mai bună a geniului lor este aceea că invențiile pe care le-au realizat sunt folosite și după un secol.

Puteți citi mai multe despre istoria grupului Hartmann și despre produsele sale, aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.