
Extinderea școlilor-pilot este una dintre măsurile concrete asumate de Cabinetul Bolojan în varianta finală a programului de guvernare, document obținut de Educație Privată.
„Propunem extinderea școlilor-pilot pentru inovații curriculare și învățământ dual, iar manualele vor fi completate cu platforme de e-learning și alte instrumente interactive”, se.menționează în document.
Alte măsuri prevăzute în secțiunea dedicată învățământului preuniversitar:
Obiective generale – Viziune
1. Trebuie să pregătească și să transfere prin educație cele opt competențe cheie, prin care absolvenții să devină buni specialiști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar. Educația va fi motorul mobilității sociale, al inovației și dezvoltării economice sustenabile, prin asigurarea unui sistem de învățământ centrat pe elev, echitabil și incluziv, sprijinit de profesori motivați corespunzător formați. Rata abandonului școlar și cea a analfabetismului funcțional nu depășesc media europeană. Până în 2030 se urmărește atingerea țintei din legislație de 15% pentru educație din bugetul general pe cheltuieli (pentru tot domeniul educației).
Măsurile vor viza în principal creșterea calității educației, reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional prin reforme (1) curriculare – planuri-cadru actualizate și flexibile, axate pe cele opt competențe cheie, integrând competențe digitale și programe care să promoveze gândirea critică, creativitatea și adaptarea la meseriile viitorului; (2) de evaluare (ex. standarde de evaluare/testare și examene naționale/standardizate); inclusiv (3) reforma infrastructurii educaționale (cu un accent pe reforma învățământului rural), care implică și dezvoltarea de laboratoare pentru educația prin descoperire și/sau campusuri duale (aici cu introducerea sistemului de credite transferabile).
Se va acorda o atenție sporită educației timpurii și infrastructurii de creșe.
De asemenea, se va urmări consolidarea statutului profesorilor prinsusținerea formării și dezvoltării profesionale a acestora, intrarea în sistem pe bază de merit, prin salarii competitive și evaluări bazate pe performanță (inclusiv, spre exemplu, privind congruența dintre notele elevilor înșcoală și la examenele naționale).