fbpx

EXCLUSIV: ARACIP obligă școlile private să organizeze concurs pentru directori. În caz contrar, riscă să-și piardă autorizarea sau acreditarea

ARACIP a adoptat, astăzi, o hotărâre potrivit căreia toate școlile din România, inclusiv cele private, sunt obligate ca în termen de doi ani să organizeze concurs pentru posturile de directori, în caz contrar riscând să-și piardă autorizarea de funcționare sau acreditarea.

Până acum, directorii școlilor private erau numiți de unitatea fondatoare, în condițiile legii.

Ce prevede noua hotărâre ARACIP:

Art. 1. Indicatorul 114. Existența, caracteristicile și funcționalitatea spațiilor auxiliare se consemnează că fiind neîndeplinit în situația constatării, cu ocazia derulării activităților de evaluare externă, a inexistenței cabinetului medical. Cabinetul medical este obligatoriu conform normelor de igienă, indiferent  de etapă de evaluare în care se află entitatea/ unitatea de învățământ  respective  .

Art. 2. Indicatorul 122 Managementul personalului didactic și de conducere se consemnează că fiind neîndeplinit în toate situațiile în care furnizorul educațional / unitatea de învățământ nu  a  organizat concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere, prevalându-se repetitiv (mai mult de 2 ani)  de prevederile   art. 254/\1  alin. (3)  lit.  a)  din   Legea  educației   naționale   nr.  1/2011,  cu   modificările și completările  ulterioare, persoană  respectivă neîndeplinind  cerințele din Legea educației  naționale.

Citește decizia ARACIP, aici:

Hotararea BEX nr. 25 – 07.07.2021 (1)

Ce prevede articolul 254/1 invocat de ARACIP

(1) Personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar poate fi detaşat în
interesul învăţământului, cu acordul său, pentru ocuparea unor posturi din
unităţi/instituţii de învăţământ şi unităţi conexe, la solicitarea acestuia, precum şi pentru asigurarea pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar a conducerii unităţilor de învăţământ, unităţilor conexe ale învăţământului preuniversitar,
inspectoratelor şcolare şi caselor corpului didactic şi a funcţiilor de îndrumare şi
de control în inspectoratele şcolare. Detaşarea în interesul învăţământului se
realizează conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Ce prevede articolul 254 (3) din Legea educației naționale

(3) Asigurarea conducerii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular,
până la organizarea concursului, dar nu mai mult de sfârşitul anului şcolar, se poate realiza de cadre didactice care se disting prin calităţi profesionale, manageriale şi
morale, după cum urmează:
a) prin numirea în funcţia de conducere de către conducerea persoanei juridice
finanţatoare, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ
particular, a unui cadru didactic din cadrul unităţii de învăţământ respective sau a unui cadru didactic pensionat; actul de numire se aduce la cunoştinţa
inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea şcolară;
b) prin detaşarea în interesul învăţământului a cadrelor didactice titulare în
învăţământul preuniversitar de stat sau a cadrelor didactice titulare în alte unităţi
de învăţământ particular, la propunerea conducerii persoanei juridice finanţatoare şi cu acordul scris al persoanelor solicitate, prin decizie a inspectorului şcolar
general.

Ce prevede articolul 60, alineatul 7, din aceeași lege:

Directorii unităţilor de învăţământ particular sunt numiţi de conducerea
persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competenţă. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă.

 

Din informațiile Educație Privată, ARACIP a dat, deja, calificativul ”nesatisfăcător” la evaluarea periodică, în cursul zilei de astăzi, cel puțin unei unități de învățământ privat. Acest calificativ înseamnă că școala respectivă are la dispoziție maximum un an pentru a se conforma standardelor ARACIP, în caz contrar riscând să își piardă autorizarea sau acreditarea.

Decizia ARACIP de astăzi vine în contextul în care activitatea Agenției a fost criticată dur atât de Asociația Școlilor Particulare, cât și de secretarii de stat Radu Szekely și Sorin Ion.

autorizarea

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.