


de Liviu Ardelean Excelența, umanitatea și democrația, în competiție cu oja
În țara asta, nu contează că îți faci meseria impecabil, că ridici săli în picioare și aduci bucurie în toată lumea. Nu contează că ești integru, onest, genial, că iei aur la competiții internaționale, că ești decent, că ajuți fără să ceri nimic în schimb, că îți iubești aproapele, că îți aperi țara, că o reprezinți cu demnitate peste hotare sau că alegi constant binele în locul compromisului.
Dar dacă ești „ghei d-ăla”, dacă nu iubești pe cine vor alții să iubești – deși e o chestiune care te privește exclusiv pe tine, viața ta, sentimentele tale, intimitatea ta –, atunci, pentru o parte a societății, meriți să arzi pe rug. Iar unii ar fi chiar bucuroși să aprindă ei chibritul, dacă ar putea. Metaforic, desigur. Deocamdată.
În schimb, dacă ești ofițer acoperit sau securist reciclat, dacă distrugi destine, dacă zbori cu prietenii pe banii populației, dacă nu faci ce promiți – iar când ești prins cu minciuna spui că a fost „doar marketing” –, dacă ești șarlatan ce promite „apă, hrană energie”, hărțuitor sexual, dacă subminezi sau contribui activ la distrugerea sistemului de justiție, dacă minți, manipulezi și rescrii realitatea în funcție de interese, se găsește întotdeauna cineva care să te apere. Mai mult, șansele sunt extraordinar de mari ca vina să fie mutată pe umerii victimei, cu binecunoscutul refren: „sigur a făcut ea ceva”.
Pe rețelele de socializare, scenariul se repetă obsesiv. Suntem împinși să ne inflamăm pe non-subiecte, în timp ce în lume au loc războaie, crime și tragedii umanitare. Pentru că așa sunt construiți algoritmii, da. Dar și pentru că educația este insuficientă, prost făcută sau lipsită de gândire critică. Generalizez? Evident. Greșesc fundamental? Mi-aș dori.
Iar când oamenii educați și bine intenționați se ridică pentru a ține piept nemernicilor, pentru a combate ura, dezinformarea și manipularea, apar imediat celelalte refrene: „nu mai ai voie să zici nimic”, „asta e inchiziție”, „ne iau libertatea de exprimare”.
Cazul lui Turcescu este ilustrativ. Comentariul său despre dirijorul concertului de Anul Nou de la Viena nu a fost despre muzică și nici despre prestația artistică. Și, chiar dacă ar fi fost, nu are competențele necesare pentru o analiză profesionistă. Comentariul a fost despre unghii date cu ojă.
Cum afectează acest lucru prestația, profesionalismul sau valoarea artistică a dirijorului canadian Yannick Nézet-Séguin? Nicicum. Este o legătură inexistentă, iar asta face comentariul irelevant. Și discriminatoriu.
Ulterior, confruntat cu reacțiile publice, Turcescu a revenit cu un mesaj video în care susține, în mod fals, că ar fi fost atacat pentru că „nu i-a plăcut concertul” și că i-ar fi fost limitată libertatea de exprimare. Nu e clar cine, când și cum i-ar fi pus călușul în gură, din moment ce continuă să se exprime nestingherit pe Facebook și YouTube, fără vreo sancțiune. Deși, pentru dezinformare și discurs discriminatoriu, ar trebui să existe consecințe.
Pentru că libertatea de exprimare:
– NU înseamnă dreptul de a jigni și a fi nesimțit;
– NU înseamnă dreptul de a umili, stigmatiza sau instiga la ură;
– NU înseamnă dreptul de a răspândi informații false;
– NU înseamnă dreptul de a manipula deliberat și apoi de a poza în victimă când ești confruntat cu faptele.
Libertatea de exprimare vine la pachet cu responsabilitatea. Iar când cineva minte public, dezinformează și mută intenționat cadrul discuției – de la un comentariu homofob despre un dirijor, la o pretinsă critică artistică ce nu a existat niciodată – nu vorbim despre opinii. Și trebuie sancționată dacă mai vrem democrație. Nu e niciun paradox aici. Exact așa funcționează și justiția: minciuna are consecințe; pentru a proteja adevărul și spațiul public de abuz, nu pentru a reduce libertățile.
Pe de altă parte, cât timp educația – inclusiv educația media, cu tot ce presupune ea: recunoașterea manipulării, diferența dintre fapte și opinii, responsabilitatea discursului public – nu va deveni o prioritate reală pentru societate și pentru decidenții politici, ne vom învârti în același cerc vicios în care agresorii devin martiri, victimele sunt puse la zid, iar minciuna viralizată în social media ajunge să pară, pentru prea mulți, o banalitate. Sau, mai grav, un adevăr. În timp ce combaterea mincunii este percepută ca o formă de opresiune. Asta-i strategia unora de a săpa la temelia democrației, oricum firave.
Bine că există diversitate și nu-i toată lumea ca țara asta. Și nici toți românii ca Turcescu.
Andrea Chiș demisionează de la UBB: „E timpul să vorbim despre valori sănătoase”