
Izabela Manolache, profesoară de Limba română la Little London International Academy, a analizat pentru Educație Privată subiectele pe care elevii le-au avut de rezolvat la proba de astăzi.
Subiectele au fost publicate de Educație Privată, după ce timpul de rezolvare a expirat.
Analiza profesoarei Izabela Manolache:
Prima probă a Evaluării Naționale, la limba și literatura română, a inclus, la Subiectul I, două texte la prima vedere, unul extras din „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran și celălalt din „Spre Polul Sud” de Emil Racoviță, urmate de cerințe de înțelegere a textelor și de aplicare a unor norme gramaticale.
Elevii au avut şi de identificat o trăsătură a unui personaj, să prezinte un element de conținut comun celor două texte date, să argumenteze dacă reuşita unei călătorii depinde de pregătirea atentă a acesteia şi să scrie o valoare comună a primului text cu un alt text studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară.
La gramatică, elevii au avut de identificat cum se despart corect cuvintele„mijloacele” şi „speriați”, care cuvinte sunt derivate şi care omonime dintr-o serie de exemple, ce sens are expresia „taie frunză la câini”, ce substantive aflate în cazuri diferite pot identifica într-un fragment dat, cum pot folosi verbul „a fi” cu valoare predicativă şi adjectivul „greu” ca nume predicativ. Tot la gramatică, exercițiul 7 de la Subiectul I B vizează transcrierea corectă a celor trei propoziții şi precizarea felului acestora, în timp ce exercițiul 8 i-a pus în mici dificultăți cu oferirea de perechi de cuvinte corecte/greşite, precum „s-a înnorat/înorat” sau „plaje/plăji”.
Subiectul al II-lea a vizat redactarea unui text narativ care să descrie o întâmplare petrecută într-o excursie şi care să includă o secvență descriptivă și una dialogată, cerință care a permis elevilor să dovedească nu doar cunoașterea unor tipare anterior învățate, ci mai ales modul în care se pot adapta şi pot crea compuneri creative.
Structura subiectelor a fost echilibrată și fidelă modelelor publicate anterior.
Elevii Little London International Academy s-au declarat mulțumiți, întrucât cerințele, deşi solicitante, au fost foarte accesibile şi cred că aceasta este percepția generală în ceea ce privește subiectul de astăzi.
Ce subiecte s-au dat la Evaluarea Națională 2025, Limba română