Educație sexuală în școli?

de Ana Barton, scriitoare

Păi, da. Sună înspăimântător pentru adulții inconștienți, sună amuzant pentru copii, nu e confortabil pentru unii profesori, însă acest tip de educație este unul necesar.

Educația pentru sănătate e materie opțională și se predă, dacă se predă, doar în școala primară. Adică numai unii copii cu vârste între șapte și zece ani au parte de ea. Educația de viață privată nu există. În ea ar fi putut fi incluse și educația pentru sănătate, și educația sexuală. Ideea educației de viață privată am întâlnit-o la doamna prof. univ. dr. Mihaela Miroiu și am înțeles de când mi-a vorbit despre ea ce importanță ar avea pentru copii să existe o astfel de materie în programa școlară. Am preluat-o și nu mă opresc din a vorbi despre ea.

Ar învăța copiii la materia asta despre valorile umane, despre viața de cuplu, despre drepturi, despre grijă, despre egalitate, despre păsare, despre boli, inclusiv despre cele virale, și despre cum te poți trezi cu o boală contagioasă, despre intimitate, iar intimitatea nu se reduce la sex nici măcar la animale, darămite la oameni. Și-atunci, de unde frica asta uriașă? Frica de informație este, probabil, cea mai mare frică și cea mai răspândită în societățile cu mentalități învechite. Orice pune în pericol ordinea știută devine un pericol și trebuie înlăturat.

Așadar, să nu li se vorbească la școală copiilor despre sex, că nici acasă nu li se vorbește. De ce? Ca să nu li se dea idei, copiii sunt curioși, te trezești că una-două pun în aplicare ce-au învățat. Problema e că ei oricum pun în aplicare și nu-și vor întreba niciodată părinții dacă le permit să facă sex. Vor prelua tăcerea ca modus vivendi și-și vor trata părinții așa cum sunt tratați. Viețile lor private vor fi secrete, iar nenorocirile pot începe deja un lanț care cine știe cum, când și unde se va termina.

România e țara cu cele mai multe avorturi la adolescente din Uniunea Europeană și țara cu cele mai multe mame adolescente din aceeași uniune. Deci, ce spune asta despre noi? E bine că nu vorbim cu copiii despre sex? E bine că nici la școală nu învață nimic despre sex, despre boli venerice, despre contracepție? Care sunt rezultatele pudibonderiei și ipocriziei noastre? Copii abandonați, copiii acestor adolescente, copii omorâți din pântec, fete care, exact din cauza acestor avorturi, nu vor putea fi mame atunci când vor avea maturitatea și dorința de a fi mame, tineri bolnavi de HIV, de hepatite virale, de sifilis – toate acestea cu transmitere prin sânge și produse de sânge, așadar și transmitere pe cale sexuală, abuzuri sexuale în familie, la școală, pe stradă. Violuri, multe violuri, înfricoșător de multe violuri. Iar violul este încadrat penal în categoria crimă.

Însă rezistența majorității în ce privește educația sexuală în școli este uriașă, pe măsura acestei plăgi despre care am vorbit mai sus. De ce? Din lipsă de educație se opun generațiile vechi. Lipsa de educație presupune și lipsă de înțelegere a fenomenului. Și până când generațiile decidente înțeleg cum stau lucrurile, adolescentele vor avorta, vor naște și-și vor abandona copii – în cele mai rare cazuri îi vor păstra, iar să fii mamă adolescentă nu poate fi decât cumplit de greu și pentru tine, și pentru copil –, bolile cu transmitere sexuală vor prolifera, tinerii bărbați vor învăța de la cei mai puțin tineri că, dacă vrei o femeie, întinzi mâna și o iei, femeia e un obiect, poți face ce vrei tu cu el, n-o apără nimeni. Deci, cine-i apără pe acești copii de inconștiența și de ipocrizia părinților lor? Dar de nepăsarea acelorași?