Închide
O generație de antreprenori se pregătește să transfere copiilor companii, proprietăți și capital acumulate în câteva decenii de creștere excepțională. Odată cu patrimoniul vine o formă de responsabilitate pentru care școala oferă puține instrumente: educația unei averi.
Harsh Patel, fondatorul Water & Shark, privește wealth education ca pe una dintre marile teme ale următoarei generații de familii prospere.
Un adolescent de 16 ani care crește într-o familie foarte prosperă poate avea o educație excelentă.
Poate studia într-una dintre cele mai bune școli din Europa, poate vorbi trei limbi, poate înțelege matematica financiară și poate ajunge, câțiva ani mai târziu, la o universitate pe care părinții săi o privesc cu satisfacție.
În același timp, același adolescent poate ști surprinzător de puțin despre compania care îi finanțează educația, despre capitalul familiei sau despre mecanismele economice care au făcut posibil stilul său de viață.
Situația are o explicație firească. Părinții care au construit averi tind să își protejeze copiii de presiunea care a însoțit construcția lor.
În multe familii, succesul a venit după ani în care fiecare investiție conta, lichiditatea era urmărită săptămânal, iar o decizie comercială greșită putea afecta întreaga companie.
Copiii acestor antreprenori cresc după ce perioada fragilă a trecut. Ei întâlnesc rezultatul înainte de a cunoaște procesul.
În următoarele două decenii, această diferență de experiență va căpăta dimensiuni economice considerabile.
Cerulli Associates estimează că aproximativ 124 de trilioane de dolari vor fi transferate în Statele Unite până în 2048, dintre care aproximativ 105 trilioane vor ajunge la moștenitori.
Cifra este atât de mare încât expresia folosită de industria financiară, Great Wealth Transfer, pare aproape modestă. În spatele ei se află milioane de decizii familiale despre proprietate, succesiune și responsabilitate.
Sumele vor trece prin contracte, participații, trusturi, holdinguri, testamente și diferite structuri patrimoniale. Capacitatea de a le administra are un traseu mult mai puțin precis.
Aici începe wealth education.
Educația financiară este asociată în mod obișnuit cu bugetul personal, economisirea, dobânda compusă și investițiile. Pentru majoritatea oamenilor, acestea sunt cunoștințe suficiente pentru construirea unei relații sănătoase cu banii. În familiile care dețin companii, portofolii importante sau proprietăți semnificative, programa devine mai complicată.
Un viitor proprietar al unei afaceri trebuie să înțeleagă ce reprezintă capitalul de lucru, de ce profitul contabil și numerarul disponibil spun povești diferite, cum se evaluează riscul unei investiții și ce efect poate avea o decizie asupra unor oameni pe care probabil nu îi va întâlni niciodată.
O participație într-o companie înseamnă mai mult decât o valoare într-un portofoliu. În jurul ei pot exista angajați, furnizori, datorii, reputație, obligații familiale și zeci de ani de relații construite de generația precedentă.
Mai apare și problema scării. Un tânăr care știe că va moșteni câteva milioane de euro dezvoltă inevitabil o relație cu viitorul diferită de cea a unui coleg care își va începe viața profesională cu un salariu.
La averi de zeci sau sute de milioane, această diferență devine și mai profundă.
De aici rezultă una dintre dificultățile specifice familiilor prospere. Părintele dorește să îi ofere copilului siguranță, educație și libertate de alegere, în timp ce experiența antreprenorială a părintelui a fost formată tocmai de limite, incertitudine și consecințe. Reproducerea artificială a acelor dificultăți ar avea puțin sens. Transmiterea lecțiilor dobândite în acea perioadă are însă o valoare enormă.
Harsh Patel vede aici un domeniu care va ocupa un loc tot mai important în private wealth. Fondator al Water & Shark și profesionist format atât în finanțe, cât și în drept, Patel lucrează într-o industrie preocupată de continuitatea patrimoniului. Din această perspectivă, pregătirea generației următoare devine parte a aceleiași ecuații.
Wealth education pornește de la o idee simplă: proprietatea cere competențe.
Un copil poate fi introdus treptat în această lume. La 12 sau 14 ani, conversația poate porni de la compania familiei și de la felul în care aceasta produce valoare.
Câțiva ani mai târziu poate apărea primul portofoliu mic, administrat cu consecințe reale. Mai târziu, tânărul poate participa la întâlniri în care se discută investiții, filantropie sau strategia unei afaceri. Complexitatea crește odată cu vârsta și cu experiența, exact cum se întâmplă în orice proces educațional serios.
Scopul unei asemenea pregătiri este familiaritatea cu decizia.
Averile mari creează situații în care alegerea rar privește o singură persoană. O investiție poate afecta portofoliul familiei. Vânzarea unei participații poate modifica echilibrul dintre frați. Intrarea unui membru al generației următoare în companie poate schimba relația dintre familie și management. O donație importantă poate deveni începutul unei fundații care va exista timp de decenii.
Fiecare asemenea alegere cere mai mult decât alfabetizare financiară.
Prima generație posedă un avantaj greu de cuantificat: își amintește formarea averii.
Un antreprenor care a construit o companie de la zero își amintește adesea prima perioadă de lipsă de lichiditate, primul angajat important, clientul care a schimbat traiectoria afacerii și investiția care aproape a eșuat. Aceste episoade formează un sistem informal de evaluare a riscului. După două sau trei decenii, el funcționează aproape instinctiv.
Copilul vede o companie matură, cu directori, avocați, sedii și rezultate financiare. Părintele vede, în aceeași companie, mii de decizii și câteva greșeli pe care și le amintește încă foarte bine.
O bună educație a averii încearcă să transforme această memorie antreprenorială într-o formă transmisibilă.
Unele familii o fac prin conversații regulate despre business. Altele creează comitete de investiții în care copiii participă inițial ca observatori. Filantropia este folosită uneori ca prim teren de decizie, deoarece îi obligă pe tineri să analizeze proiecte, să stabilească priorități și să urmărească rezultatele capitalului alocat.
În familiile cu afaceri operaționale, generația următoare poate petrece o perioadă în companie, adesea după experiență profesională acumulată în altă parte.
Valoarea acestor exerciții apare treptat. Un tânăr începe să înțeleagă diferența dintre preț și valoare, dintre o oportunitate interesantă și una potrivită familiei, dintre o dorință personală și o decizie care implică patrimoniul comun.
Aceste distincții par abstracte până când sumele devin mari.
La o avere de 100 de milioane de euro, o alocare de numai 5% reprezintă 5 milioane. O familie care ajunge la asemenea dimensiuni poate lua într-un singur an decizii cu valoarea întregii averi acumulate de un antreprenor de succes într-o viață. Educația celui care va participa la aceste decizii capătă astfel o importanță foarte concretă.
Familia este și ea o economie
Capitalul transmis între generații aduce în aceeași cameră două sisteme de relații. Primul este economic, cu active, randamente, risc și drepturi de proprietate. Al doilea este familial, construit din afecțiune, rivalități, roluri vechi și așteptări.
Cele două se suprapun rareori perfect.
Un frate poate conduce compania, în timp ce altul preferă medicina sau arhitectura. Amândoi pot avea participații egale. Unul va petrece zece ore pe zi în afacere, celălalt va privi compania în principal ca pe un activ. În generația următoare apar veri, soți și copii, fiecare cu propriile priorități. După câteva decenii, o avere construită de o singură persoană poate aparține unui grup de oameni care trăiesc în orașe diferite și au relații foarte diferite cu originea capitalului.
În această etapă, wealth education dobândește și o dimensiune de guvernanță.
Tinerii trebuie să înțeleagă drepturile pe care le oferă proprietatea și responsabilitățile care o însoțesc. Ei trebuie să poată separa rolul de acționar de cel de manager, să înțeleagă de ce competența profesională contează într-o companie de familie și să participe la conversații despre capital fără ca fiecare diferență de opinie să capete semnificația unui conflict personal.
Familiile care reușesc acest lucru dezvoltă în timp propriul vocabular economic. Vorbesc despre investiții, distribuții, risc și succesiune înainte ca aceste subiecte să devină urgente. Copiii aud aceleași concepte în mai multe etape ale vieții și ajung treptat să înțeleagă logica din spatele lor.
Pentru consultanții din private wealth, această evoluție schimbă natura serviciului. Arhitectura juridică și fiscală rămâne esențială, iar atenția se extinde către oamenii care vor utiliza acea arhitectură peste zece, douăzeci sau treizeci de ani.
Water & Shark privește această continuitate pe termen lung. În cazul familiilor antreprenoriale, pregătirea patrimoniului și pregătirea generației următoare fac parte din aceeași poveste. Una poate fi desenată pe hârtie. Cealaltă cere timp, conversație și experiență.
O generație crescută după succes
Europa Centrală și de Est oferă un context deosebit de interesant pentru această discuție.
O mare parte dintre averile antreprenoriale importante ale regiunii sunt relativ tinere. În România, capitalismul privat contemporan are puțin peste trei decenii de istorie. Mulți dintre fondatorii care și-au început afacerile în anii 1990 sau la începutul anilor 2000 au astăzi copii adulți ori adolescenți.
Pentru aceste familii, succesiunea a încetat să mai fie o temă îndepărtată.
Prima generație a crescut adesea într-o economie a penuriei și a construit companii într-o perioadă de transformare economică spectaculoasă. Copiii ei au crescut într-o Românie conectată la Uniunea Europeană, cu acces la școli internaționale, universități occidentale, călătorii și piețe financiare globale.
Cele două generații pot locui în aceeași casă și pot avea biografii economice aproape opuse.
Tocmai această distanță face wealth education relevantă pentru România. Capitalul acumulat după 1990 intră pentru prima dată, la scară semnificativă, în etapa transmiterii dintre generații. Până acum, conversația publică despre educația copiilor din familii prospere s-a concentrat în special asupra școlii, universității și carierei. Următorul capitol va include inevitabil relația lor cu patrimoniul.
Un MBA poate explica evaluarea unei companii. O facultate de drept poate explica drepturile unui acționar. Experiența unei familii trebuie să explice ce înseamnă acea companie pentru oamenii care au construit-o și pentru cei care vor deveni proprietarii ei.
Aici se află probabil cea mai interesantă parte a wealth education.
Copilul unui antreprenor primește acces la ceva ce generația precedentă a învățat în condiții mult mai dure: posibilitatea de a studia capitalul înainte de a fi obligat să îl administreze.
Folosită bine, această perioadă poate dura ani.
Iar pentru familiile care se pregătesc să transfere averi construite într-o viață, anii aceștia ar putea deveni una dintre cele mai valoroase investiții pe care le fac.
Conținut editorial realizat în parteneriat cu Water & Shark.
Harsh Patel, Founder & Global CEO, Water & Shark
Global Advisors for Global Citizens
„Orice fel de promisiune pe care sindicatele o fac, anumite partide o fac sindicatelor, că lasă, venim noi şi vă dăm mai mult, este vânare de vânt, este o ipocrizie”.