Închide
de Miruna Pătrașcu
Unii părinți nici nu vor să audă de educație sexuală pentru copiii lor. Argumentele variază. În spatele lor sunt lipsa de înțelegere a ceea ce implică o astfel de educație și care sunt efectele ei pe termen lung asupra vieții tinerilor (sau consecințele lipsei unei astfel de educații) și frica ca acest tip de educație educație „corupe” copilul (îi răpește inocența) – în același timp în care televizorul stă toată ziua deschis pe știri. Aceste frici, ca orice altă frică, le răpește deschiderea în a înțelege subiectul și, după părerea mea, nu poate fi rezolvată decât, ca un cazul oricărei alte frici, prin expuneri, puțin câte puțin, la subiect. Astăzi ascult revoltat un vecin care zice că valorizează o astfel de educație, mai stau o săptămână și îl mai întreb o dată ce a vrut să zică, parcă de data asta mai puțin revoltat și scandalizat; mâine citesc un articol și parcă sunt puțin mai deschis – ca orice fel de educație, cu bătaie lungă.
Dar există o mare parte din părinți, care cred în importanța educației sexuale, dar făcută de ei acasă. Și cu această atitudine empatizez complet și eu am vrut să îmi educ copiii acasă, ca să îi păzesc de toate „prostiile”, informațiile trunchiate sau încercările de îndoctrinare de la școală. Nimeni nu poate știi mai bine ca mine ce este bine pentru copilul meu. (ce importanță avea ca primisem de nenumărate ori exemple contrare 🙂 )
Dar oare, în cazul când nu am optat pentru home schooling, ce alt subiect credem că este important să îl dezbatem doar noi acasă?
M-am gândit la câteva exemple. Manierele ar trebui învățate acasă și cred sincer ca școala, în pofida eforturilor ei, nu poate compensa ce facem noi acasă. Cu toate acestea, oricât am vrea, nu putem recrea în mediul de acasă ce se întâmplă la școală: trebuie să stea în fiecare zi cu aceeași oameni, pe care îi plac mai mult sau mai puțin, cu care câteodată se înțeleg și altă dată nu, cu care trebuie să învețe să se poarte civilizat, în orice condiție, cu care trebuie să rezolve conflicte în fiecare zi, cu care trebuie să învețe se își susțină limitele.
Familia poate pune bazele, poate împărtăși valori, poate susține prin încurajări și exersare de aptitudini, dar nu poate reconstrui mediul de la școală.
Acasă ar trebui să învețe să mănânce sănătos – prin exemplu, prin ce se află pe masă în fiecare zi. Dar știm că nu toată lumea are posibilitatea să o facă fie din motive financiare, fie de timp sau energie. De aceea, ne bucurăm când le povestesc și la școală despre mâncatul sănătos. Fata mea cea mică avea un ritual în clasele primare – copiii aduceau fructe și le împărțeau cu colegii lor și erau încurajați să consume o fructă în fiecare zi. Sunt convinsă că cei 6 ani de până atunci de mâncat fructe la noi acasă au ajutat, dar atunci a devenit conștientă și sistematică în intenția ei de a mânca o fructă pe zi. Nimic din ce aș fi putut eu face acasă, nu compensa sentimentul de apartenență la grup pe care i-l dădea acest ritual.
Influența noastră de acasă pe subiectul sexului și sexualității este importantă și definitorie, dragi părinți, fie că subiectul este explicit în casa noastră, fie că nu. Învață uitându-se la noi: la cum ne purtăm unul cu altul, la cum ne bucurăm unul de altul, la cum ne place corpul nostru sau cum îl uram și încercam constant să îl modificăm, la cum schimbam subiectul său nu când ne întreabă despre știrile de la ora 5 sau reclamele din oraș, șamd.
Cu toate acestea, ca în cazul manierelor și mâncatului sănătos și multe alte subiecte, oricât am încerca nu vom putea compensa atmosfera de învățare, schimbul de idei, deschiderea de dialoguri și, sinceră să fiu, cunoștințele tehnice, ce le pot fi puse la dispoziție de școală.
Probabil cu colegii de la școală vor împărtăși primele curiozități, față de ei vor simți primele sentimente de atracție și „îndrăgosteală”, cu ei vor vedea primele filme porno de curiozitate pe telefoane (1 din 4 băieți văd o bucată dintr-unul până la 10 ani), față de ei vor trebui să își susțină punctele de vedere, cu ei vor trebui să se bată împotriva discriminărilor de orice fel, cu ei vor începe probabil primele explorări sexuale.
Pare limpede că lumina zilei că acolo ar trebui deschis dialogul. Împreună trebuie să învețe aptitudinile de construire de relații respectuoase, nediscriminatorii, acolo trebuie să învețe despre opiniile variate și cum să le respecte și acolo ar trebui să învețe aptitudinile și atitudinile care să îi ajute să își trăiască valorile personale așa cum își doresc. Noi, familia, am pus temelia, (educația sexuală arată total diferit când se adresează unui copil care știe despre ce este vorba sau unuia care aude pentru prima oară de la profesor de existența organelor sexuale), am influențat valorile și, dacă a fost foarte important pentru noi, am fost alături de ei în timp ce ne povesteau ce au învățat la școală.
Ca la toate celelalte lucruri nu putem transfera responsabilitatea noastră școlii, dar ar fi frumos dacă am putea-o împărți. Mi-ar plăcea să există mai multe școli care să își asume faptul că educație sexuală este o formă de educație, deci responsabilitatea lor. (și sunt încântată că există școli care și-au asumat această poziție și oferă educație sexuală copiilor).
Oricum conform directivelor UNESCO, UNICEF și OMS educația sexuală comprehensivă și corectă ar trebui făcută în toate cele 3 medii – acasă, la școală și în cadre non-formale- în mod corect științific, inclusiv și complet. Mai avem puțin până acolo.
Miruna Pătrașcu susține cursuri de educație sexuală pentru tineri de 6 -18 ani la Planeta Științei.
