Închide
Educația parentală de care avem nevoie
de Radu Popescu, consilier parental
Sunt perioade în viața de familie în care simți foarte clar că nu mai este suficient „să te descurci din mers”. Pentru mulți părinți, clasa a VIII-a este una dintre aceste perioade. Dintr-odată, în casă nu mai este vorba doar despre teme, teste și medii, ci despre presiune, comparații, nesiguranță, oboseală și foarte multe întrebări fără răspuns limpede. Ce fac dacă al meu copil învață, dar se blochează? Cât insist? Cât las de la mine? Cum îl ajut fără să-l sufoc? Cum rămân părinte, fără să mă transform într-un supraveghetor permanent?
De aici a pornit nevoia mea de a construi un atelier și un ghid dedicate părinților și elevilor de clasa a VIII-a. Nu din dorința de a veni cu o „metodă revoluționară”, ci tocmai pentru că, în lucrul meu cu familiile, am văzut cât de mult lipsește o formă de educație parentală aplicată exact acestei etape. În activitatea mea de consiliere parentală, rolul pe care mi l-am asumat a fost mereu acela de a-i ajuta pe adulți să-și înțeleagă mai bine copiii, să își crească încrederea în propriul rol și să construiască relații familiale mai sănătoase. Asta se vede și în felul în care îmi prezint munca: ca spațiu de sprijin, claritate și calibrare emoțională, nu ca furnizor de rețete universale.
Pentru mine, tema aceasta nu este doar profesională. Este și profund personală. Sunt consilier parental, dar sunt și părinte. Iar asta schimbă mult felul în care mă apropii de subiect. Toți copiii mei au trecut prin examene importante, inclusiv prin Evaluarea Națională, iar experiența aceasta m-a învățat ceva esențial: niciun examen nu testează doar materia. Testează și emoțiile copilului, și capacitatea familiei de a rămâne întreagă în perioade cu miză mare. În acele luni, nu este pus la încercare doar elevul, ci întreaga relație părinte–copil. Examenul nu definește valoarea copilului, iar părintele are nevoie să devină o ancoră, nu o sirenă de alarmă.
Cred că aici apare una dintre cele mai mari probleme: informația de care au nevoie părinții există, dar de multe ori ajunge la ei fragmentat, târziu sau deloc. Școala transmite, firesc, partea administrativă și academică, însă părinții rămân adesea singuri cu zona de organizare reală a vieții de acasă, cu emoțiile adolescentului, cu tensiunile, cu fricile și cu întrebările concrete. Cum ar trebui să arate ritmul unei săptămâni? Ce facem cu procrastinarea? Cât de utile sunt meditațiile? Cum vorbim despre rezultate fără să transformăm totul într-o amenințare? Cum interpretăm rezultatele simulărilor? Cum pregătim și partea tehnică: simulări, cronometrare, opțiuni pentru liceu, aplicații, resurse? Tocmai de aceea, în atelierul și ghidul meu pentru părinți și elevi am inclus explicit atât partea emoțională, cât și partea practică: sprijin emoțional, realism, calibrarea așteptărilor, gestionarea emoțiilor din ziua examenului, plus resurse utile, centre de pregătire, aplicații și repere pentru alegerea liceului.
În același timp, părinții sunt bombardați zilnic de un alt tip de mesaj: promisiunile rapide. Social media e plină de soluții care sună spectaculos: „garanția notei mari”, „metoda secretă”, „tehnica prin care copilul ia peste 9,50”, „planul care funcționează la toți”. În spatele lor stă exact ceea ce eu încerc să evit: iluzia că fiecare copil poate fi trecut prin aceeași formulă și că anxietatea, oboseala, ritmul propriu, diferențele de temperament sau contextul familial nu contează. Eu nu cred în educația parentală făcută cu sloganuri și nici în performanța obținută prin presiune. Cred în claritate, în adaptare și în ideea că părintele nu trebuie să devină managerul fricii copilului, ci partenerul lui de drum.
Aici se află diferența cea mai importantă dintre ceea ce eu fac și multe dintre mesajele care circulă online. Eu nu vând perfecțiune și nu promit miracole. Nu spun părinților că pot controla totul și nici că există o rețetă care funcționează identic pentru orice adolescent. Spun, în schimb, că există lucruri reale pe care le putem face: să înțelegem mai bine etapa de vârstă, să reducem presiunea inutilă, să construim rutine sustenabile, să ne uităm la copilul din fața noastră, nu la „copilul ideal”, și să oferim un sprijin care nu rănește relația. În ghidul – “Ghid de Supraviețuire pentru Evaluarea Națională” și atelierul meu, în toate materialele mele, accentul este pus pe blândețe, încredere, echilibru și pe faptul că examenul este important, dar nu definitoriu pentru valoarea sau viitorul copilului.
Am ajuns aici și pentru că lucrez mult cu adolescenții și cu părinții lor și văd același tipar repetându-se. Un copil începe prin a vrea să facă bine, apoi apare frica de greșeală, apoi presiunea din jur, apoi oboseala, apoi conflictul de acasă. Iar părintele, deși bine intenționat, ajunge să spună exact lucrurile care dor: „poți mai mult”, „nu te concentrezi”, „uite ceilalți”, „mai trage puțin acum și scapi”. În spatele acestor replici nu este lipsă de iubire, ci lipsă de repere. De aceea, cred că educația parentală este atât de importantă în această etapă: pentru că un părinte informat emoțional poate schimba radical atmosfera din casă și, implicit, felul în care copilul traversează examenul.
Atelierul și ghidul meu s-au născut tocmai din această nevoie de a pune cap la cap ceea ce, de obicei, rămâne dispersat: informația tehnică, înțelegerea emoțională, strategiile realiste și grija pentru relație. Nu sunt gândite ca produse care impresionează prin promisiuni, ci ca instrumente care îi ajută pe părinți să rămână lucizi, ancorați și utili. Îmi doresc ca părinții să plece cu mai mult decât o listă de sfaturi. Îmi doresc să plece cu mai multă încredere, cu mai puțină panică și cu sentimentul că pot fi un sprijin real pentru copilul lor.
Pentru că, în final, despre asta este vorba. Nu despre a crește un copil care bifează perfect un examen, ci despre a rămâne alături de el într-o etapă grea fără să-i transmitem că valoarea lui depinde de o notă. Educația parentală nu înseamnă să învățăm cum să producem copii perfecți. Înseamnă să învățăm cum să fim părinți mai conștienți, mai ancorați și mai potriviți pentru copilul nostru real. Iar într-un an atât de intens cum este clasa a VIII-a, uneori exact asta face toată diferența.