Închide
de Ovidiu Atanasiu, fondator Success Academy&AmSchool
Educația nu este despre matematică.
Sau despre vreun examen. Sau despre vreun test sau rezultat. Citesc de dimi un articol despre drama departajărilor la capacitate. Și găseam un punct de vedere pertinent, dar parțial ancorat în realitate. Problema era… dacă e corect ca un tânăr cu 9,72 să intre la liceul dorit și cel cu 9,71 să nu. Dacă cel cu 9,72 știe, pe bune, mai mult decât cel cu 9,71. Și dacă e corect așa. Da, este foarte posibil ca un elev cu un rezultat de 9,50 să fie cu mult mai bine pregătit decât unul cu 9,71. Și sunt aici o mulțime de factori care pot conduce la aberația asta. De la noroc și inspirație, până la copiat sau aflarea ”pe surse” și în avans a subiectelor, până la starea emoțională cu care intri în examen. Și de aici, bineînțeles, necesitatea evaluărilor standardizate. Nu e rău. Touché. Nu e rău deloc. Dar… Un mare dar.
Să ne înțelegem, cine mai are habar puțin de asta știe clar că nu există un sistem perfect de evaluare. Ceea ce mă deranjează este modul învechit de a pune problema. Verificările, evaluările, examenele teoretice sunt cele mai importante. Și pot ridica sau pot distruge potențial viața unui copil. Nu aud în schimb pe nimeni să vorbească de valoare umană. De potențial. De talent. De acele lucruri care definesc esențial un om și, culmea!, în cele din urmă îi vor găsi și asigura locul în societate. Valoarea umană e dincolo de un rahat de examen la matematică. Fie el standardizat, sau nu.
Am întâlnit ”scârbe de oameni”, cum le spuneau colegii sau subalternii, extrem de bine pregătiți tehnic. Extrem de inteligenți. Fantastici. Ca potențial. Dar… degeaba. Distructivi. Individualiști. Ahtiați de atingerea propriilor interese. Parșivi. Fără mamă și fără tată. Fără valori. Fără coloană. Zero leadership. Oameni capabili să se vândă instant pentru un beneficiu imediat, bine calculat. Mercenari. Și am întâlnit, la fel de bine, oameni care erau capabili să producă enormă plusvaloare locurilor în care lucrau și nu erau nici geniali și nici de top of the top of the top 🙂
Cu cine ați vrea să lucrați? Pe cine ați angaja? Cu cine v-ați atinge obiectivele? Retoric. Valoarea umană nu este antrenată nicăieri. Nu este formată în nicio școală. E lăsată la liber. Valoarea umană, deși este extrem de cerută, nu este gândită, nu este evaluată. Știu… nu merge s-o evaluăm decât parțial cu teste standardizate.
Dar… despre ce vorbesc eu aici? Vreau să spun că sistemul actual de evaluare este putred. Total. Și cred că evaluările standardizate, deși sunt ok principial, nu fac decât să bandajeze cancerul sistemic. Fac un pic mai bine. Dar ar trebui așezate lucrurile la locul lor.
Cred într-o schimbare de paradigmă în care reconsiderăm total educația și o vedem dincolo de examenul de capacitate sau de bacalaureat. Cred că trebuie să facem un shift de gândire în care să vedem școala ca pe un laborator în care contribuim semi-ghidat la creșterea valorii umane. Incubatoare de valoare umană. Asta am făcut în AmSchool. Poate nu suntem așa de vizibili, știu… Poate nu știm să transmitem în exterior rezultatele remarcabile pe care le avem. Și nu mă refer la note. Cu asta ne ocupăm tot timpul acum. Să reușim să extragem un omuleț din tiparele școlii tradiționale (oh, my God!!!, cel mai tough job I ever had!) și să cultivăm valoarea lui la maximum, atât cât putem. În a le oferi copiilor independența și a le cultiva autonomia, cu care nu sunt deloc obișnuiți, cu scopul de a se dezvolta în direcția pe care suflețelele lor și-o doresc. În a învăța bunul simț și munca colaborativă. Și pentru asta, clar, nu au nevoie de examene. Au nevoie să fii zilnic lângă, să fii mereu alături, să crezi în ”nobody is left behind” mai mult decât în Tatăl nostru. Să contribui zilnic ca ei să fie mai buni. E misiunea noastră asumată. O școală care te pregătește pentru viitor, nu una care te învață matematică sau chiar… nimic.
Rareș, unul din studenții noștri din Success Academy, a fost un tip ”de 8” în liceu. Un liceu okeiuț. Nu-i dau numele. A luat bacul. Cu frică din partea părinților. El a fost super relaxat. Nu prea l-au interesat examenele sau rezultatele. Anul acesta a terminat facultatea în Londra. Nimeni nu l-a întrebat acolo la ce liceu a terminat. Nimeni nu l-a întrebat vreodată cu cât a luat bac-ul sau capacitatea. A terminat având respectul profesorilor care l-au pregătit. E foarte mândru de asta. El este exemplul elevului de 8 care ar fi putut fi oricând de 10. Dar asta i-ar fi răpit timpul necesar dezvoltării sale. A înțeles singur asta și are niște părinți care au înțeles că nu 10 la mate îi asigură succesul. Râde. ”Și, dacă eram stresat ca ceilalți, aș fi avut astăzi realizări mai mari?!!”.
Cum ar fi ca școlile să-și selecteze tinerii cu care să lucreze asumat pe baza valorii lor umane și nu a examenului de capacitate? Cum ar fi dacă asta s-ar extinde generalizat peste toate școlile și presiunea s-ar permuta de pe hiper-necesitatea matematicii pe dovedirea potențialului uman. Pe crearea de valoare umană. Ce ar genera asta în tineri? Cum ar fi ei conștienți de valoarea lor și ce ar face? Apoi, cum s-ar reflecta asta în PIB? Mă uit la hăbăucii de ”specialiști în educație”, nu am văzut unul cu viziune. Toți caută soluții de peticire a anvelopei sparte peste tot. Mă uit la politic, the same shit. Să ornăm școlile cu…. Dar știți care e frumusețea? Trecerea la un sistem real ”child-centered” adaptat se poate face și în zonele defavorizate. Pentru că e adaptat la resursele și nevoile locale. Acum, fiind pe cont propriu, fiecare zboară pe undeva. Probabil atunci s-ar produce descentralizarea totală. Atunci comunitatea ar avea real grijă de pruncii ei. Și s-ar crea bunăstare locală. Acum? ”Ăla a lu`…. a plecat pă la școli prin București”. Nu știe nimeni unde și de ce. Toți știu doar că nu se va mai întoarce acasă…
Acum ani de zile am avut viziunea asta. Când am înțeles că formarea skill-urilor din viața reală profesională se face cel mai bine personalizat, punând accent pe creșterea valorii fiecăruia, am înțeles și că școală, cu abordarea sa standardizată, uniformizantă, nu face mai nimic pentru creșterea valorii personale a copiilor. Toți la fel, agățați pe un standard discutabil de trecere în anul următor. Așa ceva nu există în viața reală. Este artificial, greșit structural. E ca și cum ai spune că toți copiii sunt la fel și trebuie pregătiți la fel. Sau că toți oamenii devin la fel. Nu. Slavă Domnului, nu. Și de ce face în continuare școală împotriva naturii? Atunci mi-a apărut în minte visul AmSchool. Simțeam în aer. Vedeam. Mă frământa. Gândeam soluții. Citeam ca înecatul. Visam la o altfel de școală care să schimbe optica, accentele, care să-i pregătească pe tineri pentru viitor. O școală ieșită din modelul de gândire comunist. Ieșită din tiparele clasice de educație. De ce i-am mai ține acolo?
Știm că mai mult de jumătate dintre profesiile viitorului nu există astăzi. Nu știm care vor fi. Pentru că nu există. 🙂 Întrebare. Cum formează școala oameni pentru profesii care nu există încă? Standardizat? Să vă spun un secret. Nu-i formează. Îi lasă să se descurce. De ani ne-am abandonat copiii într-un sistem de anti-educație și anti-învățare. Și nu vorbesc acum despre profesori. Ei sunt victime. Cum îi pregătești pe copii? Vă învit oricând în AmSchool să vedeți cum se poate. E gândit pentru viitor, e extraordinar de frumos și al naibii de greu. Și sunt extrem de mândru. Nu spui mai multe să nu fac spoiling. 🙂
Porneam postarea (cam lungă, ce-i drept) spunând că educația nu este despre matematica. Nu, nu este. Dacă vrei, astăzi poți învăța matematică fără să ai un profesor. Matematica este pe Youtube. Pe Instagram. Pe TikTok. Am dat peste primul copil (probabil) care a luat un scor excelent la capacitate (!!!!) și care a fost pregătit de un coach. Nu a găsit un prof de mate ”compatibil”. Asta va fi, probabil, una dintre profesiile viitorului imediat. Coach de examene. Ce a făcut coach-ul? I-a sistematizat informația, a dozat-o, au identificat sursele de informație și i-a stabilit programul. Și monitorizare. Și disciplină. Personalizat. Se poate? Sigur că da. Problemele reale de educație din școală nu sunt despre rezultatele la matematică. Sunt despre oameni, despre minte și suflet, despre comportamente, despre flexibilitate și adaptare, despre răspunsuri la dramele personale, despre auto-control, despre autonomie. Adică, despre cum devenim umani. Despre cum devenim oameni valoroși, echilibrați, împăcați cu viața și viitorul. Și, da, știu că, din poziția de părinte prins în acest joc de-a educația, frica de potențialul eșec al copilului te face să te aliniezi la ”turmă” și să-ți împingi copilul spre zone care nu sunt ale lui, nici ale tale, uitând care este menirea educației, ce își dorește el și ceea ce îți dorești tu pentru el. Ce pot să-ți spun, în cunoștință de cauză, este că există o soluție pentru fiecare, indiferent de nota de la examene. Deci, relax. 🙂
Tinerii ne judecă. În felul lor. Ne vor judeca ani de zile. Așa cum și noi încă mai judecăm ce am trăit atunci. Eu unul nu vreau decât să mă pot uita, peste ani, în ochii lor.
