Închide
Educația, bombă cu efect întârziat
de Marcel Bartic, profesor de istorie
Ordonanța coaliției de la guvernare tocmai a aruncat în aer programul național Masa Caldă. Toate promisiunile făcute cu nici o săptămână în urmă s-au pulverizat în fața amenințării cu deficitul bugetar.
Dintre toate măsurile de austeritate anunțate, cea de mai sus va avea costuri pe termen lung pe care le vom plăti scump. Sigur, mai sunt și cele care lovesc în profesori, în studenți sau în părinții care au copii în ciclul preșcolar, toate contribuind la degradarea condițiilor în care se face școală în România. De departe însă blocarea programului Masa Caldă arată că guvernul României se joacă cu chibritul aprins lângă butelia cu gaz.
Cea mai gravă problemă, pe care o avem în sistemul românesc de învățământ, este inechitatea. Vă înșelați dacă aveți impresia că metodele nu știu de care, filosofiile curriculare fistichii sau ultimul model de tablă inteligentă reprezintă urgența urgențelor în țara asta.
Nu.
Urgența este dată de sutele de mii de copii și tineri care efectiv nu-și mai permit luxul de a face școală în România.
Când scriu acest lucru, nu mă gândesc nici măcar la faptul că nu învață în școli decente, că le cade (la propriu) tavanul în cap, că nu au condiții elementare în sala de clasă, că nu face nimeni educație remedială cu ei, că nu-i pasă nimănui ce fac după ce termină opt clase și nu are cine să-i susțină să meargă la liceu. Vorbesc despre faptul că, pentru cei mai mulți dintre ei, ziua se termină fără să mănânce mai mult de o dată pe zi.
Nu, nu exagerez cu nimic, sunt studii care indică faptul că sute de mii de copii În România se duc flămânzi seara la culcare. (Cea mai recentă cercetare în acest sens a fost făcută de organizația World Vision România și semnalează că în 2024, în țara noastră, sunt în jur de două sute cincizeci de mii de copii aflați în această situație). Mulți alții trăiesc într-o stare de sărăcie care îi împiedică să aibă un parcurs școlar decent.
Orice discuție despre reforma curriculară, despre metodele moderne sau inteligența artificială este, în acest moment, irelevantă. Aproape indecentă chiar, câtă vreme acești copii se duc flămânzi la școală.
De ce este esențial să rezolvăm mai întâi această problemă?
Reforma învățământului nu se face doar pentru elevii care se duc la școală pe Dorobanți sau bulevardul Kiseleff. O reformă reală trebuie să ofere, ca prioritate absolută, șanse egale tuturor copiilor din România. Dacă părinții lor nu știu, nu pot sau nu-și permit să-și susțină copiii la școală, atunci asta este responsabilitatea directă a statului. Categoriile vulnerabile nu au alt protector decât statul.
De aia sunt vulnerabile. Pentru că nu le apără nimeni altcineva.
Dacă statul nu va face asta, acești copii vor fi mai tarziu niște sute de mii de adulți care vor constitui o pătură socială bombă de frustrări și resentimente, ușor de manipulat și vulnerabilă în fața manipulării, demagogiei și extremismului.
Vă sună cunoscut, așa-i? Ia, să văd, cine mai are nostalgii după școala de altă dată?
Urgența urgențelor în sistemul nostru de învățământ nu vizează, paradoxal, nu-i așa, măsuri educaționale, ci asigurarea de șanse egale. O masă caldă. Educație remedială. Școala de după școală. Putem discuta orice altceva după.
Mai întâi, trebuie să ne asigurăm că acești copii ajung la școală și nu pleacă flămânzi acasă.
Încă ceva și gata, că simt că vă grăbiți.
Știți de ce ar trebui să vă intereseze și pe dumneavoastră? De ce nu e suficient că v-ați dus copilul la școala aia bună din Centru? Pentru că, dacă nu vom face ceva, copilul dumneavoastră va crește într-o țară cu sutele alea de mii, poate milioane, de copii ignorați, uitați de statul român și batjocoriți cu ocazia fiecărui plan de austeritate.
Batjocoriți, da, câtă vreme diurnele magistraților spre exemplu au rămas neatinse.
Vreți un viitor mai bun pentru copilul dumneavoastră?
Bravo.
Luptați și pentru cei mai puțin norocoși.
Va veni o vreme în care vă veți mulțumi că ați făcut-o.
