fbpx

Drepturile părintelui versus drepturile copilului

de Marcel Bartic, profesor drepturile părintelui

Ai un copil. Foarte bine, să-ți trăiască și să te bucuri de el. Știu, nu a fost ușor, i-ai schimbat pamperșii, l-ai legănat noaptea când plângea că-i ieșea vreun dinte, ai strâns jucăriile după el și ți-ai dat duhul să-l convingi să mănânce legumele alea la prânz. Numai tu știi câte nopți nedormite au fost când făcea un pic de febră, câte sacrificii ai făcut ca să aibă toate condițiile, să meargă la școală și să-i faci un viitor. Bravo, asta înseamnă că ești un părinte dedicat și responsabil, cum ar trebui să fie toți pe lumea asta. Ai tot dreptul să decizi ce crezi tu că e mai bine pentru copilul tău, conform propriilor tale convingeri filosofice și religioase, cum scrie și în articolul 29 din Constituție. Absolut de acord. Dar până unde merge puterea ta de decizie? Până unde merg drepturile tale de părinte, în virtutea prevederilor constituționale, morale și care-or mai fi? 

 

Ei, aici avem oleacă de discutat.

 

Stai, nu te enerva, asta nu înseamnă că-ți încalcă cineva drepturile parentale. Deloc chiar. Încerc doar să te ajut să le conștientizezi și pe cele ale copilului tău. Pentru că, oricât de bine intenționat ai fi, ar putea apărea situații în care i-ai putea face rău. Din ignoranță, că te lasă nervii, nu știu, dar există și astfel de situații. Și-atunci, cine ar trebui să apere copilul de nervii sau ignoranța ta? Ca să nu mai vorbim de părinții care își molestează proprii copii, că mi-am zis să nu dau exemple dintr-astea extreme. Statul, evident. Cum? Statul? Dar ce, ne întoarcem iar pe vremea comunismului? A nazismului? Când statul înregimenta și îndoctrina copiii? Nu, sigur că nu. Dar să nu trecem din extrema totalitară în cea în care copiii sunt considerați proprietatea părintelui. Când spui că tu l-ai făcut, tu îl omori. Ca pe vremea romanilor. Ba nu-l omori, că nu ai dreptul ăsta, că trăim în secolul XXI, nu în secolul II î. Hr. Nu, nici să-l bați, dacă asta voiai să mă întrebi. Da, statul are dreptul să intervină pentru că cineva trebuie să-l protejeze până la vârsta majoratului și doar calitatea de părinte nu oferă suficiente garanții că știi, vrei și poți să-ți crești copilul în siguranță. Oricine poate fi părinte. De la specialistul în fizică nucleară până la nea Gicu tractoristul. De la oameni minunați, responsabili și altruiști până la ultimul bețiv, care se uită libidinos la eleve de 12 ani. 

 

Sper că ești de acord cu mine acum că cineva sau ceva trebuie să se asigure că ăla micu crește în siguranță, da?

 

Bravo. 

 

Acum hai să vedem până unde merge dreptul tău de a decide în materie de educație.

 

Să convenim, mai întâi, că este și o obligație nu doar un drept, da? Pentru că dacă nu-ți dai copilul la școală, statul poate interveni să te tragă un pic de urechi, amice, vezi că îi faci rău copilului încălcându-i dreptul la învățătură. Când va crește mare, șansele lui de a-și găsi un job bun, de a se integra în grup sau de a respecta normele sociale sunt inexistente fără știința de carte. În plus, comunitatea va trebui să-l ducă în spate pentru că el nu va ști să se descurce singur. 

 

Acum, că suntem de acord cu asta, hai să ajungem și la punctul ăla sensibil cu convingerile religioase. Minunatul articol 29 din Constituția României, unde zice așa: “Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Foarte frumos, absolut de acord. Statul nu-ți va putea impune niciodată o religie sau renunțarea la religie. Pe mine mă încântă foarte tare prevederea asta. Ne avantajează pe amândoi. Și pe mine, ateu. Și pe tine, creștin practicant. Copiii noștri nu vor putea fi obligați vreodată să adere la doctrine religioase sau filosofice contrare convingerilor noastre. Cel puțin cât sunt minori. Ce-or mai face ei după majorat, treaba lor, ei hotărăsc. Dar, până atunci, puterea de decizie e la noi. 

 

Simt că ne înțelegem până acum. Mai poți câteva paragrafe? Mai ai răbdare? Uite, ne aprindem o țigară, punem și-o gură de cafea și mergem mai departe. A, nu fumezi? Nu-i nimic, mi-aprind eu una.

 

Acum că ne-am împrietenit, hai să facem un exercițiu de imaginație. Ce altceva ar mai putea justifica dreptul nostru de părinți de a interveni în educația copiilor noștri? Mă rog, ai tăi și ai mei, că sigur nu i-am făcut împreună. Uite, crezi că principiile noastre religioase și filosofice ne permit să impunem școlii să aibă acordul nostru pentru predarea matematicii? Sigur că nu, na, te-am făcut să râzi, normal că e o aberație, toată lumea știe că matematica e o știință, validată științific, indispensabilă formării unui copil. Nu trebuie să ne pricepem noi la matematică, normal. E suficient că sunt niște minți luminate pe lumea asta care au scris, au demonstrat, au publicat și așa mai departe. Auzi, dar geografia? Ce crezi? Are nevoie de acordul nostru? Nu, evident, nici geografia, dă-o încolo de treabă, e validată științific, scris, publicat, minți luminate, ai înțeles. Dar limba engleză? Aha, nici pentru engleză. Chimie? Nici. Fii atent cu câte suntem de comun acord până acum, îți vine să crezi? Dar biologia? Normal, nici pentru biologie nu e nevoie de acordul nostru. Scris, publicat, minți luminate, știm povestea.

 

Ești sigur?

 

La biologie sunt predate noțiuni legate de evoluționism. Evoluționismul cam intră în contradicție cu convingerile tale religioase. Pentru că spune că oamenii sunt rezultatul unui proces de evoluție. Nu de creație. Deci nu spune nimic de Dumnezeu acolo. Toți oamenii de știință serioși de pe lumea asta sunt de acord că evoluționismul nu mai e de mult doar o teorie ci singura explicație științifică referitoare la apariția omului pe pământ. 

 

Te simt puțin tensionat. 

 

Hai să-ți dau o mână de ajutor. Nu, nici în cazul ăsta nu avem dreptul să ne dăm cu părerea. Ai uitat? Știință, minți luminate, scris, publicat, demonstrat… Și nici nu suntem experți în biologie. Ce ai citit tu pe facebook sau ai văzut pe youtube nu înseamnă expertiză. 

 

Dacă te pregătești să-mi spui că evoluționismul e controversat, dă-mi voie să te contrazic și să-ți spun că nu înțelegi noțiunea de controversă științifică. Atunci când marea majoritatea a cercetătorilor, din toată lumea, din cele mai bune universități, din institutele de cercetare, sunt de acord cu o teorie, înseamnă că e confirmată științific. Până la noi date, normal. Că se mai găsește câte unul care o contrazice asta nu înseamnă că e controversată. Ar fi cazul ăsta doar atunci când nu există un consens unanim cu privire la o teorie. Bine, dacă vrei să-mi spui că sunt cumpărați de Soros și Oculta Mondială, înseamnă că te-am supraestimat și poți să renunți la restul textului, că nu ești target-ul acestui articol.

 

Dacă reziști totuși, hai să trecem și la partea veselă a textului. Educația sexuală. Am glumit, nu e nimic vesel aici, știu, te-ai enervat. Cu toate astea, nu e nevoie de acordul tău sau al meu nici aici. Știi de ce? Pentru că sunt conținuturi validate științific. Inclusiv cele care spun că homosexualitatea este un dat biologic și că nu “se ia” prin cursurile de educație sexuală. Minți luminate din toată lumea au publicat, au scris, au demonstrat, există statistici acceptate în tot mediul academic și care stau la baza unor programe și standarde elaborate de Organizația Mondială a Sănătății. Părerea lui nea Mitică de la Caracal este irelevantă în acest caz. Dacă vrei să-mi spui că OMS este o instituție marxistă, dă-mi voie să-ți că e un argument stupid și că între tine, un părinte fără nici o expertiză, specializare, recunoaștere academică internațională și oamenii ăia de acolo, cu cv-uri cât dicționarul explicativ al limbii române, prefer să-i cred pe ei. Cam așa merge cu încrederea. Tu nu ai în ei dar eu de ce aș avea în tine? Tu cine ești să-ți dai cu părerea în ceea ce privește cea mai prestigioasă instituție internațională a sănătății? Care e autoritatea ta în acest domeniu? Sau a celor care zbiară pe toate drumurile că e ideologie, hipersexualizare, revoluție sexuală?

 

Nici una.

 

Așa mă gândeam și eu.

 

Sper că nu te-ai apucat de fumat acum din cauza mea. Dacă da, te rog să mă ierți. Eu îmi mai aprind o țigară. Mai am două paragrafe și gata.

 

Momentul în care vom condiționa actul educațional de convingerile noastre religioase este cel în care vom pune cruce învățământului românesc. Ne va întoarce cu câteva sute de ani în urmă, când, în școli, elevii învățau că soarele se învârte în jurul pământului și că lumea are șase mii de ani. Conținuturile educaționale nu sunt un lucru pe care să-l votăm democratic. Putem, firește, veni cu sugestii, recomandări, opinii, dar nu să-l aprobăm noi, că nu avem pregătirea necesară. Calitatea de părinte nu prevalează în fața dreptului copilului la o informare corectă. În Constituție, pe lângă articolul 29, se mai vorbește și despre interesul superior al copilului. Adică, dacă tu nu ai capacitatea să înțelegi justețea unor conținuturi educaționale și ești victima teoriilor conspirației, statul are dreptul să apere dreptul la educație al celor mici. 

 

Ăsta este punctul în care drepturile tale de părinte se opresc, indiferent de convingerile tale religioase și filosofice.

 

Știi ce-am uitat să te mai întreb? Te-ai gândit vreo secundă că educația sexuală este, în primul rând, educație? Că nimeni de pe lumea asta nu ar gândi vreun concept educațional, vreo programă ceva, care să facă rău copiilor? Chiar crezi că toată lumea e cumpărată, rău intenționată, are interese obscure și urmărește să-ți facă rău?

 

Dacă da, poate ar fi bine să vezi un psihiatru. Se cheamă paranoia și este o afecțiune care trebuie tratată.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.