Închide
de Anca Tîrcă, specialist în educație
O școală din Portugalia a pus textul de mai sus/și de mai jos pe pereți și a clarificat lucrurile, inițiativa lor fiind de atunci mult promovată pe rețelele de socializare. Am tradus și eu acest text, nu neapărat pentru că sunt de acord cu el, ci pentru că mi se pare o bună ocazie de a readuce în discuție și ca teme de reflecție o serie de întrebări care apar frecvent în lumea școlii când vine vorba de relația cu părinții:
Unde încep și unde se termină rolul și responsabilitățile fiecărei părți, școală-părinți?
Ce face școala în situația în care are de-a face cu părinți care nici ei nu știu să se comporte, să vorbească etc.?
Cum reacționăm când presiunea pusă de părinți asupra școlii este una foarte mare și pretențiile lor sunt exagerate?
Cum e treaba cu „școala părinților”?
Cum e treaba cu directorii care „pun pumnul în gură” părinților?
etc.
Dragi părinți,
Dorim să vă reamintim că acele cuvinte magice precum „bună”, „te rog”, „cu plăcere”, „îmi pare rău” și „mulțumesc”, toate se învață, prima oară, acasă.
Tot acasă, copiii învață să fie cinstiți, să nu întârzie, să fie silitori și atenți cu prietenii și să arate respect pentru cei mai mari ca ei și pentru toți profesorii.
Acasă, învață să fie curați, să nu vorbească cu gura plină și unde să arunce gunoiul.
Acasă, învață să fie organizați, să aibă grijă de lucrurile care le aparțin și că nu e OK să atingă lucrurile altcuiva.
Aici, la școală, în schimb, noi îi învățăm limba maternă, matematică, istorie, geografie, fizică, științe, educație fizică. Noi doar întărim educația pe care copiii o primesc acasă de la părinții lor.
(textul apare online în multe locuri, eu am dat de el aici)
Text preluat de pe blogul autoarei, cu acordul acesteia.
Despre Anca Tîrcă puteți citi mai multe aici.
